luni, 30 noiembrie 2020
Gânduri târzii de toamnă
miercuri, 21 octombrie 2020
Călător trecător
Bună!
Sunt eu. Am revenit. Așa cum o fac de fiecare dată, cu întarzieri mai mici sau mai mari. Dar nu uit niciodată de unde am plecat și unde trebuie să ajung.
Poate ajung mai greu și mă abat de la drum, dar întotdeauna, oricât de greu ar fi, urmele pe care le las în urmă le mai șterg de praf și scot la lumină ceea ce am învățat.
Fiecare dintre noi lasă urme în viața. Dar tu, călătorule, caută să lași în spatele tău urme pe care timpul să nu le acopere. Urme pe care timpul să nu le împrăștie fară noimă.
Caută să lași urme din care cei pe care îi ai lângă tine să aibă ce învăța, așa cum și tu ai învățat cu siguranță din urmele altora.
Și mai caută să nu lași urmele negative din viața cuiva să intre în a ta. Nu le aduna. Zăbovește câteva clipe scurte cu ele și risipește-le în zorile zilei. Învață de la ele și fii primitor doar cu urmele care îți vor umple sufletul de bucurie de-a lungul vieții.
Creează-ți propria urmă în viață și chiar dacă vei călca pe urmele altora, dă o nouă identitate celor vechi.
TU, călător trecător, urma ta poate conta în viața cuiva. Lasă-ți urma în urmă cât mai frumos și nu uita de ea.
Urme și clipe,
Un șirag de umbre.
Urma și umbra ta din inima mea.
Pe curând.
Alina A.
Sursa imagine: https://ro.pinterest.com/pin/432416001717756650/
sâmbătă, 1 decembrie 2018
Revenire
![]() |
sâmbătă, 29 octombrie 2016
Muză răpitoare
sâmbătă, 28 februarie 2015
Așteptări
Oare cat poți aștepta ceva de la cineva care nu ți-a demonstrat nimic pană acum?
Zi-mi ce aștept.
Chiar te rog.
Uită-te atent la mine și zi-mi ce aștept de foarte mult timp.
Nu știi, așa e?
Cândva am avut pretenții multe. Și toate erau legate de tine. Acum am doar așteptări care pălesc treptat, dar înfloresc când mă uit la mine. Și nu mai aștept nimic de la tine, ci doar de la mine. Cum pot să am așteptări sau pretenții când e vorba de tine când eu nu le aplicam deloc la mine?
Nu vreau să exist. Vreau să trăiesc. Să simt tot ceea ce se poate simți. Iar dacă mă rănesc și tu nu vrei să ajuți la vindecare, cu siguranță altcineva o să fie dornic să dea o mână de ajutor. Iar dacă o să ma ranești chiar tu, am să plec. Și stiu că dacă am să plec, am să o fac de tot. Dar nu vreau asta acum. Simt că incă mai am puterea să lupt și să sper că o să te pot ține lângă mine ca să îmi fie bine. Dar nu oblig. Și nu mai cer.
Dar mai știu că dacă tu o să pleci...o să te întorci, iar eu am să te primesc. Am să te primesc doar ca să aflu de ce ai plecat. Să știu ce nu ți-am dat de fapt, pentru că dacă tu pleci acum, eu pot pleca după ce te întorci tu. Fară urme, remuscări și lacrimi ce vor fi de mult vărsate. Plec doar cu un bagaj de convingeri care pe viitor îmi vor aminti de ce e bine să fii independent și sigur pe tine.
Mă schimb, dar nu pentru tine, pentru mine, ca să îmi fie mai bine.
duminică, 25 ianuarie 2015
Iubire la feminin
Vezi tu....inima mea nu o să asculte niciodată de mintea mea. Eu te iubesc cu inima. Dacă te-aș iubi cu mintea, nu ar mai exista un NOI. Și am decis cu inima să lupt, chiar dacă imi e greu. Am decis cu inima să nu renunț, chiar dacă seara mai există posibilitatea ca lacrimile mele să ude perna. Dar vezi tu, totul în viață are o limită. La un moment dat îți schimbi rutina, te plictisești și treci la ceva nou dacă vezi că nu ai rezultatele pe care ți le dorești.
