Ianuarie. Iar nu are luna soare și cuvântul tău culoare.

  Deși afară e frig, eu nu-l simt. Nu-l simt venind, nu-l simt adormind. Simt adormind doar timpul în care suntem împreuna. Suntem împreună nu de o săptamană sau lună, ci de mult mai multe adunate și puse într-o viață bună, dar nebună. 

  Deși mintea știe deja...inima e încăpațânata. Niciodată nu acceptă ceea ce e de fapt adevarat. Îi ia mai mult timp să accepte realitatea și asta doar pentru că speranța este sadită în suflet, nu în minte. E greu să scoți din viața ta ceva ce a prins radacini adanci în tine. Și cu toții știm că dacă radacinile sunt doar taiate, ele cresc înapoi. 

  Dar de vei vrea să scapi cu adevărat de ele, îți trebuie un întreg arsenal de unelte. Unelte precum voința, încrederea de sine, ambița și multe altele care izvorăsc doar din propria persoană.  Și dacă nu poți...caută ceva care să te motiveze. Acel ceva sau CINEVA care e mai puternic decât tine în momentul de față și te inspiră să aspiri la mai mult și la ceva mai bun.

   Tu...mi-ai zis zilele trecute ca de ceea ce îți este frică, de aia nu scapi. Atunci e bine pentru că mie îmi e frică sa ma iubești, să ma iubești pentru totdeauna.  Dar de atâta timp îmi umplu paginile goale cu tine încât noi doi nu mai suntem doi, suntem unul.
 Dar totuși dacă ai curajul să pleci, poți pleca pentru că și eu am curajul la rândul meu să închid după tine atât de bine orice ușă sau fereastră încât nu o să mai poți intra niciodată în locul pe care l-ai lăsat cu bună știința și fară să te uiți în urmă.
 Eu ți-am deschis ușa, dar singurul care poate decide dacă trece pragul sau nu ești doar tu.

 De ce TU? De ce EU? De ce noi? De ce amândoi?
 Cât de tare trebuie să țip ca să mă auzi cu adevărat? Cât de tare trebuie să te lovesc ca să simți? Cât de mult trebuie să mă zbat ca să reușesc?
 Atatea întrebari, atatea lamentări...atatea drame neregizate încă. Atâtea gânduri infinite ce mă poartă unde nici macar nu pot ajunge în realitate. Gânduri ce se leagă în permanență de prezența ta. 

  Dar mă topesc. Nu pot să fiu tare în prezența ta. Nu pot să mai fiu eu persoana aia dură care tine piept la orice problemă. Și știi ce mă enervează cel mai tare? Ca nu pot să te fraieresc. Din toată lumea, tu ești fix persoana care își bate joc de încercările mele de disimulare.
  Păi mai pot să fiu eu rea cand tu mă faci să fiu cuminte?
  Mai pot eu să ma uit în urmă când îmi tu îmi ții capul să ma uit doar înainte?

  Poți să îmi răspunzi la întrebările pe care le am? Fericirea mea ar crește și prin raspunsul a unei întrebări singure. Tu alegi la care răspunzi, iar pană răspunzi și la celelalte, eu am să îmi exersez tăcut răbdarea. Am să pun preț pe cuvinte și pe ceea ce fiecare simte. Iar dacă luna ianuarie nu are soare, nu te plange, promit că îți desenez eu unul în fiecare zi. Iar dacă luna de pe cer e departe de soare, nu te teme, ei se iubesc și la depărtare. 

 Am să dansez cu ploaia și am să merg la pas cu vântul,
 Să nu crezi niciodată că am să fug de tine mancând pamântul. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/294071050669343358/