Textele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

joi, 28 februarie 2013

Sentimente neutre

Razele soarelui încercau sa se strecoare uşor prin perdeaua de un roşu stins ce atingea greoi podeaua. Ceasul deşteptător a dat trezirea sufletului ce se odihnea liniştit după lungi reflectări la propria situaţie.
  S-a ridicat, a dat perdeaua şi s-a bucurat de razele soarelui ce îi încălzea chipul.
  Şi-a facut o cafea, a luat o foaie şi un pix, s-a aşezat la masă şi a început să scrie:

    "Baby, am găsit în sfârşit metoda care o să te facă să "asculţi" tot ce zic fară să ma întrerupi. Şi sunt sigură ca o să citeşti până la capăt ceea ce am scris, deoarece curiozitatea ta nu o să te lase să arunci scrisoarea după primele rânduri citite care nu îţi vor conveni. Cred ca deja ţi-ai dat seama despre ce e vorba de cand ai desfăcut plicul. Dar nu e nimic, relaxează-te, ridurile nu arată bine pe faţa nimanui. A, şi cred că încă mai ies aburi din ceaşca de ceai pe care ţi-am pregătit-o. E pe masă, langă cheile de la casă. :)
    
O să vrei motive, o să vrei explicaţii, dar nu o să aiba cine să ţi le dea. Sufletul meu nu mai e disponibil, e obosit pentru tot ce are legătură cu persoana ta. Nu mă întelege greşit, nu te urăsc, dar asta nu înseamnă ca încă te mai iubesc. Sentimentele mele au devenit neutre.

Trebuie să întelegi de pe acum că această scrisoare nu este una de despărţire, este brevetul tău către libertate, este calea prin care încerc sa îţi zic tot ce nu ai vrut să asculţi şi sa înţelegi atunci când ma oboseam sa îţi captez atenţia.. După atâta timp în care am sperat că o să se revină la ceea ce a fost, am renunţat. Am realizat că şi tu ai obosit şi nu mai are rost să obosim încercând ceva sau continuând aşa. Mai mult rău creăm. Nu?
   
Dacă la început eram doua stele fericite, pe parcurs rolurile s-au schimbat. Când tu erai luna, eu eram soarele. Când eu eram soarele, tu erai luna. Teoretic împreuna, practic mai puţin. Sincronizarea dădea rateuri frecvente. Impreună nu evoluăm. Impreună stagnăm. Separat am fi liberi să evoluăm după bunul plac, fară impedimente sentimentale, comportamentale sau orice alt fel de obstacole.  

  Monotonie, rutina, nervi, ignoranţă, indiferenţă. Chiar crezi ca erau necesare? Prima perioadă în orice relaţie e lapte şi miere, iar după, vine o perioadă când laptele se acreşte, iar mierea se zahariseşte. Dacă am fi ştiut cum sa remediem situaţia, am fi lucrat la asta amandoi. Dar un suflet orb şi un suflet laş niciodată nu o să facă echipă bună. Şi sigur tu o să iţi dai seama cine ce fel de suflet e. Mă cunoşti, sau cel puţin aşa pretinzi. Recunosc, eu chiar am pretins ca te cunosc, dar de fapt ceea ce ai arătat la început, nu a mai apărut din pacate şi pe parcursul "colaborării" noastre.

   Încăpăţânare, orgoliu, imaturitate. Chiar crezi că nu puteam trăii fară ele? Toate astea ne-au măcinat treptat şi nimeni nu a recunoscut ca de fapt binele era doar o faţadă falsă a răului. Flacăra ce ardea la început pălea, iar acum când îţi scriu asta, realizez că s-a stins de tot. Nu am avut pe nimeni altcineva în afară de tine, deşi ştiu că în momentele de cumpănă fiecare crede asta despre partener. Dar... hai sa întrerupem acum tot ce ne leagă ca să nu se ajungă la asta şi să ne rănim mai tare. Şi pereţii s-au săturat de discuţiile noastre contradictorii.