Dar azi las negativismul în altă parte, am să îmi amintesc de el doar la proba contrarie. Azi am decis să îmi las toată paranoia de femeie la o parte, toate mofturile, toate gândurile nefondate și am să încep să gandesc puțin la masculin. Dar nu am să las la o parte egoismul feminin de care sufăr și nici nu promit că bipolaritatea care își pune amprenta în anumite momente va dispărea complet. E prea greu să renunț să te văd. E prea greu să fiu rea prea mult timp. E prea greu să renunț la NOI. Singurul lucru pe care îl refuz legat de tine, este să te pierd.
Nu ai cum să mă condamni că te iubesc. Inima mea a decis singură asta, deși e tristă uneori. Dar atunci mintea vine în ajutor și începe să deruleze în ordine toate momentele în care m-ai pus pe picioare și mi-ai încălzit sufletul cum știai tu mai bine, om minunat de imperfect ce ești.
Azi, am decis să te iau așa cum ești, cu bune, cu rele, cu tot ce ai de oferit. Eu doar am să merg la pas cu timpul și am să observ în tăcere ceea ce el decide legat de noi.
marți, 21 ianuarie 2014
Ianuarie. Iar nu are luna soare și cuvântul tău culoare.
Dar totuși dacă ai curajul să pleci, poți pleca pentru că și eu am curajul la rândul meu să închid după tine atât de bine orice ușă sau fereastră încât nu o să mai poți intra niciodată în locul pe care l-ai lăsat cu bună știința și fară să te uiți în urmă.
Eu ți-am deschis ușa, dar singurul care poate decide dacă trece pragul sau nu ești doar tu.
Cât de tare trebuie să țip ca să mă auzi cu adevărat? Cât de tare trebuie să te lovesc ca să simți? Cât de mult trebuie să mă zbat ca să reușesc?
Atatea întrebari, atatea lamentări...atatea drame neregizate încă. Atâtea gânduri infinite ce mă poartă unde nici macar nu pot ajunge în realitate. Gânduri ce se leagă în permanență de prezența ta.
Păi mai pot să fiu eu rea cand tu mă faci să fiu cuminte?
Mai pot eu să ma uit în urmă când îmi tu îmi ții capul să ma uit doar înainte?
Să nu crezi niciodată că am să fug de tine mancând pamântul.
sâmbătă, 7 septembrie 2013
Scrisori de toamnă
marți, 30 aprilie 2013
Scurt.
Se mai întâmplă uneori să ştii unde eşti, dar încotro te îndrepţi habar să nu ai.
duminică, 31 martie 2013
Zic pas
joi, 28 februarie 2013
Sentimente neutre
Şi-a facut o cafea, a luat o foaie şi un pix, s-a aşezat la masă şi a început să scrie:
"Baby, am găsit în sfârşit metoda care o să te facă să "asculţi" tot ce zic fară să ma întrerupi. Şi sunt sigură ca o să citeşti până la capăt ceea ce am scris, deoarece curiozitatea ta nu o să te lase să arunci scrisoarea după primele rânduri citite care nu îţi vor conveni. Cred ca deja ţi-ai dat seama despre ce e vorba de cand ai desfăcut plicul. Dar nu e nimic, relaxează-te, ridurile nu arată bine pe faţa nimanui. A, şi cred că încă mai ies aburi din ceaşca de ceai pe care ţi-am pregătit-o. E pe masă, langă cheile de la casă. :)
Încăpăţânare, orgoliu, imaturitate. Chiar crezi că nu puteam trăii fară ele? Toate astea ne-au măcinat treptat şi nimeni nu a recunoscut ca de fapt binele era doar o faţadă falsă a răului. Flacăra ce ardea la început pălea, iar acum când îţi scriu asta, realizez că s-a stins de tot. Nu am avut pe nimeni altcineva în afară de tine, deşi ştiu că în momentele de cumpănă fiecare crede asta despre partener. Dar... hai sa întrerupem acum tot ce ne leagă ca să nu se ajungă la asta şi să ne rănim mai tare. Şi pereţii s-au săturat de discuţiile noastre contradictorii.
Egoism? Da, ar trebui să fie din plin când e vorba de propria persoană. Te întrebi de ce probabil. Pai...pentru că lângă tine am aflat că dacă nu te gândeşti tu la tine, de ce ai avea impresia că altcineva o va face? Sau dacă te gândeşti şi la tine şi la ceilalti...câţi apreciază? Sau dacă le dai un deget îţi iau toată mâna, nu se mulţumesc cu puţin. Subtil nu? Am certitudinea că acum îţi vin în minte toate întamplările care au legatura cu rândurile mele scrise până acum. Dar stai, ca încă nu am terminat. Deşi nu îţi plac "romanele", pe ăsta ştiu sigur că il citeşti. Ha, ha!
