Textele care apar pe acest blog aparțin autorului și nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1966, privind drepturile de autor și drepturile conexe. Copierea, reproducerea sau modificarea sunt permise doar cu acordul scris al autorului. Autorul acestui blog își rezervă dreptul de a reclama și acționa în instanță orice abatere.



luni, 30 noiembrie 2020

Gânduri târzii de toamnă



Azi este mai rece ca ieri. Dar sufletul mi-e cald lângă tine. 

Ziua de azi a acoperit-o pe cea de ieri, iar clipele noi așteaptă să fie descoperite. 

Azi e toamnă. Și e bine. Mâine...tot lângă tine. Dacă te am nu mai contează ce se întâmplă pe lângă mine. 

Mi-am luat gândul și l-am așternut aici. L-am așternut aici ca să știi ca sufletul tău nu este singurul care și-ar dori ca mâine totul să fie mai bine. Că sufletul tău nu este singurul care și-ar dori să poată face orice în lumea asta, simțindu-se liber și fără limite.

Mi-am luat gândul și l-am scris aici ca să îți zic să nu rămâi fără speranță. Până și cei mai negri nori dispar de pe cer la un moment dat. Soarele se ivește întotdeauna pe cerul zilei, iar luna luminează mereu cerul nopții 

Colindă lumea și descoperă ceea ce are de oferit. Învață de la viața, citește, iubește și călătorește. 

Muncește pentru idealurile tale și nu lăsa pe nimeni și nimic să te abată de la ele. Desparte-te ușor de oamenii care îți întunecă judecata. Cel care nu te ascultă și nu te incurajează să faci ceea ce îți dorești, nu se gândește la persoana ta. Nu îi lăsa pe ceilalți să se hrănească cu energia ta și să te încarce cu problemele lor. Ești mai presus de atât și meriți mereu mai mult. 

Ajută când poți ajuta și nu te aștepta să primești nimic în schimb. Ajută ca să îți bucuri tu sufletul că ai făcut o faptă bună. Sunt oameni care uită și nu o să îți mulțumească vreodată pentru nimic. Dar nu asta contează în fond, ci fericirea și bucuria faptei bune. 

Pleacă de unde nu ești dorit.
Uită ceea ce te-a rănit.
Așează-te acolo unde te simți cel mai fericit. 

Ai grijă de sufletul tău, bucură-te de lucrurile simple și ai răbdare cu tine. Dacă astăzi plângi, maine poți fi cel mai fericit om din lume. 

Pe curând. 
Alina A. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/222576406554302319/


miercuri, 21 octombrie 2020

Călător trecător



Bună! 

Sunt eu. Am revenit. Așa cum o fac de fiecare dată, cu întarzieri mai mici sau mai mari. Dar nu uit niciodată de unde am plecat și unde trebuie să ajung.

Poate ajung mai greu și mă abat de la drum, dar întotdeauna, oricât de greu ar fi, urmele pe care le las în urmă le mai șterg de praf și scot la lumină ceea ce am învățat. 

Fiecare dintre noi lasă urme în viața. Dar tu, călătorule, caută să lași în spatele tău urme pe care timpul să nu le acopere. Urme pe care timpul să nu le împrăștie fară noimă. 

Caută să lași urme din care cei pe care îi ai lângă tine să aibă ce învăța, așa cum și tu ai învățat cu siguranță din urmele altora. 

Și mai caută să nu lași urmele negative din viața cuiva să intre în a ta. Nu le aduna. Zăbovește câteva clipe scurte cu ele și risipește-le în zorile zilei. Învață de la ele și fii primitor doar cu urmele care îți vor umple sufletul de bucurie de-a lungul vieții. 

Creează-ți propria urmă în viață și chiar dacă vei călca pe urmele altora, dă o nouă identitate celor vechi.

TU, călător trecător, urma ta poate conta în viața cuiva. Lasă-ți urma în urmă cât mai frumos și nu uita de ea. 

Urme și clipe,  

Un șirag de umbre. 

Urma și umbra ta din inima mea. 

Pe curând.

Alina A.

Sursa imagine: https://ro.pinterest.com/pin/432416001717756650/ 

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Revenire



  
M-am reapucat de mine. De tine. De noi. De tot ce respirăm și devorăm ca niște canibali nesătui. Fară oprire. Fară gânduri. Doar sentimente. 

 M-am uitat în jur. Toți s-au spălat. S-au spălat de bunătate. S-au spălat de iubire și de realitate și s-au îmbrăcat cu cele mai morbide haine pătate din abundență cu nepăsare, egoism, răutate și țesute din minciună. 

Sufletul tău ce spune? Al meu urlă. Plânge și supraviețuiește în lumea construită de către ceilalți. O realitate falsă, care se descompune pe zi ce trece, lăsând la suprafață doar resturile defecte care strică în timp fărâma aia mică de adevăr. Fărâma aia mică de speranță pe care o avem toți în suflet. Fărâma aia mică de bunătate de care sperăm toți să ne bucurăm la un moment dat de ea. Fărâma aia mică de iubire pe care toți vrem să o simțim la un moment dat. 

Ne mulțumim cu puțin, neștiind că de fapt puținul se poate transforma în mai mult cu ajutorul stăruinței. Mereu e loc de mai mult, la fel cum e loc și de mai bine. 

Pe curând! 
Alina A. 

Sursă imagine: http://www.newsbiella.it/2016/10/05/leggi-notizia/argomenti/cultura-e-spettacoli/articolo/a-palazzo-gromo-losa-il-centro-con-la-mente-intorno.html

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Muză răpitoare



Orice femeie are demonul ei propriu în suflet. Orice bărbat are propria lui scorpie în minte. 

Tu ce vrei să îmi iei? Trupul? Sufletul? Inima? Sau doar mintea?
Mi-ai furat privirea. Mi-ai zăpăcit mintea. Mi-ai îmbătat sufletul. 

Dar hai să ne îmbătăm sufletele împreună. Hai să ne dezgolim mințile unul în fața celuilalt. Să ne dezbrăcăm de secrete și să ne învelim cu privirea. 

Uită cine ești, dar amintește-ți cine sunt eu. Eu o să uit de mine și am să ma regăsesc în tine. 
Ah..! Muză nebună, ține-mă de mână!

Îmi era dor. Îmi era dor să gândesc mai departe de realitate. Îmi era dor sa îmi reamintesc că obiceiurile vechi mor greu....sau poate niciodată. 

Am să răpesc rapitorul. Am sa mănânc fiecare bucațică din sufletul tău și am să-ți devorez mintea. O să te savurez până la ultima picatură de vin scursă din pahar. Am să ma joc cu tine până o să înveți că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Chiar dacă o sa vrei să fugi, o să vrei te întorci. 

Îmi liniștesti sufletul. Îmi furi gândul. Îmi cutremuri trupul. 
Bun venit în lumea mea. Îți garantez că nu o să vrei să te mai desparți de ea. 

„Damn your eyes...”




sâmbătă, 28 februarie 2015

Așteptări





Oare cat poți aștepta ceva de la cineva care nu ți-a demonstrat nimic pană acum?

 Zi-mi ce aștept.
 Chiar te rog.
 Uită-te atent la mine și zi-mi ce aștept de foarte mult timp.
 Nu știi, așa e?

