Lucrurile se schimbă. Ai fost cândva efectul secundar al inimii mele, acum eşti doar efectul secundar al amintirilor mele.
Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap.
Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap
Vreau doar o clipă. O clipă în care capul meu să se lovească de umărul tău, iar ochii mei închişi să îşi plângă ce nu şi-au plâns pâna acum, iar mintea mea să se golească încetişor de ce a fost mai rău. Ia-ma de mană şi spune-mi că nimic nu este imposibil.
Tu ai nevoie de iubire, eu am nevoie de răbdare, asa că hai sa renunţăm la partea plictisitoare, în care, ne aruncăm un minim de indiferenţă în faţa pentru a ne iubi mai mult în fiecare dimineaţa. Tu, eşti efectul întârziat al timpului.
Uite cum stă treaba. Tu poţi avea o opinie diferita fată de a mea, dar asta nu însemnă că ai voie să critici. Ai libertatea de a-ţi exprima liber opinia, dar ai şi dreptul de a ţi se respecta ceea ce ai zis. Eu gândesc într-un fel, tu gândeşti în alt fel. Tot ce putem face este să ne îmbinăm viziunile asupra vieţii, şi să ascultăm, să simţim, să vedem şi în final sa obţinem ceea ce este mai bun.
Nu te condamn, nu mă condamni.
Încrederea este o problemă pe care dacă nu ştii cum să o abordezi, se pierde puţin câte puţin. Viaţa e plină de efecte secundare. Minţi, se pierde încrederea. Te doare, poţi plânge. Iubeşti, poţi suferii. Tot ceea ce facem are câte un efect secundar care conduce la multe altele. Uneori nu îţi poţi da seama de ceea ce este bine şi de ceea ce este ce e rău.
Iar dacă e rău, tot răul spre bine. Iar dacă e bine, totul spre mai bine.
Nu ai cum să îţi aştepţi salvarea atunci când nu ai de ce să fii salvat. Când toate sunt doar în gândul tău, orice mijloc care tu crezi că îţi va aduce un zambet la activ, se lasă aşteptat...şi asta doar pentru că tu deja zâmbeşti, dar nu realizezi. Vrei mai mult decât este posibil. Cred ca e timpul să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi să te gândeşti cum ar fi fost să nu ai nimic acum. Poţi aspira la mai bine, dar nu fii nemulţumit pentru că nu ştii când viaţa o sa îţi întoarcă spatele şi nu o sa mai raspundă bătăilor tale pe umărul ei.

[P.S: Kisser, xoxo.]
"eu ti-as spune mereu ca nimic nu e imposibil atata timp cat suntem unul langa celalalt." dar te intreb: de ce amesteci gandul cu sentimentul? de ce faci lucrurile sa fie si mai complicate decat sunt, doar pentru ca ti se pare tie interesant? --- pentru tine cu siguranta nu sunt un anonim.
RăspundețiȘtergeresuntem vanatori de miracole!>:D<.asa ne e dat!
RăspundețiȘtergereSuperba melodia si postarea pe masura!
RăspundețiȘtergere