Efecte secundare

   Lucrurile se schimbă. Ai fost cândva efectul secundar al inimii mele, acum eşti doar efectul secundar al amintirilor mele.

Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap.

Vreau doar o clipă. O clipă în care capul meu să se lovească de umărul tău, iar ochii mei închişi să îşi plângă ce nu şi-au plâns pâna acum, iar mintea mea să se golească încetişor de ce a fost mai rău. Ia-ma de mană şi spune-mi că nimic nu este imposibil.

 Hai să mergem drept. Să nu mai ocolim atât drumul vieţii. La urma urmei, suntem liberi. Liberi să existăm, liberi să alegem, liberi să facem ceea ce ne dorim. EU, în calitate de TU, legată de tine cu gândul, îţi dau libertatea să nu depinzi de mine. Iţi impun independenţa persoanei, dar te oblig să fii fericit, cu mine...sau fară mine.

 
 Tu ai nevoie de iubire, eu am nevoie de răbdare, asa că hai sa renunţăm la partea plictisitoare, în care, ne aruncăm un minim de indiferenţă în faţa pentru a ne iubi mai mult în fiecare dimineaţa. Tu, eşti efectul întârziat al timpului.

 Uite cum stă treaba. Tu poţi avea o opinie diferita fată de a mea, dar asta nu însemnă că ai voie să critici. Ai libertatea de a-ţi exprima liber opinia, dar ai şi dreptul de a ţi se respecta ceea ce ai zis. Eu gândesc într-un fel, tu gândeşti în alt fel. Tot ce putem face este să ne îmbinăm viziunile asupra vieţii, şi să ascultăm, să simţim, să vedem şi în final sa obţinem ceea ce este mai bun. 

Nu te condamn, nu mă condamni.

 Încrederea este o problemă pe care dacă nu ştii cum să o abordezi, se pierde puţin câte puţin. Viaţa e plină de efecte secundare. Minţi, se pierde încrederea. Te doare, poţi plânge. Iubeşti, poţi suferii. Tot ceea ce facem are câte un efect secundar care conduce la multe altele. Uneori nu îţi poţi da seama de ceea ce este bine şi de ceea ce este ce e rău.

 Iar dacă e rău, tot răul spre bine. Iar dacă e bine, totul spre mai bine.
 Nu ai cum să îţi aştepţi salvarea atunci când nu ai de ce să fii salvat. Când toate sunt doar în gândul tău, orice mijloc care tu crezi că îţi va aduce un zambet la activ, se lasă aşteptat...şi asta doar pentru că tu deja zâmbeşti, dar nu realizezi. Vrei mai mult decât este posibil. Cred ca e timpul să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi să te gândeşti cum ar fi fost să nu ai nimic acum. Poţi aspira la mai bine, dar nu fii nemulţumit pentru că nu ştii când viaţa o sa îţi întoarcă spatele şi nu o sa mai raspundă bătăilor tale pe umărul ei. 

  Aşa că, eu cred în miracole. Mi-a fost rău, mi-a fost bine, nu mai contează. Acum pot doar să am grijă. Vreau să cred ca îmi creez singură efectele secundare ale propriei vieţii. Să fie doar vina mea şi a nimănui altcuiva. Nu vreau sa înţeleg ceea ce nu se poate înţelege. Nu vreau să aud ceea ce nu se poate auzi. Nu vreau să văd ceea ce nu se poate vedea. Dar... vreau să simt pana şi ceea ce imposibilul simte.

[P.S: Kisser, xoxo.]

Diferiti de diferenta, dar aceiasi in esenta.

 Marlon Roudette - New Age

Intotdeauna a fost mai usor sa aruncam vina pe altcineva pentru greselile noastre.

Intotdeauna a fost mai usor sa ne victimizam decat sa avem curaj.

Intotdeauna a fost mai usor sa cunoasteam interiorul altei persoane, cand noi nu ne cunoasteam nici macar pe noi insine.

Intotdeauna a fost mai usor sa copiem decat sa cream ceva diferit.

Intotdeauna a fost mai usor sa trisam decat sa ne folosim propriile puteri sa obtinem ceva.
 