 Cândva am avut pretenții multe. Și toate erau legate de tine. Acum am doar așteptări care pălesc treptat, dar înfloresc când mă uit la mine. Și nu mai aștept nimic de la tine, ci doar de la mine. Cum pot să am așteptări sau pretenții când e vorba de tine când eu nu le aplicam deloc la mine?


 Nu vreau să exist. Vreau să trăiesc. Să simt tot ceea ce se poate simți. Iar dacă mă rănesc și tu nu vrei să ajuți la vindecare, cu siguranță altcineva o să fie dornic să dea  o mână de ajutor. Iar dacă o să ma ranești chiar tu, am să plec. Și stiu că dacă am să plec, am să o fac de tot. Dar nu vreau asta acum. Simt că incă mai am puterea să lupt și să sper că o să te pot ține lângă mine ca să îmi fie bine. Dar nu oblig. Și nu mai cer.


 Dar mai știu că dacă tu o să pleci...o să te întorci, iar eu am să te primesc. Am să te primesc doar ca să aflu de ce ai plecat. Să știu ce nu ți-am dat de fapt, pentru că dacă tu pleci acum, eu pot pleca după ce te întorci tu. Fară urme, remuscări și lacrimi ce vor fi de mult vărsate. Plec doar cu un bagaj de convingeri care pe viitor îmi vor aminti de ce e bine să fii independent și sigur pe tine.


 Mă schimb, dar nu pentru tine, pentru mine, ca să îmi fie mai bine. 


duminică, 25 ianuarie 2015

Iubire la feminin


 
Azi gândurile-mi sunt zgomotoase. Azi mi-am luat inspirația înapoi.

  Nu te-am vazut de ceva vreme, iubire. Ți-ai pus amprenta atât de adânc pe mine încât și dacă ar trece ani fară tine, tu tot ai fi prezent pretutindeni. Poate greșesc, dar simt că pierd teren. Am atât de multe să îți zic, dar știu că nu m-ai asculta. Sau dacă o faci, nu cred că ai schimba ceva. Iar să vorbesc în zadar nu vreau, dar nici să lupt singură.
  Vezi tu....inima mea nu o să asculte niciodată de mintea mea. Eu te iubesc cu inima. Dacă te-aș iubi cu mintea, nu ar mai exista un NOI. Și am decis cu inima să lupt, chiar dacă imi e greu. Am decis cu inima să nu renunț, chiar dacă seara mai există posibilitatea ca lacrimile mele să ude perna. Dar vezi tu, totul în viață are o limită. La un moment dat îți schimbi rutina, te plictisești și treci la ceva nou dacă vezi că nu ai rezultatele pe care ți le dorești. 

  Eu daruiesc, chiar și fară să primesc. Dar într-un final eu cu ce mai supraviețuiesc?
  Dar azi las negativismul în altă parte, am să îmi amintesc de el doar la proba contrarie. Azi am decis să îmi las toată paranoia de femeie la o parte, toate mofturile, toate gândurile nefondate și am să încep să gandesc puțin la masculin. Dar nu am să las la o parte egoismul feminin de care sufăr și nici nu promit că bipolaritatea care își pune amprenta în anumite momente va dispărea complet. E prea greu să renunț să te văd. E prea greu să fiu rea prea mult timp. E prea greu să renunț la NOI. Singurul lucru pe care îl refuz legat de tine, este să te pierd.

 Nu ai cum să mă condamni că te iubesc. Inima mea a decis singură asta, deși e tristă uneori. Dar atunci mintea vine în ajutor și începe să deruleze în ordine toate momentele în care m-ai pus pe picioare și mi-ai încălzit sufletul cum știai tu mai bine, om minunat de imperfect ce ești.
 Azi, am decis să te iau așa cum ești, cu bune, cu rele, cu tot ce ai de oferit. Eu doar am să merg la pas cu timpul și am să observ în tăcere ceea ce el decide legat de noi. 


marți, 21 ianuarie 2014

Ianuarie. Iar nu are luna soare și cuvântul tău culoare.


  Deși afară e frig, eu nu-l simt. Nu-l simt venind, nu-l simt adormind. Simt adormind doar timpul în care suntem împreuna. Suntem împreună nu de o săptamană sau lună, ci de mult mai multe adunate și puse într-o viață bună, dar nebună. 

  Deși mintea știe deja...inima e încăpațânata. Niciodată nu acceptă ceea ce e de fapt adevarat. Îi ia mai mult timp să accepte realitatea și asta doar pentru că speranța este sadită în suflet, nu în minte. E greu să scoți din viața ta ceva ce a prins radacini adanci în tine. Și cu toții știm că dacă radacinile sunt doar taiate, ele cresc înapoi. 
  Dar de vei vrea să scapi cu adevărat de ele, îți trebuie un întreg arsenal de unelte. Unelte precum voința, încrederea de sine, ambița și multe altele care izvorăsc doar din propria persoană.  Și dacă nu poți...caută ceva care să te motiveze. Acel ceva sau CINEVA care e mai puternic decât tine în momentul de față și te inspiră să aspiri la mai mult și la ceva mai bun.

   Tu...mi-ai zis zilele trecute ca de ceea ce îți este frică, de aia nu scapi. Atunci e bine pentru că mie îmi e frică sa ma iubești, să ma iubești pentru totdeauna.  Dar de atâta timp îmi umplu paginile goale cu tine încât noi doi nu mai suntem doi, suntem unul.
 Dar totuși dacă ai curajul să pleci, poți pleca pentru că și eu am curajul la rândul meu să închid după tine atât de bine orice ușă sau fereastră încât nu o să mai poți intra niciodată în locul pe care l-ai lăsat cu bună știința și fară să te uiți în urmă.
 Eu ți-am deschis ușa, dar singurul care poate decide dacă trece pragul sau nu ești doar tu.


 De ce TU? De ce EU? De ce noi? De ce amândoi?
 Cât de tare trebuie să țip ca să mă auzi cu adevărat? Cât de tare trebuie să te lovesc ca să simți? Cât de mult trebuie să mă zbat ca să reușesc?
 Atatea întrebari, atatea lamentări...atatea drame neregizate încă. Atâtea gânduri infinite ce mă poartă unde nici macar nu pot ajunge în realitate. Gânduri ce se leagă în permanență de prezența ta. 

  Dar mă topesc. Nu pot să fiu tare în prezența ta. Nu pot să mai fiu eu persoana aia dură care tine piept la orice problemă. Și știi ce mă enervează cel mai tare? Ca nu pot să te fraieresc. Din toată lumea, tu ești fix persoana care își bate joc de încercările mele de disimulare.
  Păi mai pot să fiu eu rea cand tu mă faci să fiu cuminte?
  Mai pot eu să ma uit în urmă când îmi tu îmi ții capul să ma uit doar înainte?


  Poți să îmi răspunzi la întrebările pe care le am? Fericirea mea ar crește și prin raspunsul a unei întrebări singure. Tu alegi la care răspunzi, iar pană răspunzi și la celelalte, eu am să îmi exersez tăcut răbdarea. Am să pun preț pe cuvinte și pe ceea ce fiecare simte. Iar dacă luna ianuarie nu are soare, nu te plange, promit că îți desenez eu unul în fiecare zi. Iar dacă luna de pe cer e departe de soare, nu te teme, ei se iubesc și la depărtare. 