Ca să te simţi mai bine, te las să dai vina pe mine. Dar, ţeapă! Iţi zic de pe acum că nu am de gând să mi-o asum. Poate decât atunci cand o să recunoşti şi tu că ai partea ta de vina. Nu are rost să te mai agiţi pentru ceva ce nu mai merge oricât ai încerca. Degeaba trăieşti cu celebra frază în minte, "Speranţa moare ultima.", dar cum să mai speri cand simţi ca toti în jurul tau sunt fericiţi şi tu baţi pasul pe loc de atâta timp? Eu, vreau sa fiu cu cineva pentru care nu trebuie să ma schimb, iar la rândul ei, persoana de lânga mine, să nu se schimbe pentru mine. Gândeşte-te că efectele sunt de scurtă durată atunci când te schimbi pentru cineva. Aşa ca mai întai ar trebuii să ma schimb pentru mine, iar cum mie îmi convine cum sunt acum, nu cred ca va avea loc vreo schimbare prea curând.

  Egoism? Da, ar trebui să fie din plin când e vorba de propria persoană. Te întrebi de ce probabil. Pai...pentru că lângă tine am aflat că dacă nu te gândeşti tu la tine, de ce ai avea impresia că altcineva o va face? Sau dacă te gândeşti şi la tine şi la ceilalti...câţi apreciază? Sau dacă le dai un deget îţi iau toată mâna, nu se mulţumesc cu puţin. Subtil nu? Am certitudinea că acum îţi vin în minte toate întamplările care au legatura cu rândurile mele scrise până acum. Dar stai, ca încă nu am terminat. Deşi nu îţi plac "romanele", pe ăsta ştiu sigur că il citeşti. Ha, ha! 

Nu îmi pare rău că te-am cunoscut, deoarece am mai învăţat ceva. Ai adus cu tine şi bune şi rele. Din păcate obişnuinţa cu genul meu de persoană nu şi-a facut apariţia la tine. Nici in cazul meu cu a ta. Nu e vina mea că nu sunt ceea ce tu ţi-ai imaginat. Nu îţi reproşeez nimic. Ăsta e felul tău de a fi. Degeaba e atracţie fizică daca gândurle impărţite nu sunt macar pe jumătate la fel sau măcar rezonabile.

  Hai că termin, oricum am certitudinea ca nu ai înţeles nimic acum. Ţi-aş zice sa iei tot ce mi-ai dăruit, dar, nu cred ca există ceva ce poţi lua. Şi ştiu că doare, arde şi e sufocant. Dar nu lăsa teribilismul şi inconştienţa să îţi dirijeze acţiunile, deciziile şi viaţa. Promit că nu am să mai las urme. Deja am şters tot ce era prezent. Poţi face la fel. Chiar dacă încă mă doare, chiar dacă încă te doare, e de moment. Îţi promit eu că e de moment. Fiecare pe drumul lui, separat, ne va fi mai bine. Şi te rog, nu arunca ultima amintire de la mine, nu ai să o înţelegi acum, dar pe viitor cand va veni timpul potrivit, o să înţelegi ce am scris eu rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. 

  Ca să ne fie bine, trebuie sa tăiem răul de la rădacina. Aşa că eu am decis sa îl tai şi ştiu că şi tu eşti de acord cu mine după ce ai citit asta. :) Nimeni nu a fost stăpanul nimanui. Am avut doar o legătura, care acum se întrerupe. Asta e, nu a mers, dar totusi, nu uita că ai un zâmbet minunat. Eu, ma întorc la statutul meu de calător.

Şi ti-aş ura de bine, dar nu ştiu cum o să iţi fie fără mine.

 Şi m-aş semna, dar s-a terminat foaia.

 Şi hai, fie, toate cele bune ţie!"