Hai că termin, oricum am certitudinea ca nu ai înţeles nimic acum. Ţi-aş zice sa iei tot ce mi-ai dăruit, dar, nu cred ca există ceva ce poţi lua. Şi ştiu că doare, arde şi e sufocant. Dar nu lăsa teribilismul şi inconştienţa să îţi dirijeze acţiunile, deciziile şi viaţa. Promit că nu am să mai las urme. Deja am şters tot ce era prezent. Poţi face la fel. Chiar dacă încă mă doare, chiar dacă încă te doare, e de moment. Îţi promit eu că e de moment. Fiecare pe drumul lui, separat, ne va fi mai bine. Şi te rog, nu arunca ultima amintire de la mine, nu ai să o înţelegi acum, dar pe viitor cand va veni timpul potrivit, o să înţelegi ce am scris eu rând cu rând, cuvânt cu cuvânt.
Şi ti-aş ura de bine, dar nu ştiu cum o să iţi fie fără mine.
Şi m-aş semna, dar s-a terminat foaia.
Şi hai, fie, toate cele bune ţie!"
marți, 29 ianuarie 2013
Cum ar fi fost dacă "dacă" nu ar exista?
1. Atragem ceea ce gândim.
2. Suntem ceea ce gândim.
3. Devenim ceea ce gândim.
Oare...aşa să fie?
Dar concentrarea unde o lasăm? Suntem, am fost şi vom fi nişte fiinţe care niciodată nu se vor concentra suficient asupra przentului. Stăm şi ne stresăm cu lucrurile din trecut ce ne-au făcut sa ne simţim prost şi ne proiectăm mult prea mult iluziile sau dorinţele în viitor.
Ca de ultime rânduri, pentru ca nu mai am inspiraţie sau idei ca să mai dezvolt, te întreb pe tine, cum ar fi daca ţi-ai începe fiecare dimineaţa cu un zâmbet? Incepe de acum să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi nu duce lipsa lucrului după care tânjeşti.
Toate cele bune!
duminică, 23 decembrie 2012
Doar o umbră
Fereşte-te de cel cu chip de înger, el e doar un mic diavol deghizat. Opreşte-te in faţa demonului, analizează tot ceea ce e la suprafaţă, dar şi la interior, apoi întoarce-te la înger şi fă-i cunoştiinţă cu el.
A existat? Nu a existat? A fost doar fugitiv. Frimituri dintr-o frântă fericire nu de mult încheiată.
Ce mai e de zis? S-a ajuns de unde s-a plecat. O iluzie captivă câteva zile se poate spulbera într-o singură secundă. Fără explicaţii, fără regrete, fără conştiinţă, fără a se gândii cineva la consecinţe. Pur şi simplu, umbra se desparte de corp, fiecare luând-o pe drumuri separate.
Realizezi că uneori ce e serios pentru unii, pentru alţii este doar o joacă. Se trece peste orice fară a mai asculta şi opinia celuilalt. Se merge pe principiul egoismului personal. Cineva, mi-a zis că defapt nu sunt numai cinci simţuri, un al 6-lea fiind BUNUL SIMŢ, care din păcate nu se întalneşte la mulţi.
Şi iar...şi iar, totul spre mai bine,
Timpul inima să îmi aline.
Zâmbetul la locul lui să fie
Şi asta să ţi se datoreze numai ţie.
duminică, 25 noiembrie 2012
Efecte secundare
Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap
Tu ai nevoie de iubire, eu am nevoie de răbdare, asa că hai sa renunţăm la partea plictisitoare, în care, ne aruncăm un minim de indiferenţă în faţa pentru a ne iubi mai mult în fiecare dimineaţa. Tu, eşti efectul întârziat al timpului.
Încrederea este o problemă pe care dacă nu ştii cum să o abordezi, se pierde puţin câte puţin. Viaţa e plină de efecte secundare. Minţi, se pierde încrederea. Te doare, poţi plânge. Iubeşti, poţi suferii. Tot ceea ce facem are câte un efect secundar care conduce la multe altele. Uneori nu îţi poţi da seama de ceea ce este bine şi de ceea ce este ce e rău.