 Am să dansez cu ploaia și am să merg la pas cu vântul,
 Să nu crezi niciodată că am să fug de tine mancând pamântul. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/294071050669343358/

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Scrisori de toamnă


  


Sunt eu. Nu am dispărut niciodată. Am rămas doar în urmă. În urmă cu tot ce a contat vreodată… şi îţi scriu doar despre ce nu pot să vorbesc. 

Bună străine....

Tu ce ai venit să îmi iei?

Tu ce ai venit să îmi laşi?

  Eu ştiu doar ce am de oferit. Ştiu doar că mă afund în necunoscut ca să pot primi tot ceea ce îmi doresc. Poate nu merit să primesc nimic, dar e greşit să speri şi să lupţi? Poate nici tu nu meriţi să îţi scriu aceste rânduri. Poate nici măcar nu am să îţi dau dreptul să citeşti ceea ce îţi dezvălui şi am să şterg orice urmă a destăinuirii mele tacute.

  Tot ce ai putut să îmi laşi în gând a fost simpla întrebare la care şi eu la rândul meu aştept raspuns de la tine. „Cine eşti?”

   Am să îmi permit să îţi distrug imaginaţia şi să îţi înlătur gândurile deja formate despre mine.  Cine sunt eu? Pot să fiu ce vrei tu, prietenă, iubită, amantă, parteneră...sau orice altceva. Cât timp îmi este bine, îţi pot face pe plac. 


Cine sunt?

 Sunt om în primul rând...sau cel puţin aşa îmi place să cred. Am fost numită ignorantă, figurantă, insensibilă, imorală...şi poate şi mai rău, iar asta doar pentru ca nu jucam dupa bunul plac al tuturor. Dar mă mai pot numi om dacă sunt aşa? Am rănit, am suferit, am zâmbit, am mers mai departe. Sunt rece, dar am o inimă. Altfel...cum aş putea sa traiesc?

 De ce trăiesc? Îmi poţi explica? De ce trăiesc când în fiecare zi mor câte puţin? Cele mai chinuitoare întrebări sunt cele care sunt menite să nu aibă niciodată răspuns. Cele mai apăsătoare lucruri sunt cele care se nu încadrează în sfera certitudinii şi siguranţei. 

 Am obosit.

 Am obosit să caut perfecţiunea în orice lucru fie el cât de mărunt. Tinereţea se îndepărtează de mine şi simt că mâna mea nu o să mai simtă căldura alteia.

 Nu te pot lăsa sa te agăţi de instabilitate, de lucrurile complicate. Nu am să te las să te legi la cap dacă nu te doare. Ambiţia ta nu face altceva decât să îmi dezvolte abilităţile ce stau mai mult în sfera personajului negativ.

 Doar dacă ma iei de mâna, o să ai parte de aventură. Dar înţelege că nu sunt stabilă, nu sunt pusă pe pace, nu sunt ceea ce ţie probabil îţi place. Am aparenţe înşelătoare, privire răpitoare, vorbe înţepătoare şi ganduri ucigătoare. Te pot băga în uitare. Un fel de anestezic ce se risipeşte odată cu venirea zorilor. 

  Rândurile mi se apropie de sfârşit. Nu ştiu ce aş mai putea să îţi cer sau să îţi zic.
  Tot ce aş vrea e ca tu să stai. De bună voie. Să îmi pot sorta măştile pe care sunt nevoită să le port în anumite momente. Să te ating şi să nu dispari.

                                                                       Semnat, A ta străină ce ascultă muzică în surdină.



 



Draga mea,

Eu nu am venit să iau, am venit să dau.

Eu am venit sa las ceea ce îşi doreşte fiecare.            

  Eu nu am să te mai întreb nimic. Astea sunt rândurile mele şi am decis sa nu pun nici măcar un semn de întrebare. Am decis să îţi dărâm zidurile imaginare care te înconjoară şi să te scot din carapace, să te fac sa simţi viaţa în stilul meu.
  Te vreau mai mult decât te-am avut pâna acum. Şi am să fac tot ce pot sa obţin şi ultimul gram al atenţiei tale. Nu îmi mai pasă cine eşti acum sau ce ai fost în trecut. Îmi pasă doar de cine o sa fii lânga mine, pentru că ghici ce, eu nu vreau să ma agăţ de tine, vreau să mă leg de tine şi să nu îţi mai dau drumul decât atunci când o să îţi doreşti singură asta. 

  Vreau doar să te informez că tentativa ta de a mă face să cred despre tine că eşti o victimă a negativismului a eşuat. Ştiu ca e o capcană feminină, tipică pentru cele de tipul tău. Din pacate pentru tine, sunt un misogin, un misogin care iubeşte femeile şi nu poate să trăiasca fară ele. O totală contrazicere. Nu suntem diferiţi. Doua personaje negative dacă tu vrei să crezi asta.
  E fermecător cum poate încăpea în toată fiinţa ta atât dramatism sincer, deşi aparent rândurile tale sunt menite să mă facă să dau bir cu fugiţii, ele nu sunt decat un apel „disperat” catre o ultimă speranţă.

  Eu...sunt cel pe care nu o să îl uiţi cate zile o să mai ai. Sunt cel alături de care o să mori puţin câte puţin. Sunt cel care o să te încălzească în fiecare dimineţă. Sunt cel care o să îţi numere zilele fericite şi o să ţi le curme pe cele rele.
  Viaţa mea o sa fie mult mai fericită alături de tine decât alături de o „străină” care o face în permanenţă pe martira sub acoperire. Am să te învăt că perfecţiunea nu se caută, ci se creează.     Menirea mea nu e să te aburesc cu vorbe atent alese, ci să te fac sa simţi ceea ce trebuie, să înveţi că timpul e prea scurt pentru a te baricada în propriul castel. E mai uşor să traversezi poduri decât să te caţări pe ziduri.

  În ultimele rânduri îţi promit că o să fiu ultimul care o să îţi poarte săruturile şi îmbraţişările, iar trupul meu o să îţi poarte mirosul până în pămant.  Eşti aşa cum eşti, iar eu am decis sa ma îmbrac cu tine şi cu tot ce ai de oferit.


                                            Semnat, cel care nu o să îţi mai dea drumul până la sfârşitul zilelor tale.  


Surse imagini: https://abstract.desktopnexus.com/wallpaper/2433616/ si https://people.desktopnexus.com/wallpaper/2090154/    


marți, 30 aprilie 2013

Scurt.



Se întâmpla uneori să devii ceea ce cândva ai zis ca nu o să fii. Viața nu urmează întotdeauna cursul pe care tu îl vrei.
 Se mai întâmplă uneori să ştii unde eşti, dar încotro te îndrepţi habar să nu ai.
 
 Viaţa e ca un joc, daca ştii cum să îl joci, câştigi, dacă nu, înveţi.

Sursă imagine: https://www.shutterstock.com/video/clip-28184497-charming-girl-red-balloon-enjoying-sunset

duminică, 31 martie 2013

Zic pas





De data asta nu mă mai întorc.
Nu mă mai chema,
Nu mă mai striga...
Mi-ai umbrit prea mult viaţa.

Nu mă las, zic pas...
La tot ce a fost şi ce a mai rămas.
Te las, ma uit la ceas,
Nici măcar un minunt nu ne-a mai rămas.

