Textele care apar pe acest blog aparțin autorului și nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1966, privind drepturile de autor și drepturile conexe. Copierea, reproducerea sau modificarea sunt permise doar cu acordul scris al autorului. Autorul acestui blog își rezervă dreptul de a reclama și acționa în instanță orice abatere.



miercuri, 21 octombrie 2020

Călător trecător



Bună! 

Sunt eu. Am revenit. Așa cum o fac de fiecare dată, cu întarzieri mai mici sau mai mari. Dar nu uit niciodată de unde am plecat și unde trebuie să ajung.

Poate ajung mai greu și mă abat de la drum, dar întotdeauna, oricât de greu ar fi, urmele pe care le las în urmă le mai șterg de praf și scot la lumină ceea ce am învățat. 

Fiecare dintre noi lasă urme în viața. Dar tu, călătorule, caută să lași în spatele tău urme pe care timpul să nu le acopere. Urme pe care timpul să nu le împrăștie fară noimă. 

Caută să lași urme din care cei pe care îi ai lângă tine să aibă ce învăța, așa cum și tu ai învățat cu siguranță din urmele altora. 

Și mai caută să nu lași urmele negative din viața cuiva să intre în a ta. Nu le aduna. Zăbovește câteva clipe scurte cu ele și risipește-le în zorile zilei. Învață de la ele și fii primitor doar cu urmele care îți vor umple sufletul de bucurie de-a lungul vieții. 

Creează-ți propria urmă în viață și chiar dacă vei călca pe urmele altora, dă o nouă identitate celor vechi.

TU, călător trecător, urma ta poate conta în viața cuiva. Lasă-ți urma în urmă cât mai frumos și nu uita de ea. 

Urme și clipe,  

Un șirag de umbre. 

Urma și umbra ta din inima mea. 

Pe curând.

Alina A.

Sursa imagine: https://ro.pinterest.com/pin/432416001717756650/ 

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Revenire



  
M-am reapucat de mine. De tine. De noi. De tot ce respirăm și devorăm ca niște canibali nesătui. Fară oprire. Fară gânduri. Doar sentimente. 

 M-am uitat în jur. Toți s-au spălat. S-au spălat de bunătate. S-au spălat de iubire și de realitate și s-au îmbrăcat cu cele mai morbide haine pătate din abundență cu nepăsare, egoism, răutate și țesute din minciună. 

Sufletul tău ce spune? Al meu urlă. Plânge și supraviețuiește în lumea construită de către ceilalți. O realitate falsă, care se descompune pe zi ce trece, lăsând la suprafață doar resturile defecte care strică în timp fărâma aia mică de adevăr. Fărâma aia mică de speranță pe care o avem toți în suflet. Fărâma aia mică de bunătate de care sperăm toți să ne bucurăm la un moment dat de ea. Fărâma aia mică de iubire pe care toți vrem să o simțim la un moment dat. 

Ne mulțumim cu puțin, neștiind că de fapt puținul se poate transforma în mai mult cu ajutorul stăruinței. Mereu e loc de mai mult, la fel cum e loc și de mai bine. 

Pe curând! 
Alina A. 

Sursă imagine: http://www.newsbiella.it/2016/10/05/leggi-notizia/argomenti/cultura-e-spettacoli/articolo/a-palazzo-gromo-losa-il-centro-con-la-mente-intorno.html

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Muză răpitoare



Orice femeie are demonul ei propriu în suflet. Orice bărbat are propria lui scorpie în minte. 

Tu ce vrei să îmi iei? Trupul? Sufletul? Inima? Sau doar mintea?
Mi-ai furat privirea. Mi-ai zăpăcit mintea. Mi-ai îmbătat sufletul. 

Dar hai să ne îmbătăm sufletele împreună. Hai să ne dezgolim mințile unul în fața celuilalt. Să ne dezbrăcăm de secrete și să ne învelim cu privirea. 

Uită cine ești, dar amintește-ți cine sunt eu. Eu o să uit de mine și am să ma regăsesc în tine. 
Ah..! Muză nebună, ține-mă de mână!

Îmi era dor. Îmi era dor să gândesc mai departe de realitate. Îmi era dor sa îmi reamintesc că obiceiurile vechi mor greu....sau poate niciodată. 

Am să răpesc rapitorul. Am sa mănânc fiecare bucațică din sufletul tău și am să-ți devorez mintea. O să te savurez până la ultima picatură de vin scursă din pahar. Am să ma joc cu tine până o să înveți că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Chiar dacă o sa vrei să fugi, o să vrei te întorci. 

Îmi liniștesti sufletul. Îmi furi gândul. Îmi cutremuri trupul. 
Bun venit în lumea mea. Îți garantez că nu o să vrei să te mai desparți de ea. 