Intotdeauna a fost mai usor sa ranim decat sa tratam sau sa prevenim.

Intotdeauna a fost mai usor sa mintim decat sa spunem adevarul.

A fost mai usor sa inselam, sa regretam, sa plangem sau sa ne iesim din minti si sa vorbim vrute si nevrute.

A fost mai usor sa inchidem ochii si sa suportam decat sa vedem realitatea.

  Dar e greu. E greu sa iti ceri scuze pentru ca ai impresia ca iti calci pe orgoliu. E greu sa ierti pentru ca ai impresia ca daca ierti esti luat de prost. E greu sa ajuti pentru ca nu stii sa faci ceva din proprie initiativa pentru altcineva, insa pentru propria persoana esti in stare sa cazi uneori si in cele mai fierbinti cazane ale pacatului. Si uite asa egoismul isi iese din matca si rautatea incolteste putin cate putin.

 Indiferenta se intalneste acum la orice pas. Superioritatea si inferioritatea se bat cap in cap la orice ora din zi, iar constiinta te atentioneaza usor la inceput ca o sa te mustre din ce in ce mai tare.
 
  Pana si cei care se cred painea lui Dumnezeun au ganduri ascunse, usor rautacioase care, desi nu ranesc in aparenta, in esenta dor mai tare decat cele ale unui om cu arma data deja pe fata.

  Pana si inocentul la un moment dat isi va uita inocenta, imaturul se va maturiza, onestul va spune o minciuna, cinstitul va fura, fidelul va insela iar picatura de tradare va tinde sa se scurga de pe marginea paharului pana pe fundul acestuia. 

Complexitatea a ajuns sa lase in umbra personalitatea si sa creeze falsul. Traim dupa imitatie, originalul s-a pierdut de foarte mult timp. Gandirea a devenit limitata, iar vorbele nu mai au aceeasi valoare.
 
  Uitam de unde am plecat si trecem indiferenti peste ceea ce a fost. La urma urmei...esti ceea ce vrei si cum vrei. Nimeni nu iti impune nimic. Dar te-ai gandit vreodata ca ai nevoie de o schimbare? E mai usor sa inchizi ochii si treci mai departe fara sa schimbi ceva?

Pana data viitoare, toate cele bune!

Anotimpuri diferite

    Honey, m-am reintors la tine. Asa cum am facut-o de nenumrate ori. Dar cand am sa vreau sa plec pentru totdeauna, o sa incerci sa ma opresti langa tine? O sa ma intorci din drum asa cum m-am reintors eu in viata ta, cand tu nici nu plecasei defapt din a mea? Nici acum nu mi-am dat seama daca prezenta ta imi face bine sau rau. Am zis ca iti zic "NU", dar pana la urma tot la "DA" s-a ajuns.

  Suntem doua continente diferite, dar batute de acelasi soare si vegheate de aceeasi luna, cu anotimpuri nesincronizate. Suntem nascuti in acelasi anotimp, dar anotimpurile ce alterneaza in inimile noastre sunt total opuse. Cand eu sunt vara, tu esti iarna. Cand tu esti vara, eu sunt iarna. Niciodata amandoi pe aceeasi lungime de unda, dar mereu avand grija unul de celalalt, compensand pana la urma partea lipsa a celuilalt pentru scurt timp.

  Timpul nu imi mai da dreptul sa mai trag de el si nu ma mai lasa sa caut raspunsurile de care am nevoie. Asa ca m-am decis sa plec. De fapt, eu nu plec. Nici nu ma reintorc. Raman pe loc si iti dau drumul. Eu raman cu anotimpul meu, iar pe tine te las sa te desfasori in al tau. Fara promisiuni, fara lacrimi, fara cuvinte. Doar in tacere. 

  Ce iti lipseste? Ce imi lipseste? Idealul.
  Mintile sunt setate in asa fel incat tindem sa atingem perfectiunea, sau ne dorim macar sa avem langa noi pe cineva perfect. Dar cum aceste lucruri nu exista, nu ne multumim cu ce avem si trecem in revista toate categoriile posibile. Acum e bun. Maine nu mai e bun. E plictisitor, deci "NEXT". Asa ca ce astept? Ce caut de fapt? In fond, avem habar ce e bine si ce nu?

