Textele care apar pe acest blog aparțin autorului și nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1966, privind drepturile de autor și drepturile conexe. Copierea, reproducerea sau modificarea sunt permise doar cu acordul scris al autorului. Autorul acestui blog își rezervă dreptul de a reclama și acționa în instanță orice abatere.



sâmbătă, 28 februarie 2015

Așteptări





Oare cat poți aștepta ceva de la cineva care nu ți-a demonstrat nimic pană acum?

 Zi-mi ce aștept.
 Chiar te rog.
 Uită-te atent la mine și zi-mi ce aștept de foarte mult timp.
 Nu știi, așa e?

 Cândva am avut pretenții multe. Și toate erau legate de tine. Acum am doar așteptări care pălesc treptat, dar înfloresc când mă uit la mine. Și nu mai aștept nimic de la tine, ci doar de la mine. Cum pot să am așteptări sau pretenții când e vorba de tine când eu nu le aplicam deloc la mine?


 Nu vreau să exist. Vreau să trăiesc. Să simt tot ceea ce se poate simți. Iar dacă mă rănesc și tu nu vrei să ajuți la vindecare, cu siguranță altcineva o să fie dornic să dea  o mână de ajutor. Iar dacă o să ma ranești chiar tu, am să plec. Și stiu că dacă am să plec, am să o fac de tot. Dar nu vreau asta acum. Simt că incă mai am puterea să lupt și să sper că o să te pot ține lângă mine ca să îmi fie bine. Dar nu oblig. Și nu mai cer.


 Dar mai știu că dacă tu o să pleci...o să te întorci, iar eu am să te primesc. Am să te primesc doar ca să aflu de ce ai plecat. Să știu ce nu ți-am dat de fapt, pentru că dacă tu pleci acum, eu pot pleca după ce te întorci tu. Fară urme, remuscări și lacrimi ce vor fi de mult vărsate. Plec doar cu un bagaj de convingeri care pe viitor îmi vor aminti de ce e bine să fii independent și sigur pe tine.


 Mă schimb, dar nu pentru tine, pentru mine, ca să îmi fie mai bine. 


duminică, 25 ianuarie 2015

Iubire la feminin


 
Azi gândurile-mi sunt zgomotoase. Azi mi-am luat inspirația înapoi.

  Nu te-am vazut de ceva vreme, iubire. Ți-ai pus amprenta atât de adânc pe mine încât și dacă ar trece ani fară tine, tu tot ai fi prezent pretutindeni. Poate greșesc, dar simt că pierd teren. Am atât de multe să îți zic, dar știu că nu m-ai asculta. Sau dacă o faci, nu cred că ai schimba ceva. Iar să vorbesc în zadar nu vreau, dar nici să lupt singură.
  Vezi tu....inima mea nu o să asculte niciodată de mintea mea. Eu te iubesc cu inima. Dacă te-aș iubi cu mintea, nu ar mai exista un NOI. Și am decis cu inima să lupt, chiar dacă imi e greu. Am decis cu inima să nu renunț, chiar dacă seara mai există posibilitatea ca lacrimile mele să ude perna. Dar vezi tu, totul în viață are o limită. La un moment dat îți schimbi rutina, te plictisești și treci la ceva nou dacă vezi că nu ai rezultatele pe care ți le dorești. 

  Eu daruiesc, chiar și fară să primesc. Dar într-un final eu cu ce mai supraviețuiesc?
  Dar azi las negativismul în altă parte, am să îmi amintesc de el doar la proba contrarie. Azi am decis să îmi las toată paranoia de femeie la o parte, toate mofturile, toate gândurile nefondate și am să încep să gandesc puțin la masculin. Dar nu am să las la o parte egoismul feminin de care sufăr și nici nu promit că bipolaritatea care își pune amprenta în anumite momente va dispărea complet. E prea greu să renunț să te văd. E prea greu să fiu rea prea mult timp. E prea greu să renunț la NOI. Singurul lucru pe care îl refuz legat de tine, este să te pierd.