Nu ai cum să îţi aştepţi salvarea atunci când nu ai de ce să fii salvat. Când toate sunt doar în gândul tău, orice mijloc care tu crezi că îţi va aduce un zambet la activ, se lasă aşteptat...şi asta doar pentru că tu deja zâmbeşti, dar nu realizezi. Vrei mai mult decât este posibil. Cred ca e timpul să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi să te gândeşti cum ar fi fost să nu ai nimic acum. Poţi aspira la mai bine, dar nu fii nemulţumit pentru că nu ştii când viaţa o sa îţi întoarcă spatele şi nu o sa mai raspundă bătăilor tale pe umărul ei.
marți, 16 octombrie 2012
Diferiti de diferenta, dar aceiasi in esenta.
Intotdeauna a fost mai usor sa ne victimizam decat sa avem curaj.
Intotdeauna a fost mai usor sa cunoasteam interiorul altei persoane, cand noi nu ne cunoasteam nici macar pe noi insine.
Intotdeauna a fost mai usor sa copiem decat sa cream ceva diferit.
Intotdeauna a fost mai usor sa trisam decat sa ne folosim propriile puteri sa obtinem ceva.
Intotdeauna a fost mai usor sa ranim decat sa tratam sau sa prevenim.
Intotdeauna a fost mai usor sa mintim decat sa spunem adevarul.
A fost mai usor sa inselam, sa regretam, sa plangem sau sa ne iesim din minti si sa vorbim vrute si nevrute.
Pana si cei care se cred painea lui Dumnezeun au ganduri ascunse, usor rautacioase care, desi nu ranesc in aparenta, in esenta dor mai tare decat cele ale unui om cu arma data deja pe fata.
Pana si inocentul la un moment dat isi va uita inocenta, imaturul se va maturiza, onestul va spune o minciuna, cinstitul va fura, fidelul va insela iar picatura de tradare va tinde sa se scurga de pe marginea paharului pana pe fundul acestuia.
Uitam de unde am plecat si trecem indiferenti peste ceea ce a fost. La urma urmei...esti ceea ce vrei si cum vrei. Nimeni nu iti impune nimic. Dar te-ai gandit vreodata ca ai nevoie de o schimbare? E mai usor sa inchizi ochii si treci mai departe fara sa schimbi ceva?
duminică, 23 septembrie 2012
Anotimpuri diferite
Suntem doua continente diferite, dar batute de acelasi soare si vegheate de aceeasi luna, cu anotimpuri nesincronizate. Suntem nascuti in acelasi anotimp, dar anotimpurile ce alterneaza in inimile noastre sunt total opuse. Cand eu sunt vara, tu esti iarna. Cand tu esti vara, eu sunt iarna. Niciodata amandoi pe aceeasi lungime de unda, dar mereu avand grija unul de celalalt, compensand pana la urma partea lipsa a celuilalt pentru scurt timp.
Mintile sunt setate in asa fel incat tindem sa atingem perfectiunea, sau ne dorim macar sa avem langa noi pe cineva perfect. Dar cum aceste lucruri nu exista, nu ne multumim cu ce avem si trecem in revista toate categoriile posibile. Acum e bun. Maine nu mai e bun. E plictisitor, deci "NEXT". Asa ca ce astept? Ce caut de fapt? In fond, avem habar ce e bine si ce nu?
Cel ce e trecut prin viata, il va intelege mai usor pe copilul novice, ce incearca sa demonstreze ceva lumii prin fiinta lui. Sau cel putin sa se faca placut prin ceea ce transmite mai departe...
Azi, ti-am ridicat dreptul de a mai fii muza mea.
vineri, 31 august 2012
Ganduri intarziate
Nu iti mai acoperii ochii atunci cand trebuie sa vezi ceva. Nu ii mai inchide atunci cand trebuie sa iei initiativa. A vedea ceea ce altii nu vad certifica faptul ca esti in toate capacitatile mentale sa judeci si sa faci parte din realitate. O sa vina vremea cand ochii tai vor sta vesnic inchisi, sub pamantul rece ce va tine umbra trupului tau, presandu-l pana la disparitia acestuia. Deschide bine ochii si priveste ceea ce te face cu adevarat fericit.
