Gânduri târzii de toamnă

Azi este mai rece ca ieri. Dar sufletul mi-e cald lângă tine. 

Ziua de azi a acoperit-o pe cea de ieri, iar clipele noi așteaptă să fie descoperite. 

Azi e toamnă. Și e bine. Mâine...tot lângă tine. Dacă te am nu mai contează ce se întâmplă pe lângă mine. 

Mi-am luat gândul și l-am așternut aici. L-am așternut aici ca să știi ca sufletul tău nu este singurul care și-ar dori ca mâine totul să fie mai bine. Că sufletul tău nu este singurul care și-ar dori să poată face orice în lumea asta, simțindu-se liber și fără limite.

Mi-am luat gândul și l-am scris aici ca să îți zic să nu rămâi fără speranță. Până și cei mai negri nori dispar de pe cer la un moment dat. Soarele se ivește întotdeauna pe cerul zilei, iar luna luminează mereu cerul nopții 

Colindă lumea și descoperă ceea ce are de oferit. Învață de la viața, citește, iubește și călătorește. 

Muncește pentru idealurile tale și nu lăsa pe nimeni și nimic să te abată de la ele. Desparte-te ușor de oamenii care îți întunecă judecata. Cel care nu te ascultă și nu te incurajează să faci ceea ce îți dorești, nu se gândește la persoana ta. Nu îi lăsa pe ceilalți să se hrănească cu energia ta și să te încarce cu problemele lor. Ești mai presus de atât și meriți mereu mai mult. 

Ajută când poți ajuta și nu te aștepta să primești nimic în schimb. Ajută ca să îți bucuri tu sufletul că ai făcut o faptă bună. Sunt oameni care uită și nu o să îți mulțumească vreodată pentru nimic. Dar nu asta contează în fond, ci fericirea și bucuria faptei bune. 

Pleacă de unde nu ești dorit.

Uită ceea ce te-a rănit.

Așează-te acolo unde te simți cel mai fericit. 

Ai grijă de sufletul tău, bucură-te de lucrurile simple și ai răbdare cu tine. Dacă astăzi plângi, maine poți fi cel mai fericit om din lume. 

Pe curând. 

Alina A. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/222576406554302319/

Călător trecător

Bună! 

Sunt eu. Am revenit. Așa cum o fac de fiecare dată, cu întarzieri mai mici sau mai mari. Dar nu uit niciodată de unde am plecat și unde trebuie să ajung.

Poate ajung mai greu și mă abat de la drum, dar întotdeauna, oricât de greu ar fi, urmele pe care le las în urmă le mai șterg de praf și scot la lumină ceea ce am învățat. 

Fiecare dintre noi lasă urme în viața. Dar tu, călătorule, caută să lași în spatele tău urme pe care timpul să nu le acopere. Urme pe care timpul să nu le împrăștie fară noimă. 

Caută să lași urme din care cei pe care îi ai lângă tine să aibă ce învăța, așa cum și tu ai învățat cu siguranță din urmele altora. 

Și mai caută să nu lași urmele negative din viața cuiva să intre în a ta. Nu le aduna. Zăbovește câteva clipe scurte cu ele și risipește-le în zorile zilei. Învață de la ele și fii primitor doar cu urmele care îți vor umple sufletul de bucurie de-a lungul vieții. 

Creează-ți propria urmă în viață și chiar dacă vei călca pe urmele altora, dă o nouă identitate celor vechi.

TU, călător trecător, urma ta poate conta în viața cuiva. Lasă-ți urma în urmă cât mai frumos și nu uita de ea. 

Urme și clipe,  

Un șirag de umbre. 

Urma și umbra ta din inima mea. 

Pe curând.

Alina A.

Sursa imagine: https://ro.pinterest.com/pin/432416001717756650/ 

Revenire

  

M-am reapucat de mine. De tine. De noi. De tot ce respirăm și devorăm ca niște canibali nesătui. Fară oprire. Fară gânduri. Doar sentimente. 

 M-am uitat în jur. Toți s-au spălat. S-au spălat de bunătate. S-au spălat de iubire și de realitate și s-au îmbrăcat cu cele mai morbide haine pătate din abundență cu nepăsare, egoism, răutate și țesute din minciună. 

Sufletul tău ce spune? Al meu urlă. Plânge și supraviețuiește în lumea construită de către ceilalți. O realitate falsă, care se descompune pe zi ce trece, lăsând la suprafață doar resturile defecte care strică în timp fărâma aia mică de adevăr. Fărâma aia mică de speranță pe care o avem toți în suflet. Fărâma aia mică de bunătate de care sperăm toți să ne bucurăm la un moment dat de ea. Fărâma aia mică de iubire pe care toți vrem să o simțim la un moment dat. 