Nu e nici de la EA către EL, nici de la EL către EA. Totul e neutru.


 Toate cele bune! :)



marți, 29 ianuarie 2013

Cum ar fi fost dacă "dacă" nu ar exista?

Dacă "dacă" nu ar fi existat, eu nu aş mai fi scris despre asta. 
Cât de bântuit te poţi lăsa de o simpla întrebare? O întrebare care poate da frâu liber imaginaţiei aducând în prezent remuşcările, regretele şi amintirile. Totul pleacă de la simplul fapt că ne place să alternăm sau să încercam să ne creăm varianta bună a poveştii care se prea poate ca în prezent să nu fie atât de bună pe cât am sperat.
 Şi totul pleacă aşa:
1. Cum ar fi fost dacă...?
2. Ce ar fi fost daca...?
3. Ce s-ar fi întamplat dacă...?

Întrebări ce se nasc simplu, dar au puterea sa ne ravăşeasca interiorul uman  asemenea unei ploi torenţiale. Puternic, dar rapid. Ele apar  atunci cand se iveşte oportunitatea de a alege. Şi ai ales. Şi decizia luată îţi croieşte drumul vieţii cu o altă destinaţie. 

Viaţa iţi oferă alternative. Dar tu, de unde ştii ca ai ales-o pe cea bună? 
Aşa este. Nu ai de unde. Ambele alternative pot fi bune, dar tu ai dreptul să alegi decât una. Şi uite aşa te bazezi pe instinct, pe dorinţa proprie şi căntareşti atent situţia zicându-ţi în sinea ta că dacă alegi partea asta, şi se poate întâmpla asta, asta şi asta. 
Dar în fond, doar prezici că se va întampla, siguranţa de 100% nu există. 
Ironia sorţii te poate face să crezi că alegi ceea ce trebuie, dar în fond alegerea facută să nu fie cea potrivită.

  Ceea ce contează cu adevărat este sa fi sigur pe tine. Să crezi în ceea ce faci şi să nu îti creezi o carapace plină de pesimism. Gandeşte-te doar că optimistul abordează mai uşor situaţiile critice vazând întotdeauna alternativa bună care a degenerat din cea rea, pe când pesimistul nu face altceva decât sa îşi exagereze negativismul crezând aparent cu tărie că el este realistul suprem, cel care vede realitatea aşa cum este de fapt.

Insă lucrurile nu stau chiar aşa. Totul pleacă de la gândirea pe care o ai. Iar aici este vorba de gândirea pozitivă vs. gândirea negativă. Însă nu am să dezvolt acest subiect, am să zic doar esenţa care este relevată în felul următor: cică, dar cică cică totul se leagă de legea atracţiei. Şi rezumatul meu pentru voi arată aşa:
1. Atragem ceea ce gândim.
2. Suntem ceea ce gândim.
3. Devenim ceea ce gândim.
 Oare...aşa să fie?

 Dar concentrarea unde o lasăm? Suntem, am fost şi vom fi nişte fiinţe care niciodată nu se vor concentra suficient asupra przentului. Stăm şi ne stresăm cu lucrurile din trecut ce ne-au făcut sa ne simţim prost şi ne proiectăm mult prea mult iluziile sau dorinţele în viitor. 

 Ca de ultime rânduri, pentru ca nu mai am inspiraţie sau idei ca să mai dezvolt, te întreb pe tine, cum ar fi daca ţi-ai începe fiecare dimineaţa cu un zâmbet? Incepe de acum să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi nu duce lipsa lucrului după care tânjeşti.

Dacă "dacă" nu ar fi existat, mintea umană ar fi fost prea simplistă. Nu mai gândeam atât de mult, iar imaginaţia "ar fi lucrat la singular". Limba română ar fi fost lipsită de însemnătate, iar tu nu ai mai fi citit despre asta. 