 Nu ai cum să mă condamni că te iubesc. Inima mea a decis singură asta, deși e tristă uneori. Dar atunci mintea vine în ajutor și începe să deruleze în ordine toate momentele în care m-ai pus pe picioare și mi-ai încălzit sufletul cum știai tu mai bine, om minunat de imperfect ce ești.
 Azi, am decis să te iau așa cum ești, cu bune, cu rele, cu tot ce ai de oferit. Eu doar am să merg la pas cu timpul și am să observ în tăcere ceea ce el decide legat de noi. 


marți, 21 ianuarie 2014

Ianuarie. Iar nu are luna soare și cuvântul tău culoare.


  Deși afară e frig, eu nu-l simt. Nu-l simt venind, nu-l simt adormind. Simt adormind doar timpul în care suntem împreuna. Suntem împreună nu de o săptamană sau lună, ci de mult mai multe adunate și puse într-o viață bună, dar nebună. 

  Deși mintea știe deja...inima e încăpațânata. Niciodată nu acceptă ceea ce e de fapt adevarat. Îi ia mai mult timp să accepte realitatea și asta doar pentru că speranța este sadită în suflet, nu în minte. E greu să scoți din viața ta ceva ce a prins radacini adanci în tine. Și cu toții știm că dacă radacinile sunt doar taiate, ele cresc înapoi. 
  Dar de vei vrea să scapi cu adevărat de ele, îți trebuie un întreg arsenal de unelte. Unelte precum voința, încrederea de sine, ambița și multe altele care izvorăsc doar din propria persoană.  Și dacă nu poți...caută ceva care să te motiveze. Acel ceva sau CINEVA care e mai puternic decât tine în momentul de față și te inspiră să aspiri la mai mult și la ceva mai bun.

   Tu...mi-ai zis zilele trecute ca de ceea ce îți este frică, de aia nu scapi. Atunci e bine pentru că mie îmi e frică sa ma iubești, să ma iubești pentru totdeauna.  Dar de atâta timp îmi umplu paginile goale cu tine încât noi doi nu mai suntem doi, suntem unul.
 Dar totuși dacă ai curajul să pleci, poți pleca pentru că și eu am curajul la rândul meu să închid după tine atât de bine orice ușă sau fereastră încât nu o să mai poți intra niciodată în locul pe care l-ai lăsat cu bună știința și fară să te uiți în urmă.
 Eu ți-am deschis ușa, dar singurul care poate decide dacă trece pragul sau nu ești doar tu.


 De ce TU? De ce EU? De ce noi? De ce amândoi?
 Cât de tare trebuie să țip ca să mă auzi cu adevărat? Cât de tare trebuie să te lovesc ca să simți? Cât de mult trebuie să mă zbat ca să reușesc?
 Atatea întrebari, atatea lamentări...atatea drame neregizate încă. Atâtea gânduri infinite ce mă poartă unde nici macar nu pot ajunge în realitate. Gânduri ce se leagă în permanență de prezența ta. 

  Dar mă topesc. Nu pot să fiu tare în prezența ta. Nu pot să mai fiu eu persoana aia dură care tine piept la orice problemă. Și știi ce mă enervează cel mai tare? Ca nu pot să te fraieresc. Din toată lumea, tu ești fix persoana care își bate joc de încercările mele de disimulare.
  Păi mai pot să fiu eu rea cand tu mă faci să fiu cuminte?
  Mai pot eu să ma uit în urmă când îmi tu îmi ții capul să ma uit doar înainte?


  Poți să îmi răspunzi la întrebările pe care le am? Fericirea mea ar crește și prin raspunsul a unei întrebări singure. Tu alegi la care răspunzi, iar pană răspunzi și la celelalte, eu am să îmi exersez tăcut răbdarea. Am să pun preț pe cuvinte și pe ceea ce fiecare simte. Iar dacă luna ianuarie nu are soare, nu te plange, promit că îți desenez eu unul în fiecare zi. Iar dacă luna de pe cer e departe de soare, nu te teme, ei se iubesc și la depărtare. 


 Am să dansez cu ploaia și am să merg la pas cu vântul,
 Să nu crezi niciodată că am să fug de tine mancând pamântul. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/294071050669343358/

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Scrisori de toamnă


  


Sunt eu. Nu am dispărut niciodată. Am rămas doar în urmă. În urmă cu tot ce a contat vreodată… şi îţi scriu doar despre ce nu pot să vorbesc. 