Ne mulțumim cu puțin, neștiind că de fapt puținul se poate transforma în mai mult cu ajutorul stăruinței. Mereu e loc de mai mult, la fel cum e loc și de mai bine. 

Pe curând! 

Alina A. 

Sursă imagine: http://www.newsbiella.it/2016/10/05/leggi-notizia/argomenti/cultura-e-spettacoli/articolo/a-palazzo-gromo-losa-il-centro-con-la-mente-intorno.html

Muză răpitoare

Orice femeie are demonul ei propriu în suflet. Orice bărbat are propria lui scorpie în minte. 

Tu ce vrei să îmi iei? Trupul? Sufletul? Inima? Sau doar mintea?

Mi-ai furat privirea. Mi-ai zăpăcit mintea. Mi-ai îmbătat sufletul. 

Dar hai să ne îmbătăm sufletele împreună. Hai să ne dezgolim mințile unul în fața celuilalt. Să ne dezbrăcăm de secrete și să ne învelim cu privirea. 

Uită cine ești, dar amintește-ți cine sunt eu. Eu o să uit de mine și am să ma regăsesc în tine. 

Ah..! Muză nebună, ține-mă de mână!

Îmi era dor. Îmi era dor să gândesc mai departe de realitate. Îmi era dor sa îmi reamintesc că obiceiurile vechi mor greu....sau poate niciodată. 

Am să răpesc rapitorul. Am sa mănânc fiecare bucațică din sufletul tău și am să-ți devorez mintea. O să te savurez până la ultima picatură de vin scursă din pahar. Am să ma joc cu tine până o să înveți că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Chiar dacă o sa vrei să fugi, o să vrei te întorci. 

Îmi liniștesti sufletul. Îmi furi gândul. Îmi cutremuri trupul. 

Bun venit în lumea mea. Îți garantez că nu o să vrei să te mai desparți de ea. 

„Damn your eyes...”

Așteptări

Oare cat poți aștepta ceva de la cineva care nu ți-a demonstrat nimic pană acum?

 Zi-mi ce aștept.
 Chiar te rog.
 Uită-te atent la mine și zi-mi ce aștept de foarte mult timp.
 Nu știi, așa e?

 Cândva am avut pretenții multe. Și toate erau legate de tine. Acum am doar așteptări care pălesc treptat, dar înfloresc când mă uit la mine. Și nu mai aștept nimic de la tine, ci doar de la mine. Cum pot să am așteptări sau pretenții când e vorba de tine când eu nu le aplicam deloc la mine?

 Nu vreau să exist. Vreau să trăiesc. Să simt tot ceea ce se poate simți. Iar dacă mă rănesc și tu nu vrei să ajuți la vindecare, cu siguranță altcineva o să fie dornic să dea  o mână de ajutor. Iar dacă o să ma ranești chiar tu, am să plec. Și stiu că dacă am să plec, am să o fac de tot. Dar nu vreau asta acum. Simt că incă mai am puterea să lupt și să sper că o să te pot ține lângă mine ca să îmi fie bine. Dar nu oblig. Și nu mai cer.

 Dar mai știu că dacă tu o să pleci...o să te întorci, iar eu am să te primesc. Am să te primesc doar ca să aflu de ce ai plecat. Să știu ce nu ți-am dat de fapt, pentru că dacă tu pleci acum, eu pot pleca după ce te întorci tu. Fară urme, remuscări și lacrimi ce vor fi de mult vărsate. Plec doar cu un bagaj de convingeri care pe viitor îmi vor aminti de ce e bine să fii independent și sigur pe tine.

 Mă schimb, dar nu pentru tine, pentru mine, ca să îmi fie mai bine. 

Iubire la feminin

 

Azi gândurile-mi sunt zgomotoase. Azi mi-am luat inspirația înapoi.

  Nu te-am vazut de ceva vreme, iubire. Ți-ai pus amprenta atât de adânc pe mine încât și dacă ar trece ani fară tine, tu tot ai fi prezent pretutindeni. Poate greșesc, dar simt că pierd teren. Am atât de multe să îți zic, dar știu că nu m-ai asculta. Sau dacă o faci, nu cred că ai schimba ceva. Iar să vorbesc în zadar nu vreau, dar nici să lupt singură.
  Vezi tu....inima mea nu o să asculte niciodată de mintea mea. Eu te iubesc cu inima. Dacă te-aș iubi cu mintea, nu ar mai exista un NOI. Și am decis cu inima să lupt, chiar dacă imi e greu. Am decis cu inima să nu renunț, chiar dacă seara mai există posibilitatea ca lacrimile mele să ude perna. Dar vezi tu, totul în viață are o limită. La un moment dat îți schimbi rutina, te plictisești și treci la ceva nou dacă vezi că nu ai rezultatele pe care ți le dorești. 