                                                                Toate cele bune!

duminică, 23 decembrie 2012

Doar o umbră


 Cât ghinion poate avea o persoană în viaţă? Cât noroc poate avea un om de-a lungul existenţei sale? Câtă iubire poate acapara un suflet ce tinde să colinde veşnic pe pământ?
 Fereşte-te de cel cu chip de înger, el e doar un mic diavol deghizat. Opreşte-te in faţa demonului, analizează tot ceea ce e la suprafaţă, dar şi la interior, apoi întoarce-te la înger şi fă-i cunoştiinţă cu el. 

 Nu o zic de dragul meu, dar nu o zic nici de dragul de a o zice, sau de dragul tău. O zic ca să umplu rândurile goale ce s-au aşternut in mintea creatorului. Creator ce încearcă să înţeleagă ceea ce creează, de ce creează şi pentru cine creează.
 
 Creator? Poate nu creator, poate doar un muritor. Un muritor cu chip de demon, dar cu privire de înger. Un creator muritor cu lume proprie ce încearcă să atragă şi pe alţii în ea. Dar în zadar. Lumea e sălbatică.Lumea fuge de necunoscut. Puţini sunt cei ce merg pană la capăt. Dar laşii de ei habar nu au că odată intraţi în lumea creatorului, sunt blestemaţi cu gândul.

De fapt, creatorul însuşi e bantuit de chipuri, amintiri şi vorbe ce nu îi dau pace. Timpul mental de odihnă şi-a pierdut de mult locul în programul obişnuit. Nici nu mai există. Totul este cu subînţeles. Un subtil subînţeles ce ajută amintirea aproape prezentă să îşi lase amprenta într-o pagină de viaţă.
 A existat? Nu a existat? A fost doar fugitiv. Frimituri dintr-o frântă fericire nu de mult încheiată. 

Când zilele vor veni, lasa-mă să-ţi ating chipul. Când fiecare anotimp se termină, lasă-mă să-ţi mai zic încă o data cele doua cuvinte magice. Când noaptea va da năvală peste noi, lasă-mă să te protejez de ceea ce îţi este frică.

 Ce mai e de zis? S-a ajuns de unde s-a plecat. O iluzie captivă câteva zile se poate spulbera într-o singură secundă. Fără explicaţii, fără regrete, fără conştiinţă, fără a se gândii cineva la consecinţe. Pur şi simplu, umbra se desparte de corp, fiecare luând-o pe drumuri separate.

  Uneori oricât ţi-ai dori, nu poţi atrage atenţia cui vrei. Chiar daca o ai pentru câteva clipe, ea se poate stinge uşor sub ochii tăi. Te lupţi, te zbaţi, speri, dar relativ nu e ceea ce pare. În mintea ta poate părea totul ok, dar defapt realitatea ambelor părţi este diferită.

  Realizezi că uneori ce e serios pentru unii, pentru alţii este doar o joacă. Se trece peste orice fară a mai asculta şi opinia celuilalt. Se merge pe principiul egoismului personal. Cineva, mi-a zis că defapt nu sunt numai cinci simţuri, un al 6-lea fiind BUNUL SIMŢ, care din păcate nu se întalneşte la mulţi.

 Ai rămas doar o umbră. O umbră ce nu a lăsat amprente. O umbră ce nu îşi mai aminteşte cărui corp aparţine. O umbră de care eu am sa uit.

 Şi iar...şi iar, totul spre mai bine,
 Timpul inima să îmi aline.
 Zâmbetul la locul lui să fie
 Şi asta să ţi se datoreze numai ţie. 

Toate cele bune!  :)

duminică, 25 noiembrie 2012

Efecte secundare

   Lucrurile se schimbă. Ai fost cândva efectul secundar al inimii mele, acum eşti doar efectul secundar al amintirilor mele.

Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap
.