Bună străine....

Tu ce ai venit să îmi iei?

Tu ce ai venit să îmi laşi?

  Eu ştiu doar ce am de oferit. Ştiu doar că mă afund în necunoscut ca să pot primi tot ceea ce îmi doresc. Poate nu merit să primesc nimic, dar e greşit să speri şi să lupţi? Poate nici tu nu meriţi să îţi scriu aceste rânduri. Poate nici măcar nu am să îţi dau dreptul să citeşti ceea ce îţi dezvălui şi am să şterg orice urmă a destăinuirii mele tacute.

  Tot ce ai putut să îmi laşi în gând a fost simpla întrebare la care şi eu la rândul meu aştept raspuns de la tine. „Cine eşti?”

   Am să îmi permit să îţi distrug imaginaţia şi să îţi înlătur gândurile deja formate despre mine.  Cine sunt eu? Pot să fiu ce vrei tu, prietenă, iubită, amantă, parteneră...sau orice altceva. Cât timp îmi este bine, îţi pot face pe plac. 


Cine sunt?

 Sunt om în primul rând...sau cel puţin aşa îmi place să cred. Am fost numită ignorantă, figurantă, insensibilă, imorală...şi poate şi mai rău, iar asta doar pentru ca nu jucam dupa bunul plac al tuturor. Dar mă mai pot numi om dacă sunt aşa? Am rănit, am suferit, am zâmbit, am mers mai departe. Sunt rece, dar am o inimă. Altfel...cum aş putea sa traiesc?

 De ce trăiesc? Îmi poţi explica? De ce trăiesc când în fiecare zi mor câte puţin? Cele mai chinuitoare întrebări sunt cele care sunt menite să nu aibă niciodată răspuns. Cele mai apăsătoare lucruri sunt cele care se nu încadrează în sfera certitudinii şi siguranţei. 

 Am obosit.

 Am obosit să caut perfecţiunea în orice lucru fie el cât de mărunt. Tinereţea se îndepărtează de mine şi simt că mâna mea nu o să mai simtă căldura alteia.

 Nu te pot lăsa sa te agăţi de instabilitate, de lucrurile complicate. Nu am să te las să te legi la cap dacă nu te doare. Ambiţia ta nu face altceva decât să îmi dezvolte abilităţile ce stau mai mult în sfera personajului negativ.

 Doar dacă ma iei de mâna, o să ai parte de aventură. Dar înţelege că nu sunt stabilă, nu sunt pusă pe pace, nu sunt ceea ce ţie probabil îţi place. Am aparenţe înşelătoare, privire răpitoare, vorbe înţepătoare şi ganduri ucigătoare. Te pot băga în uitare. Un fel de anestezic ce se risipeşte odată cu venirea zorilor. 

  Rândurile mi se apropie de sfârşit. Nu ştiu ce aş mai putea să îţi cer sau să îţi zic.
  Tot ce aş vrea e ca tu să stai. De bună voie. Să îmi pot sorta măştile pe care sunt nevoită să le port în anumite momente. Să te ating şi să nu dispari.

                                                                       Semnat, A ta străină ce ascultă muzică în surdină.



 



Draga mea,

Eu nu am venit să iau, am venit să dau.

Eu am venit sa las ceea ce îşi doreşte fiecare.            

  Eu nu am să te mai întreb nimic. Astea sunt rândurile mele şi am decis sa nu pun nici măcar un semn de întrebare. Am decis să îţi dărâm zidurile imaginare care te înconjoară şi să te scot din carapace, să te fac sa simţi viaţa în stilul meu.
  Te vreau mai mult decât te-am avut pâna acum. Şi am să fac tot ce pot sa obţin şi ultimul gram al atenţiei tale. Nu îmi mai pasă cine eşti acum sau ce ai fost în trecut. Îmi pasă doar de cine o sa fii lânga mine, pentru că ghici ce, eu nu vreau să ma agăţ de tine, vreau să mă leg de tine şi să nu îţi mai dau drumul decât atunci când o să îţi doreşti singură asta. 