  Ma reintorc la insomnia mea. La ultima saptamana alba, la ultima saptamana de respirat usor. Si uit de noi. Si timpul o sa uite anotimpul nostru, anotimpul meu, anotimpul tau.

 Cel ce e trecut prin viata, il va intelege mai usor pe copilul novice, ce incearca sa demonstreze ceva lumii prin fiinta lui. Sau cel putin sa se faca placut prin ceea ce transmite mai departe...

Azi, ti-am ridicat dreptul de a mai fii muza mea.

  

Ganduri intarziate

Aura Dione feat. Rock Mafia - Friends

Nu te intoarce de unde ai plecat. Nu o sa gasesti decat vechituri si mult praf. Nu te mai uita in urma ca si cand ai simtii ca ti-a scapat ceva. Acel ceva care crezi ca ti-a scapat, nu iti va scapa pana la sfarsitul vietii. Totul e ca un puzzle, doar ca nu il poti rezolva cand vrei tu. Viata iti ofera cate o piesa la timpul potrivit, iar tu ti-o asezi singur la locul ei in momentul potrivit. 

 

  Nu iti mai acoperii ochii atunci cand trebuie sa vezi ceva. Nu ii mai inchide atunci cand trebuie sa iei initiativa. A vedea ceea ce altii nu vad certifica faptul ca esti in toate capacitatile mentale sa judeci si sa faci parte din realitate. O sa vina vremea cand ochii tai vor sta vesnic inchisi, sub pamantul rece ce va tine umbra trupului tau, presandu-l pana la disparitia acestuia. Deschide bine ochii si priveste ceea ce te face cu adevarat fericit. 

 Trecutul e ca o ruina. Daca alegi sa traiesti in el, risti sa se prabuseasca peste tine. Nu te mai lasa sa traiesti prezentul si nici sa-ti construiesti viitorul. Viata se joaca cu tine. Dar tu, fiinta mica, nu ai de unde sa stii ce o sa se intample si unde vor conduce alegerile tale. Aici e ca la "Baba-oarba", mergi, dar nu vezi pe unde; alegi, dar nu stii pe cine. Complicat nu? Sau poate nu e deloc. Poate doar suntem niste marionete ale destinului. Niste papusi libere in jungla, pradate la orice pas de pericole si dusmani, cu o vedere limitata, dar cu un spatiu larg de desfasurare. 

Dar la ce bun toate astea daca nu ai ce vrei la momentul potrivit? La ce bun toate astea daca nu faci ce trebuie la momentul potrivit? Dar trecem peste. Asa cum o face de obicei. Trecem peste si acoperim totul cu amintiri.

 Nu te mai agita cand nu trebuie. Atunci cand te agiti mai rau, iti sapi si mai adanc groapa. Cazi din rau, in mai rau. Unde este calmul oamenilor de altadata? Unde este ospitalitatea si gandul bun oferit la orice pas? Nu mai exista decat nervi, stres si o doza de cafea venita la pachet cu o tigara.

 Finalul nu o sa fie cum vrei tu. Finalul o sa te surprinda mai ceva ca intreaga viata. Sau...nici nu o sa mai apuci sa intelegi ca este finalul. Poate doar o sa-l confunzi cu un nou inceput. Un nou inceput pentru ce viata? Care viata?

 Adevarul e ca...omului da-i un creier, ca de restul se ocupa singur.
 Inclusiv de aberat.
 Toate cele bune! :) 

BAC. Admitere. Vacanta.