„Damn your eyes...”




sâmbătă, 28 februarie 2015

Așteptări





Oare cat poți aștepta ceva de la cineva care nu ți-a demonstrat nimic pană acum?

 Zi-mi ce aștept.
 Chiar te rog.
 Uită-te atent la mine și zi-mi ce aștept de foarte mult timp.
 Nu știi, așa e?

 Cândva am avut pretenții multe. Și toate erau legate de tine. Acum am doar așteptări care pălesc treptat, dar înfloresc când mă uit la mine. Și nu mai aștept nimic de la tine, ci doar de la mine. Cum pot să am așteptări sau pretenții când e vorba de tine când eu nu le aplicam deloc la mine?


 Nu vreau să exist. Vreau să trăiesc. Să simt tot ceea ce se poate simți. Iar dacă mă rănesc și tu nu vrei să ajuți la vindecare, cu siguranță altcineva o să fie dornic să dea  o mână de ajutor. Iar dacă o să ma ranești chiar tu, am să plec. Și stiu că dacă am să plec, am să o fac de tot. Dar nu vreau asta acum. Simt că incă mai am puterea să lupt și să sper că o să te pot ține lângă mine ca să îmi fie bine. Dar nu oblig. Și nu mai cer.


 Dar mai știu că dacă tu o să pleci...o să te întorci, iar eu am să te primesc. Am să te primesc doar ca să aflu de ce ai plecat. Să știu ce nu ți-am dat de fapt, pentru că dacă tu pleci acum, eu pot pleca după ce te întorci tu. Fară urme, remuscări și lacrimi ce vor fi de mult vărsate. Plec doar cu un bagaj de convingeri care pe viitor îmi vor aminti de ce e bine să fii independent și sigur pe tine.


 Mă schimb, dar nu pentru tine, pentru mine, ca să îmi fie mai bine. 


duminică, 25 ianuarie 2015

Iubire la feminin


 
Azi gândurile-mi sunt zgomotoase. Azi mi-am luat inspirația înapoi.

  Nu te-am vazut de ceva vreme, iubire. Ți-ai pus amprenta atât de adânc pe mine încât și dacă ar trece ani fară tine, tu tot ai fi prezent pretutindeni. Poate greșesc, dar simt că pierd teren. Am atât de multe să îți zic, dar știu că nu m-ai asculta. Sau dacă o faci, nu cred că ai schimba ceva. Iar să vorbesc în zadar nu vreau, dar nici să lupt singură.
  Vezi tu....inima mea nu o să asculte niciodată de mintea mea. Eu te iubesc cu inima. Dacă te-aș iubi cu mintea, nu ar mai exista un NOI. Și am decis cu inima să lupt, chiar dacă imi e greu. Am decis cu inima să nu renunț, chiar dacă seara mai există posibilitatea ca lacrimile mele să ude perna. Dar vezi tu, totul în viață are o limită. La un moment dat îți schimbi rutina, te plictisești și treci la ceva nou dacă vezi că nu ai rezultatele pe care ți le dorești. 

  Eu daruiesc, chiar și fară să primesc. Dar într-un final eu cu ce mai supraviețuiesc?
  Dar azi las negativismul în altă parte, am să îmi amintesc de el doar la proba contrarie. Azi am decis să îmi las toată paranoia de femeie la o parte, toate mofturile, toate gândurile nefondate și am să încep să gandesc puțin la masculin. Dar nu am să las la o parte egoismul feminin de care sufăr și nici nu promit că bipolaritatea care își pune amprenta în anumite momente va dispărea complet. E prea greu să renunț să te văd. E prea greu să fiu rea prea mult timp. E prea greu să renunț la NOI. Singurul lucru pe care îl refuz legat de tine, este să te pierd.

 Nu ai cum să mă condamni că te iubesc. Inima mea a decis singură asta, deși e tristă uneori. Dar atunci mintea vine în ajutor și începe să deruleze în ordine toate momentele în care m-ai pus pe picioare și mi-ai încălzit sufletul cum știai tu mai bine, om minunat de imperfect ce ești.
 Azi, am decis să te iau așa cum ești, cu bune, cu rele, cu tot ce ai de oferit. Eu doar am să merg la pas cu timpul și am să observ în tăcere ceea ce el decide legat de noi. 


marți, 21 ianuarie 2014

Ianuarie. Iar nu are luna soare și cuvântul tău culoare.


  Deși afară e frig, eu nu-l simt. Nu-l simt venind, nu-l simt adormind. Simt adormind doar timpul în care suntem împreuna. Suntem împreună nu de o săptamană sau lună, ci de mult mai multe adunate și puse într-o viață bună, dar nebună. 