  Vreau doar să te informez că tentativa ta de a mă face să cred despre tine că eşti o victimă a negativismului a eşuat. Ştiu ca e o capcană feminină, tipică pentru cele de tipul tău. Din pacate pentru tine, sunt un misogin, un misogin care iubeşte femeile şi nu poate să trăiasca fară ele. O totală contrazicere. Nu suntem diferiţi. Doua personaje negative dacă tu vrei să crezi asta.
  E fermecător cum poate încăpea în toată fiinţa ta atât dramatism sincer, deşi aparent rândurile tale sunt menite să mă facă să dau bir cu fugiţii, ele nu sunt decat un apel „disperat” catre o ultimă speranţă.

  Eu...sunt cel pe care nu o să îl uiţi cate zile o să mai ai. Sunt cel alături de care o să mori puţin câte puţin. Sunt cel care o să te încălzească în fiecare dimineţă. Sunt cel care o să îţi numere zilele fericite şi o să ţi le curme pe cele rele.
  Viaţa mea o sa fie mult mai fericită alături de tine decât alături de o „străină” care o face în permanenţă pe martira sub acoperire. Am să te învăt că perfecţiunea nu se caută, ci se creează.     Menirea mea nu e să te aburesc cu vorbe atent alese, ci să te fac sa simţi ceea ce trebuie, să înveţi că timpul e prea scurt pentru a te baricada în propriul castel. E mai uşor să traversezi poduri decât să te caţări pe ziduri.

  În ultimele rânduri îţi promit că o să fiu ultimul care o să îţi poarte săruturile şi îmbraţişările, iar trupul meu o să îţi poarte mirosul până în pămant.  Eşti aşa cum eşti, iar eu am decis sa ma îmbrac cu tine şi cu tot ce ai de oferit.


                                            Semnat, cel care nu o să îţi mai dea drumul până la sfârşitul zilelor tale.  


Surse imagini: https://abstract.desktopnexus.com/wallpaper/2433616/ si https://people.desktopnexus.com/wallpaper/2090154/    


marți, 30 aprilie 2013

Scurt.



Se întâmpla uneori să devii ceea ce cândva ai zis ca nu o să fii. Viața nu urmează întotdeauna cursul pe care tu îl vrei.
 Se mai întâmplă uneori să ştii unde eşti, dar încotro te îndrepţi habar să nu ai.
 
 Viaţa e ca un joc, daca ştii cum să îl joci, câştigi, dacă nu, înveţi.

Sursă imagine: https://www.shutterstock.com/video/clip-28184497-charming-girl-red-balloon-enjoying-sunset

duminică, 31 martie 2013

Zic pas





De data asta nu mă mai întorc.
Nu mă mai chema,
Nu mă mai striga...
Mi-ai umbrit prea mult viaţa.

Nu mă las, zic pas...
La tot ce a fost şi ce a mai rămas.
Te las, ma uit la ceas,
Nici măcar un minunt nu ne-a mai rămas.

Timpul te-a defavorizat,
Singur ţi-ai dat şah mat.
Ai rămas şocat, marcat
Iar inima şi gândul mie mi le-ai încărcat.

Ai stagnat, n-ai evoluat,
Timpul tu mie mi l-ai furat.
M-ai facut să cred că are rost,
Să construiesc cu noi un viitor pus la adăpost.

Şi îţi zic pas, ia-o uşor la pas
Nu mai face popas.
Nici măcar eu nu mai sunt în impas,
Aşa că pleacă te rog uşor la pas.

Am nevoie să respir uşurat
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat.
Că timpul le vindecă pe toate
Atunci când voinţa de la drum nu se abate.

Când nu mai merge, nu mai merge
Nu mai are rost ca sentimentele inima să mi-o alerge.
Ce rost mai are să te întorci acolo unde odată ai mai fost?
Când ştii clar ca de fapt inima ta nu a fost la adăpost.

Închide ochii şi visează,
În gând până şi inima dansează.
Nu trebuie să te mai intereseze,
Eu una nu mai las viaţa să ma streseze.

Şi zâmbeşte,
Cineva acolo sus te iubeşte.
Dar nu vine acum,
Momentan viaţa are pentru tine un alt drum.