Timpul te-a defavorizat,
Singur ţi-ai dat şah mat.
Ai rămas şocat, marcat
Iar inima şi gândul mie mi le-ai încărcat.

Ai stagnat, n-ai evoluat,
Timpul tu mie mi l-ai furat.
M-ai facut să cred că are rost,
Să construiesc cu noi un viitor pus la adăpost.

Şi îţi zic pas, ia-o uşor la pas
Nu mai face popas.
Nici măcar eu nu mai sunt în impas,
Aşa că pleacă te rog uşor la pas.

Am nevoie să respir uşurat
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat.
Că timpul le vindecă pe toate
Atunci când voinţa de la drum nu se abate.

Când nu mai merge, nu mai merge
Nu mai are rost ca sentimentele inima să mi-o alerge.
Ce rost mai are să te întorci acolo unde odată ai mai fost?
Când ştii clar ca de fapt inima ta nu a fost la adăpost.

Închide ochii şi visează,
În gând până şi inima dansează.
Nu trebuie să te mai intereseze,
Eu una nu mai las viaţa să ma streseze.

Şi zâmbeşte,
Cineva acolo sus te iubeşte.
Dar nu vine acum,
Momentan viaţa are pentru tine un alt drum.

Şi-am zis pas, la tot ce în mine rau a rămas,
Mi-am luat bun rămas.
Şi-am lăsat loc în suflet celor ce contează,
Deoarece ei viaţa cu un zâmbet mi-o înfrumuseţează.



Toate cele bune! :)

Sursă imagini: https://www.deannalam.com/wp-content/uploads/2017/11/Woman-nature-Art-by-Christian-Schloe.jpg 

joi, 28 februarie 2013

Sentimente neutre



Razele soarelui încercau sa se strecoare uşor prin perdeaua de un roşu stins ce atingea greoi podeaua. Ceasul deşteptător a dat trezirea sufletului ce se odihnea liniştit după lungi reflectări la propria situaţie.
  S-a ridicat, a dat perdeaua şi s-a bucurat de razele soarelui ce îi încălzea chipul.
  Şi-a facut o cafea, a luat o foaie şi un pix, s-a aşezat la masă şi a început să scrie:

    "Baby, am găsit în sfârşit metoda care o să te facă să "asculţi" tot ce zic fară să ma întrerupi. Şi sunt sigură ca o să citeşti până la capăt ceea ce am scris, deoarece curiozitatea ta nu o să te lase să arunci scrisoarea după primele rânduri citite care nu îţi vor conveni. Cred ca deja ţi-ai dat seama despre ce e vorba de cand ai desfăcut plicul. Dar nu e nimic, relaxează-te, ridurile nu arată bine pe faţa nimanui. A, şi cred că încă mai ies aburi din ceaşca de ceai pe care ţi-am pregătit-o. E pe masă, langă cheile de la casă. :)
    
O să vrei motive, o să vrei explicaţii, dar nu o să aiba cine să ţi le dea. Sufletul meu nu mai e disponibil, e obosit pentru tot ce are legătură cu persoana ta. Nu mă întelege greşit, nu te urăsc, dar asta nu înseamnă ca încă te mai iubesc. Sentimentele mele au devenit neutre.

Trebuie să întelegi de pe acum că această scrisoare nu este una de despărţire, este brevetul tău către libertate, este calea prin care încerc sa îţi zic tot ce nu ai vrut să asculţi şi sa înţelegi atunci când ma oboseam sa îţi captez atenţia.. După atâta timp în care am sperat că o să se revină la ceea ce a fost, am renunţat. Am realizat că şi tu ai obosit şi nu mai are rost să obosim încercând ceva sau continuând aşa. Mai mult rău creăm. Nu?
   
Dacă la început eram doua stele fericite, pe parcurs rolurile s-au schimbat. Când tu erai luna, eu eram soarele. Când eu eram soarele, tu erai luna. Teoretic împreuna, practic mai puţin. Sincronizarea dădea rateuri frecvente. Impreună nu evoluăm. Impreună stagnăm. Separat am fi liberi să evoluăm după bunul plac, fară impedimente sentimentale, comportamentale sau orice alt fel de obstacole.  

  Monotonie, rutina, nervi, ignoranţă, indiferenţă. Chiar crezi ca erau necesare? Prima perioadă în orice relaţie e lapte şi miere, iar după, vine o perioadă când laptele se acreşte, iar mierea se zahariseşte. Dacă am fi ştiut cum sa remediem situaţia, am fi lucrat la asta amandoi. Dar un suflet orb şi un suflet laş niciodată nu o să facă echipă bună. Şi sigur tu o să iţi dai seama cine ce fel de suflet e. Mă cunoşti, sau cel puţin aşa pretinzi. Recunosc, eu chiar am pretins ca te cunosc, dar de fapt ceea ce ai arătat la început, nu a mai apărut din pacate şi pe parcursul "colaborării" noastre.

   Încăpăţânare, orgoliu, imaturitate. Chiar crezi că nu puteam trăii fară ele? Toate astea ne-au măcinat treptat şi nimeni nu a recunoscut ca de fapt binele era doar o faţadă falsă a răului. Flacăra ce ardea la început pălea, iar acum când îţi scriu asta, realizez că s-a stins de tot. Nu am avut pe nimeni altcineva în afară de tine, deşi ştiu că în momentele de cumpănă fiecare crede asta despre partener. Dar... hai sa întrerupem acum tot ce ne leagă ca să nu se ajungă la asta şi să ne rănim mai tare. Şi pereţii s-au săturat de discuţiile noastre contradictorii.

Ca să te simţi mai bine, te las să dai vina pe mine. Dar, ţeapă! Iţi zic de pe acum că nu am de gând să mi-o asum. Poate decât atunci cand o să recunoşti şi tu că ai partea ta de vina. Nu are rost să te mai agiţi pentru ceva ce nu mai merge oricât ai încerca. Degeaba trăieşti cu celebra frază în minte, "Speranţa moare ultima.", dar cum să mai speri cand simţi ca toti în jurul tau sunt fericiţi şi tu baţi pasul pe loc de atâta timp? Eu, vreau sa fiu cu cineva pentru care nu trebuie să ma schimb, iar la rândul ei, persoana de lânga mine, să nu se schimbe pentru mine. Gândeşte-te că efectele sunt de scurtă durată atunci când te schimbi pentru cineva. Aşa ca mai întai ar trebuii să ma schimb pentru mine, iar cum mie îmi convine cum sunt acum, nu cred ca va avea loc vreo schimbare prea curând.

  Egoism? Da, ar trebui să fie din plin când e vorba de propria persoană. Te întrebi de ce probabil. Pai...pentru că lângă tine am aflat că dacă nu te gândeşti tu la tine, de ce ai avea impresia că altcineva o va face? Sau dacă te gândeşti şi la tine şi la ceilalti...câţi apreciază? Sau dacă le dai un deget îţi iau toată mâna, nu se mulţumesc cu puţin. Subtil nu? Am certitudinea că acum îţi vin în minte toate întamplările care au legatura cu rândurile mele scrise până acum. Dar stai, ca încă nu am terminat. Deşi nu îţi plac "romanele", pe ăsta ştiu sigur că il citeşti. Ha, ha! 