 Lana Del Rey - Summertime Sadness 

  Azi ploua. Ploua si e atat de bine. In sfarsit ne mai paraseste putin caldura.
Oficial pot spune ca a venit si pentru mine vacanta. Am terminat cu tot, cu bac-ul, cu admiterea, cu facultatea. Se da startul la vacanta, la leneveala si la relaxarea mentala si corporala de care am dus lipsa pana acum, iar asta doar pana la 1 octombrie, cand, imi voi relua statutul de boboc, dar de aceasta data boboc de facultate.
 In ultimele luni am invatat multe lucruri.
De la BAC am invatat:
- cum e sa iti pierzi noptile invatand
- cum e sa auzi cantatul cocosului la ore fixe in noapte
- cum e sa dormi doar doua ore, sa te bati cu alarma si sa pleci catre BAC cantand pe strada "Eu vara nu dorm" si "Minim doi"
- cum e sa nu iesi din casa si sa recitesti, sa tot recitesti, si sa tot reci-recitesti NISTE LECTII PE CARE NU LE-AI INVATAT LA TIMP!
- cum e sa te cuprinda panica pe ultima suta de metrii, sa ti se blocheze mintea si sa traiesti cu senzatia ca ai invatat degeaba, ca tot nu stii nimic
- cum e sa iei LECITINA ( care de fapt nu ajuta la nimic, totul pleaca din subconstient)
- cum e sa te agiti degeaba, ca pana la urma daca ai invatat ceva, de trecut il treci.
Si multe altele am invatat de la BAC, dar ce ma bucura cel mai tare este ca am trecut cu bine peste el si ca mi-am luat adio pentru totdeauna de la el. 

  Dar panica nu s-a terminat doar la BAC. Venea admiterea. Nu stiu ce a fost in capul meu atunci cand m-am decis sa dau la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii - aka FJSC, renumita FJSC care, nu da sincer doi banii pe candidati. Cu riscul de a fi considerata "frustata" de cei care au fost admisi si s-au vazut cu un loc asigurat la facultate, am sa imi exprim opinia care nu este tocmai buna despre aceasta facultate, iar asta o fac doar ca viitorii candidati sa isi mai clateasca ochii cu diferite opinii inainte sa se decida ce si unde vor da. Am mers pe doua extreme, din una sigur Dumnezeu imi oferea ce trebuie. Asa ca m-am inscris la FJSC si mi-am mai depus dosarul si la Universitate, la Administratie si Afaceri, sectia Administratie publica. La FJSC prima optiune o pusesem pentru "Comunicare si relatii publice", apoi pentru "Publicitate" si in cele din urma pentru "Jurnalism", deoarece eu urmaream comunicarea si PR-ul, nicidecum sa devin o jurnalista. 

 
  Desi promovabilitatea la BAC fost si mai scazuta anul acesta, la facultati a fost bataia mai mare ca in ceilalti ani. Asa ca, la FJSC, eram eu si inca 1069 de candidati. Si ma rog, sar peste alte detalii neinteresante si trec direct la faptul ca organizarea examenului a lasat de dorit. Trebuia sa incepem examenul la ora 11, subiectele au intarziat vreo 2 ore, caldura era mare si lumea foarte nervoasa. Subiectele au fost accesibile, desi la subiectul II au cam dat-o in penibil, dar tot se putea face ceva si la ala. Si uite asa s-a dus si ziua examenului si am stat si am asteptat dupa rezultate de ne-a venit rau, ca nu s-au afisat la data care figura in metodologie. In tot acest timp, certurile profesor-candidat se derulau constant in grupul activ de pe Facebook si site-ul oficial al facultatii.     
   
  Profesorii, desi incercau sa ofere informatiile necesare si raspunsurile de care aveau nevoie candidatii, la un moment dat au cazut in sfera penibilului, recurgand la cuvinte dure si josnice. Pana si candidatii incepusera sa se denigreze intre ei si sa arunce cuvinte dure in stanga si in dreapta, iar eu stateam linistita si urmaream totul din umbra, amuzandu-ma teribil de cat de superiori se pot crede niste pustani admisi, care nu stiu pe langa cine sa se mai dea bine.
  
  Si, ca totul sa fie perfect, contestatiile au fost respinse. Din peste 200 si ceva de contestatii, printre care si a mea, nu s-a aprobat nici macar una. Dubios nu? De aici lumea interpreteaza ce vrea.
 Imi pare sincer rau pentru cei care si-au pierdut timpul, banii si ocazia cu aceasta facultate. Este o facultate renumita, dar trebuie sa ai nervi de otel, rabdare cat cuprinde si sa fii putin mai mult pupincurist ca sa iti fie bine. Profesorii nu stiu cat de mult isi dau interesul, dar din ce s-a intamplat pana acum am realizat ca nu e totul roz. Dar... parerile sunt impartite. Cu siguranta la capitolul neseriozitate ocupa locul I. Dar, nu a fost sa fie, destinul meu inseamna ca e legat de altceva.