Şi-am zis pas, la tot ce în mine rau a rămas,
Mi-am luat bun rămas.
Şi-am lăsat loc în suflet celor ce contează,
Deoarece ei viaţa cu un zâmbet mi-o înfrumuseţează.



Toate cele bune! :)

Sursă imagini: https://www.deannalam.com/wp-content/uploads/2017/11/Woman-nature-Art-by-Christian-Schloe.jpg 

joi, 28 februarie 2013

Sentimente neutre



Razele soarelui încercau sa se strecoare uşor prin perdeaua de un roşu stins ce atingea greoi podeaua. Ceasul deşteptător a dat trezirea sufletului ce se odihnea liniştit după lungi reflectări la propria situaţie.
  S-a ridicat, a dat perdeaua şi s-a bucurat de razele soarelui ce îi încălzea chipul.
  Şi-a facut o cafea, a luat o foaie şi un pix, s-a aşezat la masă şi a început să scrie:

    "Baby, am găsit în sfârşit metoda care o să te facă să "asculţi" tot ce zic fară să ma întrerupi. Şi sunt sigură ca o să citeşti până la capăt ceea ce am scris, deoarece curiozitatea ta nu o să te lase să arunci scrisoarea după primele rânduri citite care nu îţi vor conveni. Cred ca deja ţi-ai dat seama despre ce e vorba de cand ai desfăcut plicul. Dar nu e nimic, relaxează-te, ridurile nu arată bine pe faţa nimanui. A, şi cred că încă mai ies aburi din ceaşca de ceai pe care ţi-am pregătit-o. E pe masă, langă cheile de la casă. :)
    
O să vrei motive, o să vrei explicaţii, dar nu o să aiba cine să ţi le dea. Sufletul meu nu mai e disponibil, e obosit pentru tot ce are legătură cu persoana ta. Nu mă întelege greşit, nu te urăsc, dar asta nu înseamnă ca încă te mai iubesc. Sentimentele mele au devenit neutre.

Trebuie să întelegi de pe acum că această scrisoare nu este una de despărţire, este brevetul tău către libertate, este calea prin care încerc sa îţi zic tot ce nu ai vrut să asculţi şi sa înţelegi atunci când ma oboseam sa îţi captez atenţia.. După atâta timp în care am sperat că o să se revină la ceea ce a fost, am renunţat. Am realizat că şi tu ai obosit şi nu mai are rost să obosim încercând ceva sau continuând aşa. Mai mult rău creăm. Nu?
   
Dacă la început eram doua stele fericite, pe parcurs rolurile s-au schimbat. Când tu erai luna, eu eram soarele. Când eu eram soarele, tu erai luna. Teoretic împreuna, practic mai puţin. Sincronizarea dădea rateuri frecvente. Impreună nu evoluăm. Impreună stagnăm. Separat am fi liberi să evoluăm după bunul plac, fară impedimente sentimentale, comportamentale sau orice alt fel de obstacole.  

  Monotonie, rutina, nervi, ignoranţă, indiferenţă. Chiar crezi ca erau necesare? Prima perioadă în orice relaţie e lapte şi miere, iar după, vine o perioadă când laptele se acreşte, iar mierea se zahariseşte. Dacă am fi ştiut cum sa remediem situaţia, am fi lucrat la asta amandoi. Dar un suflet orb şi un suflet laş niciodată nu o să facă echipă bună. Şi sigur tu o să iţi dai seama cine ce fel de suflet e. Mă cunoşti, sau cel puţin aşa pretinzi. Recunosc, eu chiar am pretins ca te cunosc, dar de fapt ceea ce ai arătat la început, nu a mai apărut din pacate şi pe parcursul "colaborării" noastre.

   Încăpăţânare, orgoliu, imaturitate. Chiar crezi că nu puteam trăii fară ele? Toate astea ne-au măcinat treptat şi nimeni nu a recunoscut ca de fapt binele era doar o faţadă falsă a răului. Flacăra ce ardea la început pălea, iar acum când îţi scriu asta, realizez că s-a stins de tot. Nu am avut pe nimeni altcineva în afară de tine, deşi ştiu că în momentele de cumpănă fiecare crede asta despre partener. Dar... hai sa întrerupem acum tot ce ne leagă ca să nu se ajungă la asta şi să ne rănim mai tare. Şi pereţii s-au săturat de discuţiile noastre contradictorii.