Trecutul e ca o ruina. Daca alegi sa traiesti in el, risti sa se prabuseasca peste tine. Nu te mai lasa sa traiesti prezentul si nici sa-ti construiesti viitorul. Viata se joaca cu tine. Dar tu, fiinta mica, nu ai de unde sa stii ce o sa se intample si unde vor conduce alegerile tale. Aici e ca la "Baba-oarba", mergi, dar nu vezi pe unde; alegi, dar nu stii pe cine. Complicat nu? Sau poate nu e deloc. Poate doar suntem niste marionete ale destinului. Niste papusi libere in jungla, pradate la orice pas de pericole si dusmani, cu o vedere limitata, dar cu un spatiu larg de desfasurare.
Nu te mai agita cand nu trebuie. Atunci cand te agiti mai rau, iti sapi si mai adanc groapa. Cazi din rau, in mai rau. Unde este calmul oamenilor de altadata? Unde este ospitalitatea si gandul bun oferit la orice pas? Nu mai exista decat nervi, stres si o doza de cafea venita la pachet cu o tigara.
Finalul nu o sa fie cum vrei tu. Finalul o sa te surprinda mai ceva ca intreaga viata. Sau...nici nu o sa mai apuci sa intelegi ca este finalul. Poate doar o sa-l confunzi cu un nou inceput. Un nou inceput pentru ce viata? Care viata?
Adevarul e ca...omului da-i un creier, ca de restul se ocupa singur.
Inclusiv de aberat.
Toate cele bune! :)
marți, 31 iulie 2012
BAC. Admitere. Vacanta.
Azi ploua. Ploua si e atat de bine. In sfarsit ne mai paraseste putin caldura.
Oficial pot spune ca a venit si pentru mine vacanta. Am terminat cu tot, cu bac-ul, cu admiterea, cu facultatea. Se da startul la vacanta, la leneveala si la relaxarea mentala si corporala de care am dus lipsa pana acum, iar asta doar pana la 1 octombrie, cand, imi voi relua statutul de boboc, dar de aceasta data boboc de facultate.
In ultimele luni am invatat multe lucruri.
De la BAC am invatat:
- cum e sa iti pierzi noptile invatand
- cum e sa auzi cantatul cocosului la ore fixe in noapte
- cum e sa dormi doar doua ore, sa te bati cu alarma si sa pleci catre BAC cantand pe strada "Eu vara nu dorm" si "Minim doi"
- cum e sa nu iesi din casa si sa recitesti, sa tot recitesti, si sa tot reci-recitesti NISTE LECTII PE CARE NU LE-AI INVATAT LA TIMP!
- cum e sa te cuprinda panica pe ultima suta de metrii, sa ti se blocheze mintea si sa traiesti cu senzatia ca ai invatat degeaba, ca tot nu stii nimic
- cum e sa iei LECITINA ( care de fapt nu ajuta la nimic, totul pleaca din subconstient)
- cum e sa te agiti degeaba, ca pana la urma daca ai invatat ceva, de trecut il treci.
Si multe altele am invatat de la BAC, dar ce ma bucura cel mai tare este ca am trecut cu bine peste el si ca mi-am luat adio pentru totdeauna de la el.
Dar panica nu s-a terminat doar la BAC. Venea admiterea. Nu stiu ce a fost in capul meu atunci cand m-am decis sa dau la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii - aka FJSC, renumita FJSC care, nu da sincer doi banii pe candidati. Cu riscul de a fi considerata "frustata" de cei care au fost admisi si s-au vazut cu un loc asigurat la facultate, am sa imi exprim opinia care nu este tocmai buna despre aceasta facultate, iar asta o fac doar ca viitorii candidati sa isi mai clateasca ochii cu diferite opinii inainte sa se decida ce si unde vor da. Am mers pe doua extreme, din una sigur Dumnezeu imi oferea ce trebuie. Asa ca m-am inscris la FJSC si mi-am mai depus dosarul si la Universitate, la Administratie si Afaceri, sectia Administratie publica. La FJSC prima optiune o pusesem pentru "Comunicare si relatii publice", apoi pentru "Publicitate" si in cele din urma pentru "Jurnalism", deoarece eu urmaream comunicarea si PR-ul, nicidecum sa devin o jurnalista.