Vreau doar o clipă. O clipă în care capul meu să se lovească de umărul tău, iar ochii mei închişi să îşi plângă ce nu şi-au plâns pâna acum, iar mintea mea să se golească încetişor de ce a fost mai rău. Ia-ma de mană şi spune-mi că nimic nu este imposibil.

 Hai să mergem drept. Să nu mai ocolim atât drumul vieţii. La urma urmei, suntem liberi. Liberi să existăm, liberi să alegem, liberi să facem ceea ce ne dorim. EU, în calitate de TU, legată de tine cu gândul, îţi dau libertatea să nu depinzi de mine. Iţi impun independenţa persoanei, dar te oblig să fii fericit, cu mine...sau fară mine.
 
 Tu ai nevoie de iubire, eu am nevoie de răbdare, asa că hai sa renunţăm la partea plictisitoare, în care, ne aruncăm un minim de indiferenţă în faţa pentru a ne iubi mai mult în fiecare dimineaţa. Tu, eşti efectul întârziat al timpului.

 Uite cum stă treaba. Tu poţi avea o opinie diferita fată de a mea, dar asta nu însemnă că ai voie să critici. Ai libertatea de a-ţi exprima liber opinia, dar ai şi dreptul de a ţi se respecta ceea ce ai zis. Eu gândesc într-un fel, tu gândeşti în alt fel. Tot ce putem face este să ne îmbinăm viziunile asupra vieţii, şi să ascultăm, să simţim, să vedem şi în final sa obţinem ceea ce este mai bun. 
Nu te condamn, nu mă condamni.

 Încrederea este o problemă pe care dacă nu ştii cum să o abordezi, se pierde puţin câte puţin. Viaţa e plină de efecte secundare. Minţi, se pierde încrederea. Te doare, poţi plânge. Iubeşti, poţi suferii. Tot ceea ce facem are câte un efect secundar care conduce la multe altele. Uneori nu îţi poţi da seama de ceea ce este bine şi de ceea ce este ce e rău.


 Iar dacă e rău, tot răul spre bine. Iar dacă e bine, totul spre mai bine.
 Nu ai cum să îţi aştepţi salvarea atunci când nu ai de ce să fii salvat. Când toate sunt doar în gândul tău, orice mijloc care tu crezi că îţi va aduce un zambet la activ, se lasă aşteptat...şi asta doar pentru că tu deja zâmbeşti, dar nu realizezi. Vrei mai mult decât este posibil. Cred ca e timpul să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi să te gândeşti cum ar fi fost să nu ai nimic acum. Poţi aspira la mai bine, dar nu fii nemulţumit pentru că nu ştii când viaţa o sa îţi întoarcă spatele şi nu o sa mai raspundă bătăilor tale pe umărul ei.
 

  Aşa că, eu cred în miracole. Mi-a fost rău, mi-a fost bine, nu mai contează. Acum pot doar să am grijă. Vreau să cred ca îmi creez singură efectele secundare ale propriei vieţii. Să fie doar vina mea şi a nimănui altcuiva. Nu vreau sa înţeleg ceea ce nu se poate înţelege. Nu vreau să aud ceea ce nu se poate auzi. Nu vreau să văd ceea ce nu se poate vedea. Dar... vreau să simt pana şi ceea ce imposibilul simte.


[P.S: Kisser, xoxo.]

marți, 16 octombrie 2012

Diferiti de diferenta, dar aceiasi in esenta.



 Marlon Roudette - New Age



Intotdeauna a fost mai usor sa aruncam vina pe altcineva pentru greselile noastre.

Intotdeauna a fost mai usor sa ne victimizam decat sa avem curaj.

Intotdeauna a fost mai usor sa cunoasteam interiorul altei persoane, cand noi nu ne cunoasteam nici macar pe noi insine.

Intotdeauna a fost mai usor sa copiem decat sa cream ceva diferit.

Intotdeauna a fost mai usor sa trisam decat sa ne folosim propriile puteri sa obtinem ceva.
 