   
  Eu, personal, ma bucur ca nu am ocupat un loc la aceasta facultate. Imi statea chiar bine pe lista celor eligibili. Eu sunt constienta ca daca ei nu imi apreciaza talentul, altii o vor face. Asta trebuie sa isi zica fiecare candidat care nu reuseste la o facultate, ei pierd, nu voi, nu noi. Pretentiile sunt prea ridicate, ei au impresia ca un elev de liceu, cum termina cu BAC-ul, o sa stie sa se adapteze la cerintele lor care sunt exagerate. Cred ca daca intram, imi muscam mainile pentru alegerea facuta. Si mai stiu ca sunt si altii care imi impartasesc parerea. Dar Dumnezeu a avut grija de mine, mi-a oferit chiar un loc la buget la cealalta facultate. Asa ca, dupa ploaie vine si soare cu siguranta. Asa ca mi-am retras dosarul frumusel, le-am oferit ocazia celor eligibil din urma mea sa urce cu inca o pozitie si am plecat frumusel sa imi depun diploma la Administratie si Afaceri.
 
  Voi, viitori candidati la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, o sa va sfatuiesc sa nu credeti ca daca faceti meditatii, gata, aveti un loc asigurat la aceasta facultate. Deloc chiar. Totul tine de inspiratia de moment, de atentie si de ochiul critic care corecteaza. Asa ca poti sa fi tu cel mai bun in BAC, ca admiterea e alta mancare de peste.  Daca intrati, va urez tot succesul din lume si bafta la invatat, ca la urma urmei daca vrei sa inveti, inveti oriunde, dorinta si vointa sa fie. Oricum, pana lumea nu vede cu ochii ei sau nu o pateste pe propria piele, nu va crede. Nici eu nu credeam inainte anumite zvonuri despre facultate, dar iata ca am patit-o si eu. Dar cum ziceam si mai sus, exista pareri si pareri. Sistemul nu se va schimba din cauza parerii mele.
 Asadar, din toamna o sa fiu bobocel, nu o sa mai urc  6 etaje sau sa astept jumatate de ora dupa un lift amarat, o sa urc doar un etaj si o sa trebuiasca sa invat pe branci ca sa ma mentin la buget. 

 Si ca incheiere, tin sa ii felicit pe toti cei care au luat BAC-ul si au intrat la facultate si sa le urez bafta celor care vor da BAC-ul in a doua sesiune. Postarile sper sa fie mai multe pe luna, pana acum m-am limitat la una singura deoarece timpul nu imi permitea. Si uite asa mi-am aratat si eu "frustarea", dar de fapt mi-am aratat opinia despre un esec din care am avut multe de invatat. Ne auzim curand.
  Revin la postura mea de "Vara nu dorm...". Vacanta abia incepe. Asa ca, hai cu distractia! 

  Toate cele bune! 

Lipsa

"Lipsesc de aici, dar sunt acolo unde e inima ta. Lipsesc de langa tine, dar sunt prezenta mereu in mintea ta."

 

Mattafix - Angel on my shoulder

Scriu printre randuri taiate, printre amintiri uitate

Hoinaresc printre raze despicate, pe drumuri crapate, innodate si uitate

Departe...

Departe de casa, departe de tot

Citesc carti prafuite. Nu se aude nici un zgomot...

E ca un antidot...

Antidot pentru stres, dar privesc cu interes

Ceea ce mi se ofera, ceea ce e firesc...

Nici nu ma mai opresc din mers. 

O iau agale pe taramurile tale

Sa descopar limitele anormale...

Vreau sa rup barierele mentale. 

Imi opresc energie pentru ce va sa fie. 

Masor timpul cu clepsidra si o-ntorc neincetat

Cand sunt cu tine nu am nevoie de timp limitat,

Vreau sa cred ca e tot ce am sperat. 

