Textele care apar pe acest blog aparțin autorului și nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1966, privind drepturile de autor și drepturile conexe. Copierea, reproducerea sau modificarea sunt permise doar cu acordul scris al autorului. Autorul acestui blog își rezervă dreptul de a reclama și acționa în instanță orice abatere.



luni, 30 noiembrie 2020

Gânduri târzii de toamnă



Azi este mai rece ca ieri. Dar sufletul mi-e cald lângă tine. 

Ziua de azi a acoperit-o pe cea de ieri, iar clipele noi așteaptă să fie descoperite. 

Azi e toamnă. Și e bine. Mâine...tot lângă tine. Dacă te am nu mai contează ce se întâmplă pe lângă mine. 

Mi-am luat gândul și l-am așternut aici. L-am așternut aici ca să știi ca sufletul tău nu este singurul care și-ar dori ca mâine totul să fie mai bine. Că sufletul tău nu este singurul care și-ar dori să poată face orice în lumea asta, simțindu-se liber și fără limite.

Mi-am luat gândul și l-am scris aici ca să îți zic să nu rămâi fără speranță. Până și cei mai negri nori dispar de pe cer la un moment dat. Soarele se ivește întotdeauna pe cerul zilei, iar luna luminează mereu cerul nopții 

Colindă lumea și descoperă ceea ce are de oferit. Învață de la viața, citește, iubește și călătorește. 

Muncește pentru idealurile tale și nu lăsa pe nimeni și nimic să te abată de la ele. Desparte-te ușor de oamenii care îți întunecă judecata. Cel care nu te ascultă și nu te incurajează să faci ceea ce îți dorești, nu se gândește la persoana ta. Nu îi lăsa pe ceilalți să se hrănească cu energia ta și să te încarce cu problemele lor. Ești mai presus de atât și meriți mereu mai mult. 

Ajută când poți ajuta și nu te aștepta să primești nimic în schimb. Ajută ca să îți bucuri tu sufletul că ai făcut o faptă bună. Sunt oameni care uită și nu o să îți mulțumească vreodată pentru nimic. Dar nu asta contează în fond, ci fericirea și bucuria faptei bune. 

Pleacă de unde nu ești dorit.
Uită ceea ce te-a rănit.
Așează-te acolo unde te simți cel mai fericit. 

Ai grijă de sufletul tău, bucură-te de lucrurile simple și ai răbdare cu tine. Dacă astăzi plângi, maine poți fi cel mai fericit om din lume. 

Pe curând. 
Alina A. 

Sursă imagine: https://ro.pinterest.com/pin/222576406554302319/


miercuri, 21 octombrie 2020

Călător trecător



Bună! 

Sunt eu. Am revenit. Așa cum o fac de fiecare dată, cu întarzieri mai mici sau mai mari. Dar nu uit niciodată de unde am plecat și unde trebuie să ajung.

Poate ajung mai greu și mă abat de la drum, dar întotdeauna, oricât de greu ar fi, urmele pe care le las în urmă le mai șterg de praf și scot la lumină ceea ce am învățat. 

Fiecare dintre noi lasă urme în viața. Dar tu, călătorule, caută să lași în spatele tău urme pe care timpul să nu le acopere. Urme pe care timpul să nu le împrăștie fară noimă. 

Caută să lași urme din care cei pe care îi ai lângă tine să aibă ce învăța, așa cum și tu ai învățat cu siguranță din urmele altora. 

Și mai caută să nu lași urmele negative din viața cuiva să intre în a ta. Nu le aduna. Zăbovește câteva clipe scurte cu ele și risipește-le în zorile zilei. Învață de la ele și fii primitor doar cu urmele care îți vor umple sufletul de bucurie de-a lungul vieții. 

Creează-ți propria urmă în viață și chiar dacă vei călca pe urmele altora, dă o nouă identitate celor vechi.

TU, călător trecător, urma ta poate conta în viața cuiva. Lasă-ți urma în urmă cât mai frumos și nu uita de ea. 

Urme și clipe,  

Un șirag de umbre. 

Urma și umbra ta din inima mea. 

Pe curând.

Alina A.

Sursa imagine: https://ro.pinterest.com/pin/432416001717756650/