  Eu daruiesc, chiar și fară să primesc. Dar într-un final eu cu ce mai supraviețuiesc?
  Dar azi las negativismul în altă parte, am să îmi amintesc de el doar la proba contrarie. Azi am decis să îmi las toată paranoia de femeie la o parte, toate mofturile, toate gândurile nefondate și am să încep să gandesc puțin la masculin. Dar nu am să las la o parte egoismul feminin de care sufăr și nici nu promit că bipolaritatea care își pune amprenta în anumite momente va dispărea complet. E prea greu să renunț să te văd. E prea greu să fiu rea prea mult timp. E prea greu să renunț la NOI. Singurul lucru pe care îl refuz legat de tine, este să te pierd.

 Nu ai cum să mă condamni că te iubesc. Inima mea a decis singură asta, deși e tristă uneori. Dar atunci mintea vine în ajutor și începe să deruleze în ordine toate momentele în care m-ai pus pe picioare și mi-ai încălzit sufletul cum știai tu mai bine, om minunat de imperfect ce ești.
 Azi, am decis să te iau așa cum ești, cu bune, cu rele, cu tot ce ai de oferit. Eu doar am să merg la pas cu timpul și am să observ în tăcere ceea ce el decide legat de noi. 

Ianuarie. Iar nu are luna soare și cuvântul tău culoare.

  Deși afară e frig, eu nu-l simt. Nu-l simt venind, nu-l simt adormind. Simt adormind doar timpul în care suntem împreuna. Suntem împreună nu de o săptamană sau lună, ci de mult mai multe adunate și puse într-o viață bună, dar nebună. 

  Deși mintea știe deja...inima e încăpațânata. Niciodată nu acceptă ceea ce e de fapt adevarat. Îi ia mai mult timp să accepte realitatea și asta doar pentru că speranța este sadită în suflet, nu în minte. E greu să scoți din viața ta ceva ce a prins radacini adanci în tine. Și cu toții știm că dacă radacinile sunt doar taiate, ele cresc înapoi. 

  Dar de vei vrea să scapi cu adevărat de ele, îți trebuie un întreg arsenal de unelte. Unelte precum voința, încrederea de sine, ambița și multe altele care izvorăsc doar din propria persoană.  Și dacă nu poți...caută ceva care să te motiveze. Acel ceva sau CINEVA care e mai puternic decât tine în momentul de față și te inspiră să aspiri la mai mult și la ceva mai bun.

   Tu...mi-ai zis zilele trecute ca de ceea ce îți este frică, de aia nu scapi. Atunci e bine pentru că mie îmi e frică sa ma iubești, să ma iubești pentru totdeauna.  Dar de atâta timp îmi umplu paginile goale cu tine încât noi doi nu mai suntem doi, suntem unul.
 Dar totuși dacă ai curajul să pleci, poți pleca pentru că și eu am curajul la rândul meu să închid după tine atât de bine orice ușă sau fereastră încât nu o să mai poți intra niciodată în locul pe care l-ai lăsat cu bună știința și fară să te uiți în urmă.
 Eu ți-am deschis ușa, dar singurul care poate decide dacă trece pragul sau nu ești doar tu.

 De ce TU? De ce EU? De ce noi? De ce amândoi?
 Cât de tare trebuie să țip ca să mă auzi cu adevărat? Cât de tare trebuie să te lovesc ca să simți? Cât de mult trebuie să mă zbat ca să reușesc?
 Atatea întrebari, atatea lamentări...atatea drame neregizate încă. Atâtea gânduri infinite ce mă poartă unde nici macar nu pot ajunge în realitate. Gânduri ce se leagă în permanență de prezența ta. 

  Dar mă topesc. Nu pot să fiu tare în prezența ta. Nu pot să mai fiu eu persoana aia dură care tine piept la orice problemă. Și știi ce mă enervează cel mai tare? Ca nu pot să te fraieresc. Din toată lumea, tu ești fix persoana care își bate joc de încercările mele de disimulare.
  Păi mai pot să fiu eu rea cand tu mă faci să fiu cuminte?
  Mai pot eu să ma uit în urmă când îmi tu îmi ții capul să ma uit doar înainte?

  Poți să îmi răspunzi la întrebările pe care le am? Fericirea mea ar crește și prin raspunsul a unei întrebări singure. Tu alegi la care răspunzi, iar pană răspunzi și la celelalte, eu am să îmi exersez tăcut răbdarea. Am să pun preț pe cuvinte și pe ceea ce fiecare simte. Iar dacă luna ianuarie nu are soare, nu te plange, promit că îți desenez eu unul în fiecare zi. Iar dacă luna de pe cer e departe de soare, nu te teme, ei se iubesc și la depărtare. 

 Am să dansez cu ploaia și am să merg la pas cu vântul,
 Să nu crezi niciodată că am să fug de tine mancând pamântul. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/294071050669343358/