Dar daca se termina, asa a fost sa fie...

Eu acolo, tu aici, eu aici, tu acolo. 

Ramanem cu amintirile de acum incolo...

Dar daca timpul se va intoarce,

Am sa sparg clepsidra si am sa strang nisipul...

Nu o sa ne mai stea in cale nici macar timpul.

Nu o sa mai lipsim,

Nici tu, nici eu...

Amandoi mereu. 

_____________________________________________________________________________________

Si am trecut si peste inspiratia asta. O astept pe urmatoarea. Am epuizat, dar nu in total, ceea ce aveam. Mereu e loc de mai bine, dar o lasam pe data viitoare.

Toate cele bune!

:)

Am multe de zis. Am si mai multe de facut.

E ciudat cum se aduna regretul la final. Desi suntem avertizati, niciodata nu profitam cum trebuie de clipa prezenta.
O sa fiu saraca, saraca in timp, saraca in lacrimi, saraca in suspine, dar bogata in amintiri. 

 

Azi imi iau ramas bun de la primavara, care lasa loc de venire anotimpului de vara. 

Guess Who - Oriunde te duci

Am un singur cuvant. Daca as avea mai multe ar insemna ca imi bat joc de mine, de tine si de lumea in care traim. Am un singur cuvant - asta inseamna ca nu dau inapoi si respect ce am zis. Viata ofera sanse, alegeri...drumuri diferite pe care poti sa le urmezi sau sa le alegi. 

 Impins de la spate, stresat si dupa multe ore de gandit profund in miez de noapte te decizi...si alegi. Si se intampla sa te intrebi in miez de zi, ce s-ar fi intamplat daca alegeai altfel. Dar uite asa, fix asa, viata nu iti da raspuns. Ea doar te face sa te intrebi, de tras....tragi singur concluziile.
 Si sper, ca doar e gratis. Ce sper? Sper la mai bine. Sper la mult mai bine, sa imi fie bine si asta nu numai mie. Si prin cuvantul "bine" definesc multitudinea de lucruri bune pe care le poate avea un om in viata sa.

  Perioada critica? Nu am crezut niciodata in asta. Am crezut doar in agitatia creata de individul uman ce se agita in propria carcasa, care in final moare de propria mana. Si individul asta uman, transmite mai departe starea, din om in om, precum o boala. O pandemie in adevaratul sens al cuvantului. 

Ca el daca nu ii agita si pe altii, nu se simte bine. Si uite asa arunca cu negativism in stanga si in dreapta si infecteaza alte fiinte superioare. Agitatia asta, stresul mancator de nervi, te preseaza asa de tare uneori incat iti vine sa te pui intr-un colt si sa omori cu pistolul ratustele imaginare ce involuntar trec prin fata ta. Poc! Poc!

Dar trece. Chiar trece. Ca te ia iar, e partea a doua. Dar nu mai e asa de grav precum prima oara. Si trece iar. Si usor ii faci fata. Te obisnuiesti. Cine nu se obisnuieste? Traim intr-un loc in care presiunea, stresul, nervii, agitatia, etc (mare si lung ETC, ca factori negativi sunt de insirat slava Domnului!) ne mananca fiecare centimetru... sau stai, de fapt ne mananca cu totul. Dar suntem campioni, ca in final supravietuim. Ce-i drept, nu toti, dar s-a dovedit ca se poate face fata.

Etape si etape.
 M-am oprit in drum. La jumatate. Ma uit in urma si vad ce a fost. Privesc inainte si... nu vad. Doar presimt, doar visez...doar cred si sper. Nicio certitudine. O sa fie bine? O sa reusesc? Cred ca da, atata timp cat exista vointa, se reuseste.
 Dar pasesc cu credinta pe taramul nou ivit. Nu imi e frica de viata. Nu imi e frica de ce o sa urmeze. Viata isi urmeaza cursul ei normal, nu te intreaba daca vrei sa te opresti undeva, nu te intreaba daca iti este bine, nu te intreaba daca vrei sa te intorci, nu intreaba de tine. Trebuie doar sa stii cum sa iti croiesti singur drumul prin ea.

But the show must go on..
 See ya soon. :)