Intotdeauna a fost mai usor sa ranim decat sa tratam sau sa prevenim.

Intotdeauna a fost mai usor sa mintim decat sa spunem adevarul.

A fost mai usor sa inselam, sa regretam, sa plangem sau sa ne iesim din minti si sa vorbim vrute si nevrute.

A fost mai usor sa inchidem ochii si sa suportam decat sa vedem realitatea.




  Dar e greu. E greu sa iti ceri scuze pentru ca ai impresia ca iti calci pe orgoliu. E greu sa ierti pentru ca ai impresia ca daca ierti esti luat de prost. E greu sa ajuti pentru ca nu stii sa faci ceva din proprie initiativa pentru altcineva, insa pentru propria persoana esti in stare sa cazi uneori si in cele mai fierbinti cazane ale pacatului. Si uite asa egoismul isi iese din matca si rautatea incolteste putin cate putin.



 Indiferenta se intalneste acum la orice pas. Superioritatea si inferioritatea se bat cap in cap la orice ora din zi, iar constiinta te atentioneaza usor la inceput ca o sa te mustre din ce in ce mai tare.
 
  Pana si cei care se cred painea lui Dumnezeun au ganduri ascunse, usor rautacioase care, desi nu ranesc in aparenta, in esenta dor mai tare decat cele ale unui om cu arma data deja pe fata.

  Pana si inocentul la un moment dat isi va uita inocenta, imaturul se va maturiza, onestul va spune o minciuna, cinstitul va fura, fidelul va insela iar picatura de tradare va tinde sa se scurga de pe marginea paharului pana pe fundul acestuia. 


Complexitatea a ajuns sa lase in umbra personalitatea si sa creeze falsul. Traim dupa imitatie, originalul s-a pierdut de foarte mult timp. Gandirea a devenit limitata, iar vorbele nu mai au aceeasi valoare.
 
  Uitam de unde am plecat si trecem indiferenti peste ceea ce a fost. La urma urmei...esti ceea ce vrei si cum vrei. Nimeni nu iti impune nimic. Dar te-ai gandit vreodata ca ai nevoie de o schimbare? E mai usor sa inchizi ochii si treci mai departe fara sa schimbi ceva?



Pana data viitoare, toate cele bune!

duminică, 23 septembrie 2012

Anotimpuri diferite


    Honey, m-am reintors la tine. Asa cum am facut-o de nenumrate ori. Dar cand am sa vreau sa plec pentru totdeauna, o sa incerci sa ma opresti langa tine? O sa ma intorci din drum asa cum m-am reintors eu in viata ta, cand tu nici nu plecasei defapt din a mea? Nici acum nu mi-am dat seama daca prezenta ta imi face bine sau rau. Am zis ca iti zic "NU", dar pana la urma tot la "DA" s-a ajuns.

  Suntem doua continente diferite, dar batute de acelasi soare si vegheate de aceeasi luna, cu anotimpuri nesincronizate. Suntem nascuti in acelasi anotimp, dar anotimpurile ce alterneaza in inimile noastre sunt total opuse. Cand eu sunt vara, tu esti iarna. Cand tu esti vara, eu sunt iarna. Niciodata amandoi pe aceeasi lungime de unda, dar mereu avand grija unul de celalalt, compensand pana la urma partea lipsa a celuilalt pentru scurt timp.

  Timpul nu imi mai da dreptul sa mai trag de el si nu ma mai lasa sa caut raspunsurile de care am nevoie. Asa ca m-am decis sa plec. De fapt, eu nu plec. Nici nu ma reintorc. Raman pe loc si iti dau drumul. Eu raman cu anotimpul meu, iar pe tine te las sa te desfasori in al tau. Fara promisiuni, fara lacrimi, fara cuvinte. Doar in tacere. 