  Deși mintea știe deja...inima e încăpațânata. Niciodată nu acceptă ceea ce e de fapt adevarat. Îi ia mai mult timp să accepte realitatea și asta doar pentru că speranța este sadită în suflet, nu în minte. E greu să scoți din viața ta ceva ce a prins radacini adanci în tine. Și cu toții știm că dacă radacinile sunt doar taiate, ele cresc înapoi. 
  Dar de vei vrea să scapi cu adevărat de ele, îți trebuie un întreg arsenal de unelte. Unelte precum voința, încrederea de sine, ambița și multe altele care izvorăsc doar din propria persoană.  Și dacă nu poți...caută ceva care să te motiveze. Acel ceva sau CINEVA care e mai puternic decât tine în momentul de față și te inspiră să aspiri la mai mult și la ceva mai bun.

   Tu...mi-ai zis zilele trecute ca de ceea ce îți este frică, de aia nu scapi. Atunci e bine pentru că mie îmi e frică sa ma iubești, să ma iubești pentru totdeauna.  Dar de atâta timp îmi umplu paginile goale cu tine încât noi doi nu mai suntem doi, suntem unul.
 Dar totuși dacă ai curajul să pleci, poți pleca pentru că și eu am curajul la rândul meu să închid după tine atât de bine orice ușă sau fereastră încât nu o să mai poți intra niciodată în locul pe care l-ai lăsat cu bună știința și fară să te uiți în urmă.
 Eu ți-am deschis ușa, dar singurul care poate decide dacă trece pragul sau nu ești doar tu.


 De ce TU? De ce EU? De ce noi? De ce amândoi?
 Cât de tare trebuie să țip ca să mă auzi cu adevărat? Cât de tare trebuie să te lovesc ca să simți? Cât de mult trebuie să mă zbat ca să reușesc?
 Atatea întrebari, atatea lamentări...atatea drame neregizate încă. Atâtea gânduri infinite ce mă poartă unde nici macar nu pot ajunge în realitate. Gânduri ce se leagă în permanență de prezența ta. 

  Dar mă topesc. Nu pot să fiu tare în prezența ta. Nu pot să mai fiu eu persoana aia dură care tine piept la orice problemă. Și știi ce mă enervează cel mai tare? Ca nu pot să te fraieresc. Din toată lumea, tu ești fix persoana care își bate joc de încercările mele de disimulare.
  Păi mai pot să fiu eu rea cand tu mă faci să fiu cuminte?
  Mai pot eu să ma uit în urmă când îmi tu îmi ții capul să ma uit doar înainte?


  Poți să îmi răspunzi la întrebările pe care le am? Fericirea mea ar crește și prin raspunsul a unei întrebări singure. Tu alegi la care răspunzi, iar pană răspunzi și la celelalte, eu am să îmi exersez tăcut răbdarea. Am să pun preț pe cuvinte și pe ceea ce fiecare simte. Iar dacă luna ianuarie nu are soare, nu te plange, promit că îți desenez eu unul în fiecare zi. Iar dacă luna de pe cer e departe de soare, nu te teme, ei se iubesc și la depărtare. 


 Am să dansez cu ploaia și am să merg la pas cu vântul,
 Să nu crezi niciodată că am să fug de tine mancând pamântul. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/294071050669343358/

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Scrisori de toamnă


  


Sunt eu. Nu am dispărut niciodată. Am rămas doar în urmă. În urmă cu tot ce a contat vreodată… şi îţi scriu doar despre ce nu pot să vorbesc. 

Bună străine....

Tu ce ai venit să îmi iei?

Tu ce ai venit să îmi laşi?

  Eu ştiu doar ce am de oferit. Ştiu doar că mă afund în necunoscut ca să pot primi tot ceea ce îmi doresc. Poate nu merit să primesc nimic, dar e greşit să speri şi să lupţi? Poate nici tu nu meriţi să îţi scriu aceste rânduri. Poate nici măcar nu am să îţi dau dreptul să citeşti ceea ce îţi dezvălui şi am să şterg orice urmă a destăinuirii mele tacute.

  Tot ce ai putut să îmi laşi în gând a fost simpla întrebare la care şi eu la rândul meu aştept raspuns de la tine. „Cine eşti?”

   Am să îmi permit să îţi distrug imaginaţia şi să îţi înlătur gândurile deja formate despre mine.  Cine sunt eu? Pot să fiu ce vrei tu, prietenă, iubită, amantă, parteneră...sau orice altceva. Cât timp îmi este bine, îţi pot face pe plac. 


Cine sunt?

 Sunt om în primul rând...sau cel puţin aşa îmi place să cred. Am fost numită ignorantă, figurantă, insensibilă, imorală...şi poate şi mai rău, iar asta doar pentru ca nu jucam dupa bunul plac al tuturor. Dar mă mai pot numi om dacă sunt aşa? Am rănit, am suferit, am zâmbit, am mers mai departe. Sunt rece, dar am o inimă. Altfel...cum aş putea sa traiesc?