Nu îmi pare rău că te-am cunoscut, deoarece am mai învăţat ceva. Ai adus cu tine şi bune şi rele. Din păcate obişnuinţa cu genul meu de persoană nu şi-a facut apariţia la tine. Nici in cazul meu cu a ta. Nu e vina mea că nu sunt ceea ce tu ţi-ai imaginat. Nu îţi reproşeez nimic. Ăsta e felul tău de a fi. Degeaba e atracţie fizică daca gândurle impărţite nu sunt macar pe jumătate la fel sau măcar rezonabile.

  Hai că termin, oricum am certitudinea ca nu ai înţeles nimic acum. Ţi-aş zice sa iei tot ce mi-ai dăruit, dar, nu cred ca există ceva ce poţi lua. Şi ştiu că doare, arde şi e sufocant. Dar nu lăsa teribilismul şi inconştienţa să îţi dirijeze acţiunile, deciziile şi viaţa. Promit că nu am să mai las urme. Deja am şters tot ce era prezent. Poţi face la fel. Chiar dacă încă mă doare, chiar dacă încă te doare, e de moment. Îţi promit eu că e de moment. Fiecare pe drumul lui, separat, ne va fi mai bine. Şi te rog, nu arunca ultima amintire de la mine, nu ai să o înţelegi acum, dar pe viitor cand va veni timpul potrivit, o să înţelegi ce am scris eu rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. 

  Ca să ne fie bine, trebuie sa tăiem răul de la rădacina. Aşa că eu am decis sa îl tai şi ştiu că şi tu eşti de acord cu mine după ce ai citit asta. :) Nimeni nu a fost stăpanul nimanui. Am avut doar o legătura, care acum se întrerupe. Asta e, nu a mers, dar totusi, nu uita că ai un zâmbet minunat. Eu, ma întorc la statutul meu de calător.

Şi ti-aş ura de bine, dar nu ştiu cum o să iţi fie fără mine.

 Şi m-aş semna, dar s-a terminat foaia.

 Şi hai, fie, toate cele bune ţie!"

Nu e nici de la EA către EL, nici de la EL către EA. Totul e neutru.


 Toate cele bune! :)


Sursă imagine: https://www.deviantart.com/androidworkshop/art/Sketch-Writing-Imagination-100805377



marți, 29 ianuarie 2013

Cum ar fi fost dacă "dacă" nu ar exista?

Dacă "dacă" nu ar fi existat, eu nu aş mai fi scris despre asta. 
Cât de bântuit te poţi lăsa de o simpla întrebare? O întrebare care poate da frâu liber imaginaţiei aducând în prezent remuşcările, regretele şi amintirile. Totul pleacă de la simplul fapt că ne place să alternăm sau să încercam să ne creăm varianta bună a poveştii care se prea poate ca în prezent să nu fie atât de bună pe cât am sperat.
 Şi totul pleacă aşa:
1. Cum ar fi fost dacă...?
2. Ce ar fi fost daca...?
3. Ce s-ar fi întamplat dacă...?

Întrebări ce se nasc simplu, dar au puterea sa ne ravăşeasca interiorul uman  asemenea unei ploi torenţiale. Puternic, dar rapid. Ele apar  atunci cand se iveşte oportunitatea de a alege. Şi ai ales. Şi decizia luată îţi croieşte drumul vieţii cu o altă destinaţie. 

Viaţa iţi oferă alternative. Dar tu, de unde ştii ca ai ales-o pe cea bună? 
Aşa este. Nu ai de unde. Ambele alternative pot fi bune, dar tu ai dreptul să alegi decât una. Şi uite aşa te bazezi pe instinct, pe dorinţa proprie şi căntareşti atent situţia zicându-ţi în sinea ta că dacă alegi partea asta, şi se poate întâmpla asta, asta şi asta. 
Dar în fond, doar prezici că se va întampla, siguranţa de 100% nu există. 
Ironia sorţii te poate face să crezi că alegi ceea ce trebuie, dar în fond alegerea facută să nu fie cea potrivită.

  Ceea ce contează cu adevărat este sa fi sigur pe tine. Să crezi în ceea ce faci şi să nu îti creezi o carapace plină de pesimism. Gandeşte-te doar că optimistul abordează mai uşor situaţiile critice vazând întotdeauna alternativa bună care a degenerat din cea rea, pe când pesimistul nu face altceva decât sa îşi exagereze negativismul crezând aparent cu tărie că el este realistul suprem, cel care vede realitatea aşa cum este de fapt.

Insă lucrurile nu stau chiar aşa. Totul pleacă de la gândirea pe care o ai. Iar aici este vorba de gândirea pozitivă vs. gândirea negativă. Însă nu am să dezvolt acest subiect, am să zic doar esenţa care este relevată în felul următor: cică, dar cică cică totul se leagă de legea atracţiei. Şi rezumatul meu pentru voi arată aşa:
1. Atragem ceea ce gândim.
2. Suntem ceea ce gândim.
3. Devenim ceea ce gândim.
 Oare...aşa să fie?

 Dar concentrarea unde o lasăm? Suntem, am fost şi vom fi nişte fiinţe care niciodată nu se vor concentra suficient asupra przentului. Stăm şi ne stresăm cu lucrurile din trecut ce ne-au făcut sa ne simţim prost şi ne proiectăm mult prea mult iluziile sau dorinţele în viitor. 

 Ca de ultime rânduri, pentru ca nu mai am inspiraţie sau idei ca să mai dezvolt, te întreb pe tine, cum ar fi daca ţi-ai începe fiecare dimineaţa cu un zâmbet? Incepe de acum să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi nu duce lipsa lucrului după care tânjeşti.

Dacă "dacă" nu ar fi existat, mintea umană ar fi fost prea simplistă. Nu mai gândeam atât de mult, iar imaginaţia "ar fi lucrat la singular". Limba română ar fi fost lipsită de însemnătate, iar tu nu ai mai fi citit despre asta. 

                                                                Toate cele bune!

duminică, 23 decembrie 2012

Doar o umbră


 Cât ghinion poate avea o persoană în viaţă? Cât noroc poate avea un om de-a lungul existenţei sale? Câtă iubire poate acapara un suflet ce tinde să colinde veşnic pe pământ?
 Fereşte-te de cel cu chip de înger, el e doar un mic diavol deghizat. Opreşte-te in faţa demonului, analizează tot ceea ce e la suprafaţă, dar şi la interior, apoi întoarce-te la înger şi fă-i cunoştiinţă cu el. 

 Nu o zic de dragul meu, dar nu o zic nici de dragul de a o zice, sau de dragul tău. O zic ca să umplu rândurile goale ce s-au aşternut in mintea creatorului. Creator ce încearcă să înţeleagă ceea ce creează, de ce creează şi pentru cine creează.
 
 Creator? Poate nu creator, poate doar un muritor. Un muritor cu chip de demon, dar cu privire de înger. Un creator muritor cu lume proprie ce încearcă să atragă şi pe alţii în ea. Dar în zadar. Lumea e sălbatică.Lumea fuge de necunoscut. Puţini sunt cei ce merg pană la capăt. Dar laşii de ei habar nu au că odată intraţi în lumea creatorului, sunt blestemaţi cu gândul.