Ca să te simţi mai bine, te las să dai vina pe mine. Dar, ţeapă! Iţi zic de pe acum că nu am de gând să mi-o asum. Poate decât atunci cand o să recunoşti şi tu că ai partea ta de vina. Nu are rost să te mai agiţi pentru ceva ce nu mai merge oricât ai încerca. Degeaba trăieşti cu celebra frază în minte, "Speranţa moare ultima.", dar cum să mai speri cand simţi ca toti în jurul tau sunt fericiţi şi tu baţi pasul pe loc de atâta timp? Eu, vreau sa fiu cu cineva pentru care nu trebuie să ma schimb, iar la rândul ei, persoana de lânga mine, să nu se schimbe pentru mine. Gândeşte-te că efectele sunt de scurtă durată atunci când te schimbi pentru cineva. Aşa ca mai întai ar trebuii să ma schimb pentru mine, iar cum mie îmi convine cum sunt acum, nu cred ca va avea loc vreo schimbare prea curând.

  Egoism? Da, ar trebui să fie din plin când e vorba de propria persoană. Te întrebi de ce probabil. Pai...pentru că lângă tine am aflat că dacă nu te gândeşti tu la tine, de ce ai avea impresia că altcineva o va face? Sau dacă te gândeşti şi la tine şi la ceilalti...câţi apreciază? Sau dacă le dai un deget îţi iau toată mâna, nu se mulţumesc cu puţin. Subtil nu? Am certitudinea că acum îţi vin în minte toate întamplările care au legatura cu rândurile mele scrise până acum. Dar stai, ca încă nu am terminat. Deşi nu îţi plac "romanele", pe ăsta ştiu sigur că il citeşti. Ha, ha! 

Nu îmi pare rău că te-am cunoscut, deoarece am mai învăţat ceva. Ai adus cu tine şi bune şi rele. Din păcate obişnuinţa cu genul meu de persoană nu şi-a facut apariţia la tine. Nici in cazul meu cu a ta. Nu e vina mea că nu sunt ceea ce tu ţi-ai imaginat. Nu îţi reproşeez nimic. Ăsta e felul tău de a fi. Degeaba e atracţie fizică daca gândurle impărţite nu sunt macar pe jumătate la fel sau măcar rezonabile.

  Hai că termin, oricum am certitudinea ca nu ai înţeles nimic acum. Ţi-aş zice sa iei tot ce mi-ai dăruit, dar, nu cred ca există ceva ce poţi lua. Şi ştiu că doare, arde şi e sufocant. Dar nu lăsa teribilismul şi inconştienţa să îţi dirijeze acţiunile, deciziile şi viaţa. Promit că nu am să mai las urme. Deja am şters tot ce era prezent. Poţi face la fel. Chiar dacă încă mă doare, chiar dacă încă te doare, e de moment. Îţi promit eu că e de moment. Fiecare pe drumul lui, separat, ne va fi mai bine. Şi te rog, nu arunca ultima amintire de la mine, nu ai să o înţelegi acum, dar pe viitor cand va veni timpul potrivit, o să înţelegi ce am scris eu rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. 

  Ca să ne fie bine, trebuie sa tăiem răul de la rădacina. Aşa că eu am decis sa îl tai şi ştiu că şi tu eşti de acord cu mine după ce ai citit asta. :) Nimeni nu a fost stăpanul nimanui. Am avut doar o legătura, care acum se întrerupe. Asta e, nu a mers, dar totusi, nu uita că ai un zâmbet minunat. Eu, ma întorc la statutul meu de calător.

Şi ti-aş ura de bine, dar nu ştiu cum o să iţi fie fără mine.

 Şi m-aş semna, dar s-a terminat foaia.

 Şi hai, fie, toate cele bune ţie!"

Nu e nici de la EA către EL, nici de la EL către EA. Totul e neutru.


 Toate cele bune! :)


Sursă imagine: https://www.deviantart.com/androidworkshop/art/Sketch-Writing-Imagination-100805377