 De ce trăiesc? Îmi poţi explica? De ce trăiesc când în fiecare zi mor câte puţin? Cele mai chinuitoare întrebări sunt cele care sunt menite să nu aibă niciodată răspuns. Cele mai apăsătoare lucruri sunt cele care se nu încadrează în sfera certitudinii şi siguranţei. 

 Am obosit.

 Am obosit să caut perfecţiunea în orice lucru fie el cât de mărunt. Tinereţea se îndepărtează de mine şi simt că mâna mea nu o să mai simtă căldura alteia.

 Nu te pot lăsa sa te agăţi de instabilitate, de lucrurile complicate. Nu am să te las să te legi la cap dacă nu te doare. Ambiţia ta nu face altceva decât să îmi dezvolte abilităţile ce stau mai mult în sfera personajului negativ.

 Doar dacă ma iei de mâna, o să ai parte de aventură. Dar înţelege că nu sunt stabilă, nu sunt pusă pe pace, nu sunt ceea ce ţie probabil îţi place. Am aparenţe înşelătoare, privire răpitoare, vorbe înţepătoare şi ganduri ucigătoare. Te pot băga în uitare. Un fel de anestezic ce se risipeşte odată cu venirea zorilor. 

  Rândurile mi se apropie de sfârşit. Nu ştiu ce aş mai putea să îţi cer sau să îţi zic.
  Tot ce aş vrea e ca tu să stai. De bună voie. Să îmi pot sorta măştile pe care sunt nevoită să le port în anumite momente. Să te ating şi să nu dispari.

                                                                       Semnat, A ta străină ce ascultă muzică în surdină.



 



Draga mea,

Eu nu am venit să iau, am venit să dau.

Eu am venit sa las ceea ce îşi doreşte fiecare.            

  Eu nu am să te mai întreb nimic. Astea sunt rândurile mele şi am decis sa nu pun nici măcar un semn de întrebare. Am decis să îţi dărâm zidurile imaginare care te înconjoară şi să te scot din carapace, să te fac sa simţi viaţa în stilul meu.
  Te vreau mai mult decât te-am avut pâna acum. Şi am să fac tot ce pot sa obţin şi ultimul gram al atenţiei tale. Nu îmi mai pasă cine eşti acum sau ce ai fost în trecut. Îmi pasă doar de cine o sa fii lânga mine, pentru că ghici ce, eu nu vreau să ma agăţ de tine, vreau să mă leg de tine şi să nu îţi mai dau drumul decât atunci când o să îţi doreşti singură asta. 

  Vreau doar să te informez că tentativa ta de a mă face să cred despre tine că eşti o victimă a negativismului a eşuat. Ştiu ca e o capcană feminină, tipică pentru cele de tipul tău. Din pacate pentru tine, sunt un misogin, un misogin care iubeşte femeile şi nu poate să trăiasca fară ele. O totală contrazicere. Nu suntem diferiţi. Doua personaje negative dacă tu vrei să crezi asta.
  E fermecător cum poate încăpea în toată fiinţa ta atât dramatism sincer, deşi aparent rândurile tale sunt menite să mă facă să dau bir cu fugiţii, ele nu sunt decat un apel „disperat” catre o ultimă speranţă.

  Eu...sunt cel pe care nu o să îl uiţi cate zile o să mai ai. Sunt cel alături de care o să mori puţin câte puţin. Sunt cel care o să te încălzească în fiecare dimineţă. Sunt cel care o să îţi numere zilele fericite şi o să ţi le curme pe cele rele.
  Viaţa mea o sa fie mult mai fericită alături de tine decât alături de o „străină” care o face în permanenţă pe martira sub acoperire. Am să te învăt că perfecţiunea nu se caută, ci se creează.     Menirea mea nu e să te aburesc cu vorbe atent alese, ci să te fac sa simţi ceea ce trebuie, să înveţi că timpul e prea scurt pentru a te baricada în propriul castel. E mai uşor să traversezi poduri decât să te caţări pe ziduri.

  În ultimele rânduri îţi promit că o să fiu ultimul care o să îţi poarte săruturile şi îmbraţişările, iar trupul meu o să îţi poarte mirosul până în pămant.  Eşti aşa cum eşti, iar eu am decis sa ma îmbrac cu tine şi cu tot ce ai de oferit.


                                            Semnat, cel care nu o să îţi mai dea drumul până la sfârşitul zilelor tale.  


Surse imagini: https://abstract.desktopnexus.com/wallpaper/2433616/ si https://people.desktopnexus.com/wallpaper/2090154/