De fapt, creatorul însuşi e bantuit de chipuri, amintiri şi vorbe ce nu îi dau pace. Timpul mental de odihnă şi-a pierdut de mult locul în programul obişnuit. Nici nu mai există. Totul este cu subînţeles. Un subtil subînţeles ce ajută amintirea aproape prezentă să îşi lase amprenta într-o pagină de viaţă.
 A existat? Nu a existat? A fost doar fugitiv. Frimituri dintr-o frântă fericire nu de mult încheiată. 

Când zilele vor veni, lasa-mă să-ţi ating chipul. Când fiecare anotimp se termină, lasă-mă să-ţi mai zic încă o data cele doua cuvinte magice. Când noaptea va da năvală peste noi, lasă-mă să te protejez de ceea ce îţi este frică.

 Ce mai e de zis? S-a ajuns de unde s-a plecat. O iluzie captivă câteva zile se poate spulbera într-o singură secundă. Fără explicaţii, fără regrete, fără conştiinţă, fără a se gândii cineva la consecinţe. Pur şi simplu, umbra se desparte de corp, fiecare luând-o pe drumuri separate.

  Uneori oricât ţi-ai dori, nu poţi atrage atenţia cui vrei. Chiar daca o ai pentru câteva clipe, ea se poate stinge uşor sub ochii tăi. Te lupţi, te zbaţi, speri, dar relativ nu e ceea ce pare. În mintea ta poate părea totul ok, dar defapt realitatea ambelor părţi este diferită.

  Realizezi că uneori ce e serios pentru unii, pentru alţii este doar o joacă. Se trece peste orice fară a mai asculta şi opinia celuilalt. Se merge pe principiul egoismului personal. Cineva, mi-a zis că defapt nu sunt numai cinci simţuri, un al 6-lea fiind BUNUL SIMŢ, care din păcate nu se întalneşte la mulţi.

 Ai rămas doar o umbră. O umbră ce nu a lăsat amprente. O umbră ce nu îşi mai aminteşte cărui corp aparţine. O umbră de care eu am sa uit.

 Şi iar...şi iar, totul spre mai bine,
 Timpul inima să îmi aline.
 Zâmbetul la locul lui să fie
 Şi asta să ţi se datoreze numai ţie. 

Toate cele bune!  :)

duminică, 25 noiembrie 2012

Efecte secundare

   Lucrurile se schimbă. Ai fost cândva efectul secundar al inimii mele, acum eşti doar efectul secundar al amintirilor mele.

Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap
.


Vreau doar o clipă. O clipă în care capul meu să se lovească de umărul tău, iar ochii mei închişi să îşi plângă ce nu şi-au plâns pâna acum, iar mintea mea să se golească încetişor de ce a fost mai rău. Ia-ma de mană şi spune-mi că nimic nu este imposibil.

 Hai să mergem drept. Să nu mai ocolim atât drumul vieţii. La urma urmei, suntem liberi. Liberi să existăm, liberi să alegem, liberi să facem ceea ce ne dorim. EU, în calitate de TU, legată de tine cu gândul, îţi dau libertatea să nu depinzi de mine. Iţi impun independenţa persoanei, dar te oblig să fii fericit, cu mine...sau fară mine.
 
 Tu ai nevoie de iubire, eu am nevoie de răbdare, asa că hai sa renunţăm la partea plictisitoare, în care, ne aruncăm un minim de indiferenţă în faţa pentru a ne iubi mai mult în fiecare dimineaţa. Tu, eşti efectul întârziat al timpului.

 Uite cum stă treaba. Tu poţi avea o opinie diferita fată de a mea, dar asta nu însemnă că ai voie să critici. Ai libertatea de a-ţi exprima liber opinia, dar ai şi dreptul de a ţi se respecta ceea ce ai zis. Eu gândesc într-un fel, tu gândeşti în alt fel. Tot ce putem face este să ne îmbinăm viziunile asupra vieţii, şi să ascultăm, să simţim, să vedem şi în final sa obţinem ceea ce este mai bun. 
Nu te condamn, nu mă condamni.

 Încrederea este o problemă pe care dacă nu ştii cum să o abordezi, se pierde puţin câte puţin. Viaţa e plină de efecte secundare. Minţi, se pierde încrederea. Te doare, poţi plânge. Iubeşti, poţi suferii. Tot ceea ce facem are câte un efect secundar care conduce la multe altele. Uneori nu îţi poţi da seama de ceea ce este bine şi de ceea ce este ce e rău.


 Iar dacă e rău, tot răul spre bine. Iar dacă e bine, totul spre mai bine.
 Nu ai cum să îţi aştepţi salvarea atunci când nu ai de ce să fii salvat. Când toate sunt doar în gândul tău, orice mijloc care tu crezi că îţi va aduce un zambet la activ, se lasă aşteptat...şi asta doar pentru că tu deja zâmbeşti, dar nu realizezi. Vrei mai mult decât este posibil. Cred ca e timpul să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi să te gândeşti cum ar fi fost să nu ai nimic acum. Poţi aspira la mai bine, dar nu fii nemulţumit pentru că nu ştii când viaţa o sa îţi întoarcă spatele şi nu o sa mai raspundă bătăilor tale pe umărul ei.
 

  Aşa că, eu cred în miracole. Mi-a fost rău, mi-a fost bine, nu mai contează. Acum pot doar să am grijă. Vreau să cred ca îmi creez singură efectele secundare ale propriei vieţii. Să fie doar vina mea şi a nimănui altcuiva. Nu vreau sa înţeleg ceea ce nu se poate înţelege. Nu vreau să aud ceea ce nu se poate auzi. Nu vreau să văd ceea ce nu se poate vedea. Dar... vreau să simt pana şi ceea ce imposibilul simte.


[P.S: Kisser, xoxo.]

marți, 16 octombrie 2012

Diferiti de diferenta, dar aceiasi in esenta.



 Marlon Roudette - New Age



Intotdeauna a fost mai usor sa aruncam vina pe altcineva pentru greselile noastre.

Intotdeauna a fost mai usor sa ne victimizam decat sa avem curaj.

Intotdeauna a fost mai usor sa cunoasteam interiorul altei persoane, cand noi nu ne cunoasteam nici macar pe noi insine.

Intotdeauna a fost mai usor sa copiem decat sa cream ceva diferit.

Intotdeauna a fost mai usor sa trisam decat sa ne folosim propriile puteri sa obtinem ceva.
 
Intotdeauna a fost mai usor sa ranim decat sa tratam sau sa prevenim.

Intotdeauna a fost mai usor sa mintim decat sa spunem adevarul.

A fost mai usor sa inselam, sa regretam, sa plangem sau sa ne iesim din minti si sa vorbim vrute si nevrute.

A fost mai usor sa inchidem ochii si sa suportam decat sa vedem realitatea.




  Dar e greu. E greu sa iti ceri scuze pentru ca ai impresia ca iti calci pe orgoliu. E greu sa ierti pentru ca ai impresia ca daca ierti esti luat de prost. E greu sa ajuti pentru ca nu stii sa faci ceva din proprie initiativa pentru altcineva, insa pentru propria persoana esti in stare sa cazi uneori si in cele mai fierbinti cazane ale pacatului. Si uite asa egoismul isi iese din matca si rautatea incolteste putin cate putin.