  Ce iti lipseste? Ce imi lipseste? Idealul.
  Mintile sunt setate in asa fel incat tindem sa atingem perfectiunea, sau ne dorim macar sa avem langa noi pe cineva perfect. Dar cum aceste lucruri nu exista, nu ne multumim cu ce avem si trecem in revista toate categoriile posibile. Acum e bun. Maine nu mai e bun. E plictisitor, deci "NEXT". Asa ca ce astept? Ce caut de fapt? In fond, avem habar ce e bine si ce nu?

  Ma reintorc la insomnia mea. La ultima saptamana alba, la ultima saptamana de respirat usor. Si uit de noi. Si timpul o sa uite anotimpul nostru, anotimpul meu, anotimpul tau.

 Cel ce e trecut prin viata, il va intelege mai usor pe copilul novice, ce incearca sa demonstreze ceva lumii prin fiinta lui. Sau cel putin sa se faca placut prin ceea ce transmite mai departe...

Azi, ti-am ridicat dreptul de a mai fii muza mea.

  

vineri, 31 august 2012

Ganduri intarziate







Aura Dione feat. Rock Mafia - Friends




Nu te intoarce de unde ai plecat. Nu o sa gasesti decat vechituri si mult praf. Nu te mai uita in urma ca si cand ai simtii ca ti-a scapat ceva. Acel ceva care crezi ca ti-a scapat, nu iti va scapa pana la sfarsitul vietii. Totul e ca un puzzle, doar ca nu il poti rezolva cand vrei tu. Viata iti ofera cate o piesa la timpul potrivit, iar tu ti-o asezi singur la locul ei in momentul potrivit. 


 

  Nu iti mai acoperii ochii atunci cand trebuie sa vezi ceva. Nu ii mai inchide atunci cand trebuie sa iei initiativa. A vedea ceea ce altii nu vad certifica faptul ca esti in toate capacitatile mentale sa judeci si sa faci parte din realitate. O sa vina vremea cand ochii tai vor sta vesnic inchisi, sub pamantul rece ce va tine umbra trupului tau, presandu-l pana la disparitia acestuia. Deschide bine ochii si priveste ceea ce te face cu adevarat fericit. 





 Trecutul e ca o ruina. Daca alegi sa traiesti in el, risti sa se prabuseasca peste tine. Nu te mai lasa sa traiesti prezentul si nici sa-ti construiesti viitorul. Viata se joaca cu tine. Dar tu, fiinta mica, nu ai de unde sa stii ce o sa se intample si unde vor conduce alegerile tale. Aici e ca la "Baba-oarba", mergi, dar nu vezi pe unde; alegi, dar nu stii pe cine. Complicat nu? Sau poate nu e deloc. Poate doar suntem niste marionete ale destinului. Niste papusi libere in jungla, pradate la orice pas de pericole si dusmani, cu o vedere limitata, dar cu un spatiu larg de desfasurare. 





Dar la ce bun toate astea daca nu ai ce vrei la momentul potrivit? La ce bun toate astea daca nu faci ce trebuie la momentul potrivit? Dar trecem peste. Asa cum o face de obicei. Trecem peste si acoperim totul cu amintiri.

 Nu te mai agita cand nu trebuie. Atunci cand te agiti mai rau, iti sapi si mai adanc groapa. Cazi din rau, in mai rau. Unde este calmul oamenilor de altadata? Unde este ospitalitatea si gandul bun oferit la orice pas? Nu mai exista decat nervi, stres si o doza de cafea venita la pachet cu o tigara.

 Finalul nu o sa fie cum vrei tu. Finalul o sa te surprinda mai ceva ca intreaga viata. Sau...nici nu o sa mai apuci sa intelegi ca este finalul. Poate doar o sa-l confunzi cu un nou inceput. Un nou inceput pentru ce viata? Care viata?




 Adevarul e ca...omului da-i un creier, ca de restul se ocupa singur.
 Inclusiv de aberat.
 Toate cele bune! :)