Desi promovabilitatea la BAC fost si mai scazuta anul acesta, la facultati a fost bataia mai mare ca in ceilalti ani. Asa ca, la FJSC, eram eu si inca 1069 de candidati. Si ma rog, sar peste alte detalii neinteresante si trec direct la faptul ca organizarea examenului a lasat de dorit. Trebuia sa incepem examenul la ora 11, subiectele au intarziat vreo 2 ore, caldura era mare si lumea foarte nervoasa. Subiectele au fost accesibile, desi la subiectul II au cam dat-o in penibil, dar tot se putea face ceva si la ala. Si uite asa s-a dus si ziua examenului si am stat si am asteptat dupa rezultate de ne-a venit rau, ca nu s-au afisat la data care figura in metodologie. In tot acest timp, certurile profesor-candidat se derulau constant in grupul activ de pe Facebook si site-ul oficial al facultatii.
Profesorii, desi incercau sa ofere informatiile necesare si raspunsurile de care aveau nevoie candidatii, la un moment dat au cazut in sfera penibilului, recurgand la cuvinte dure si josnice. Pana si candidatii incepusera sa se denigreze intre ei si sa arunce cuvinte dure in stanga si in dreapta, iar eu stateam linistita si urmaream totul din umbra, amuzandu-ma teribil de cat de superiori se pot crede niste pustani admisi, care nu stiu pe langa cine sa se mai dea bine.
Si, ca totul sa fie perfect, contestatiile au fost respinse. Din peste 200 si ceva de contestatii, printre care si a mea, nu s-a aprobat nici macar una. Dubios nu? De aici lumea interpreteaza ce vrea.
Imi pare sincer rau pentru cei care si-au pierdut timpul, banii si ocazia cu aceasta facultate. Este o facultate renumita, dar trebuie sa ai nervi de otel, rabdare cat cuprinde si sa fii putin mai mult pupincurist ca sa iti fie bine. Profesorii nu stiu cat de mult isi dau interesul, dar din ce s-a intamplat pana acum am realizat ca nu e totul roz. Dar... parerile sunt impartite. Cu siguranta la capitolul neseriozitate ocupa locul I. Dar, nu a fost sa fie, destinul meu inseamna ca e legat de altceva.
Eu, personal, ma bucur ca nu am ocupat un loc la aceasta facultate. Imi statea chiar bine pe lista celor eligibili. Eu sunt constienta ca daca ei nu imi apreciaza talentul, altii o vor face. Asta trebuie sa isi zica fiecare candidat care nu reuseste la o facultate, ei pierd, nu voi, nu noi. Pretentiile sunt prea ridicate, ei au impresia ca un elev de liceu, cum termina cu BAC-ul, o sa stie sa se adapteze la cerintele lor care sunt exagerate. Cred ca daca intram, imi muscam mainile pentru alegerea facuta. Si mai stiu ca sunt si altii care imi impartasesc parerea. Dar Dumnezeu a avut grija de mine, mi-a oferit chiar un loc la buget la cealalta facultate. Asa ca, dupa ploaie vine si soare cu siguranta. Asa ca mi-am retras dosarul frumusel, le-am oferit ocazia celor eligibil din urma mea sa urce cu inca o pozitie si am plecat frumusel sa imi depun diploma la Administratie si Afaceri.
Voi, viitori candidati la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, o sa va sfatuiesc sa nu credeti ca daca faceti meditatii, gata, aveti un loc asigurat la aceasta facultate. Deloc chiar. Totul tine de inspiratia de moment, de atentie si de ochiul critic care corecteaza. Asa ca poti sa fi tu cel mai bun in BAC, ca admiterea e alta mancare de peste. Daca intrati, va urez tot succesul din lume si bafta la invatat, ca la urma urmei daca vrei sa inveti, inveti oriunde, dorinta si vointa sa fie. Oricum, pana lumea nu vede cu ochii ei sau nu o pateste pe propria piele, nu va crede. Nici eu nu credeam inainte anumite zvonuri despre facultate, dar iata ca am patit-o si eu. Dar cum ziceam si mai sus, exista pareri si pareri. Sistemul nu se va schimba din cauza parerii mele.
Asadar, din toamna o sa fiu bobocel, nu o sa mai urc 6 etaje sau sa astept jumatate de ora dupa un lift amarat, o sa urc doar un etaj si o sa trebuiasca sa invat pe branci ca sa ma mentin la buget.
Revin la postura mea de "Vara nu dorm...". Vacanta abia incepe. Asa ca, hai cu distractia!
