 Indiferenta se intalneste acum la orice pas. Superioritatea si inferioritatea se bat cap in cap la orice ora din zi, iar constiinta te atentioneaza usor la inceput ca o sa te mustre din ce in ce mai tare.
 
  Pana si cei care se cred painea lui Dumnezeun au ganduri ascunse, usor rautacioase care, desi nu ranesc in aparenta, in esenta dor mai tare decat cele ale unui om cu arma data deja pe fata.

  Pana si inocentul la un moment dat isi va uita inocenta, imaturul se va maturiza, onestul va spune o minciuna, cinstitul va fura, fidelul va insela iar picatura de tradare va tinde sa se scurga de pe marginea paharului pana pe fundul acestuia. 


Complexitatea a ajuns sa lase in umbra personalitatea si sa creeze falsul. Traim dupa imitatie, originalul s-a pierdut de foarte mult timp. Gandirea a devenit limitata, iar vorbele nu mai au aceeasi valoare.
 
  Uitam de unde am plecat si trecem indiferenti peste ceea ce a fost. La urma urmei...esti ceea ce vrei si cum vrei. Nimeni nu iti impune nimic. Dar te-ai gandit vreodata ca ai nevoie de o schimbare? E mai usor sa inchizi ochii si treci mai departe fara sa schimbi ceva?



Pana data viitoare, toate cele bune!

duminică, 23 septembrie 2012

Anotimpuri diferite


    Honey, m-am reintors la tine. Asa cum am facut-o de nenumrate ori. Dar cand am sa vreau sa plec pentru totdeauna, o sa incerci sa ma opresti langa tine? O sa ma intorci din drum asa cum m-am reintors eu in viata ta, cand tu nici nu plecasei defapt din a mea? Nici acum nu mi-am dat seama daca prezenta ta imi face bine sau rau. Am zis ca iti zic "NU", dar pana la urma tot la "DA" s-a ajuns.

  Suntem doua continente diferite, dar batute de acelasi soare si vegheate de aceeasi luna, cu anotimpuri nesincronizate. Suntem nascuti in acelasi anotimp, dar anotimpurile ce alterneaza in inimile noastre sunt total opuse. Cand eu sunt vara, tu esti iarna. Cand tu esti vara, eu sunt iarna. Niciodata amandoi pe aceeasi lungime de unda, dar mereu avand grija unul de celalalt, compensand pana la urma partea lipsa a celuilalt pentru scurt timp.

  Timpul nu imi mai da dreptul sa mai trag de el si nu ma mai lasa sa caut raspunsurile de care am nevoie. Asa ca m-am decis sa plec. De fapt, eu nu plec. Nici nu ma reintorc. Raman pe loc si iti dau drumul. Eu raman cu anotimpul meu, iar pe tine te las sa te desfasori in al tau. Fara promisiuni, fara lacrimi, fara cuvinte. Doar in tacere. 


  Ce iti lipseste? Ce imi lipseste? Idealul.
  Mintile sunt setate in asa fel incat tindem sa atingem perfectiunea, sau ne dorim macar sa avem langa noi pe cineva perfect. Dar cum aceste lucruri nu exista, nu ne multumim cu ce avem si trecem in revista toate categoriile posibile. Acum e bun. Maine nu mai e bun. E plictisitor, deci "NEXT". Asa ca ce astept? Ce caut de fapt? In fond, avem habar ce e bine si ce nu?

  Ma reintorc la insomnia mea. La ultima saptamana alba, la ultima saptamana de respirat usor. Si uit de noi. Si timpul o sa uite anotimpul nostru, anotimpul meu, anotimpul tau.

 Cel ce e trecut prin viata, il va intelege mai usor pe copilul novice, ce incearca sa demonstreze ceva lumii prin fiinta lui. Sau cel putin sa se faca placut prin ceea ce transmite mai departe...

Azi, ti-am ridicat dreptul de a mai fii muza mea.

  

vineri, 31 august 2012

Ganduri intarziate







Aura Dione feat. Rock Mafia - Friends




Nu te intoarce de unde ai plecat. Nu o sa gasesti decat vechituri si mult praf. Nu te mai uita in urma ca si cand ai simtii ca ti-a scapat ceva. Acel ceva care crezi ca ti-a scapat, nu iti va scapa pana la sfarsitul vietii. Totul e ca un puzzle, doar ca nu il poti rezolva cand vrei tu. Viata iti ofera cate o piesa la timpul potrivit, iar tu ti-o asezi singur la locul ei in momentul potrivit. 


 

  Nu iti mai acoperii ochii atunci cand trebuie sa vezi ceva. Nu ii mai inchide atunci cand trebuie sa iei initiativa. A vedea ceea ce altii nu vad certifica faptul ca esti in toate capacitatile mentale sa judeci si sa faci parte din realitate. O sa vina vremea cand ochii tai vor sta vesnic inchisi, sub pamantul rece ce va tine umbra trupului tau, presandu-l pana la disparitia acestuia. Deschide bine ochii si priveste ceea ce te face cu adevarat fericit. 





 Trecutul e ca o ruina. Daca alegi sa traiesti in el, risti sa se prabuseasca peste tine. Nu te mai lasa sa traiesti prezentul si nici sa-ti construiesti viitorul. Viata se joaca cu tine. Dar tu, fiinta mica, nu ai de unde sa stii ce o sa se intample si unde vor conduce alegerile tale. Aici e ca la "Baba-oarba", mergi, dar nu vezi pe unde; alegi, dar nu stii pe cine. Complicat nu? Sau poate nu e deloc. Poate doar suntem niste marionete ale destinului. Niste papusi libere in jungla, pradate la orice pas de pericole si dusmani, cu o vedere limitata, dar cu un spatiu larg de desfasurare. 





Dar la ce bun toate astea daca nu ai ce vrei la momentul potrivit? La ce bun toate astea daca nu faci ce trebuie la momentul potrivit? Dar trecem peste. Asa cum o face de obicei. Trecem peste si acoperim totul cu amintiri.

 Nu te mai agita cand nu trebuie. Atunci cand te agiti mai rau, iti sapi si mai adanc groapa. Cazi din rau, in mai rau. Unde este calmul oamenilor de altadata? Unde este ospitalitatea si gandul bun oferit la orice pas? Nu mai exista decat nervi, stres si o doza de cafea venita la pachet cu o tigara.

 Finalul nu o sa fie cum vrei tu. Finalul o sa te surprinda mai ceva ca intreaga viata. Sau...nici nu o sa mai apuci sa intelegi ca este finalul. Poate doar o sa-l confunzi cu un nou inceput. Un nou inceput pentru ce viata? Care viata?




 Adevarul e ca...omului da-i un creier, ca de restul se ocupa singur.
 Inclusiv de aberat.
 Toate cele bune! :) 



marți, 31 iulie 2012

BAC. Admitere. Vacanta.


 Lana Del Rey - Summertime Sadness 



  Azi ploua. Ploua si e atat de bine. In sfarsit ne mai paraseste putin caldura.
Oficial pot spune ca a venit si pentru mine vacanta. Am terminat cu tot, cu bac-ul, cu admiterea, cu facultatea. Se da startul la vacanta, la leneveala si la relaxarea mentala si corporala de care am dus lipsa pana acum, iar asta doar pana la 1 octombrie, cand, imi voi relua statutul de boboc, dar de aceasta data boboc de facultate.
 In ultimele luni am invatat multe lucruri.
De la BAC am invatat:
- cum e sa iti pierzi noptile invatand
- cum e sa auzi cantatul cocosului la ore fixe in noapte
- cum e sa dormi doar doua ore, sa te bati cu alarma si sa pleci catre BAC cantand pe strada "Eu vara nu dorm" si "Minim doi"
- cum e sa nu iesi din casa si sa recitesti, sa tot recitesti, si sa tot reci-recitesti NISTE LECTII PE CARE NU LE-AI INVATAT LA TIMP!
- cum e sa te cuprinda panica pe ultima suta de metrii, sa ti se blocheze mintea si sa traiesti cu senzatia ca ai invatat degeaba, ca tot nu stii nimic
- cum e sa iei LECITINA ( care de fapt nu ajuta la nimic, totul pleaca din subconstient)
- cum e sa te agiti degeaba, ca pana la urma daca ai invatat ceva, de trecut il treci.
Si multe altele am invatat de la BAC, dar ce ma bucura cel mai tare este ca am trecut cu bine peste el si ca mi-am luat adio pentru totdeauna de la el. 




  Dar panica nu s-a terminat doar la BAC. Venea admiterea. Nu stiu ce a fost in capul meu atunci cand m-am decis sa dau la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii - aka FJSC, renumita FJSC care, nu da sincer doi banii pe candidati. Cu riscul de a fi considerata "frustata" de cei care au fost admisi si s-au vazut cu un loc asigurat la facultate, am sa imi exprim opinia care nu este tocmai buna despre aceasta facultate, iar asta o fac doar ca viitorii candidati sa isi mai clateasca ochii cu diferite opinii inainte sa se decida ce si unde vor da. Am mers pe doua extreme, din una sigur Dumnezeu imi oferea ce trebuie. Asa ca m-am inscris la FJSC si mi-am mai depus dosarul si la Universitate, la Administratie si Afaceri, sectia Administratie publica. La FJSC prima optiune o pusesem pentru "Comunicare si relatii publice", apoi pentru "Publicitate" si in cele din urma pentru "Jurnalism", deoarece eu urmaream comunicarea si PR-ul, nicidecum sa devin o jurnalista. 

 
  Desi promovabilitatea la BAC fost si mai scazuta anul acesta, la facultati a fost bataia mai mare ca in ceilalti ani. Asa ca, la FJSC, eram eu si inca 1069 de candidati. Si ma rog, sar peste alte detalii neinteresante si trec direct la faptul ca organizarea examenului a lasat de dorit. Trebuia sa incepem examenul la ora 11, subiectele au intarziat vreo 2 ore, caldura era mare si lumea foarte nervoasa. Subiectele au fost accesibile, desi la subiectul II au cam dat-o in penibil, dar tot se putea face ceva si la ala. Si uite asa s-a dus si ziua examenului si am stat si am asteptat dupa rezultate de ne-a venit rau, ca nu s-au afisat la data care figura in metodologie. In tot acest timp, certurile profesor-candidat se derulau constant in grupul activ de pe Facebook si site-ul oficial al facultatii.     
   
  Profesorii, desi incercau sa ofere informatiile necesare si raspunsurile de care aveau nevoie candidatii, la un moment dat au cazut in sfera penibilului, recurgand la cuvinte dure si josnice. Pana si candidatii incepusera sa se denigreze intre ei si sa arunce cuvinte dure in stanga si in dreapta, iar eu stateam linistita si urmaream totul din umbra, amuzandu-ma teribil de cat de superiori se pot crede niste pustani admisi, care nu stiu pe langa cine sa se mai dea bine.
  
  Si, ca totul sa fie perfect, contestatiile au fost respinse. Din peste 200 si ceva de contestatii, printre care si a mea, nu s-a aprobat nici macar una. Dubios nu? De aici lumea interpreteaza ce vrea.
 Imi pare sincer rau pentru cei care si-au pierdut timpul, banii si ocazia cu aceasta facultate. Este o facultate renumita, dar trebuie sa ai nervi de otel, rabdare cat cuprinde si sa fii putin mai mult pupincurist ca sa iti fie bine. Profesorii nu stiu cat de mult isi dau interesul, dar din ce s-a intamplat pana acum am realizat ca nu e totul roz. Dar... parerile sunt impartite. Cu siguranta la capitolul neseriozitate ocupa locul I. Dar, nu a fost sa fie, destinul meu inseamna ca e legat de altceva.


   
  Eu, personal, ma bucur ca nu am ocupat un loc la aceasta facultate. Imi statea chiar bine pe lista celor eligibili. Eu sunt constienta ca daca ei nu imi apreciaza talentul, altii o vor face. Asta trebuie sa isi zica fiecare candidat care nu reuseste la o facultate, ei pierd, nu voi, nu noi. Pretentiile sunt prea ridicate, ei au impresia ca un elev de liceu, cum termina cu BAC-ul, o sa stie sa se adapteze la cerintele lor care sunt exagerate. Cred ca daca intram, imi muscam mainile pentru alegerea facuta. Si mai stiu ca sunt si altii care imi impartasesc parerea. Dar Dumnezeu a avut grija de mine, mi-a oferit chiar un loc la buget la cealalta facultate. Asa ca, dupa ploaie vine si soare cu siguranta. Asa ca mi-am retras dosarul frumusel, le-am oferit ocazia celor eligibil din urma mea sa urce cu inca o pozitie si am plecat frumusel sa imi depun diploma la Administratie si Afaceri.
 

  Voi, viitori candidati la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, o sa va sfatuiesc sa nu credeti ca daca faceti meditatii, gata, aveti un loc asigurat la aceasta facultate. Deloc chiar. Totul tine de inspiratia de moment, de atentie si de ochiul critic care corecteaza. Asa ca poti sa fi tu cel mai bun in BAC, ca admiterea e alta mancare de peste.  Daca intrati, va urez tot succesul din lume si bafta la invatat, ca la urma urmei daca vrei sa inveti, inveti oriunde, dorinta si vointa sa fie. Oricum, pana lumea nu vede cu ochii ei sau nu o pateste pe propria piele, nu va crede. Nici eu nu credeam inainte anumite zvonuri despre facultate, dar iata ca am patit-o si eu. Dar cum ziceam si mai sus, exista pareri si pareri. Sistemul nu se va schimba din cauza parerii mele.
 Asadar, din toamna o sa fiu bobocel, nu o sa mai urc  6 etaje sau sa astept jumatate de ora dupa un lift amarat, o sa urc doar un etaj si o sa trebuiasca sa invat pe branci ca sa ma mentin la buget. 



 Si ca incheiere, tin sa ii felicit pe toti cei care au luat BAC-ul si au intrat la facultate si sa le urez bafta celor care vor da BAC-ul in a doua sesiune. Postarile sper sa fie mai multe pe luna, pana acum m-am limitat la una singura deoarece timpul nu imi permitea. Si uite asa mi-am aratat si eu "frustarea", dar de fapt mi-am aratat opinia despre un esec din care am avut multe de invatat. Ne auzim curand.
  Revin la postura mea de "Vara nu dorm...". Vacanta abia incepe. Asa ca, hai cu distractia! 

  Toate cele bune!