Textele care apar pe acest blog aparțin autorului și nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1966, privind drepturile de autor și drepturile conexe. Copierea, reproducerea sau modificarea sunt permise doar cu acordul scris al autorului. Autorul acestui blog își rezervă dreptul de a reclama și acționa în instanță orice abatere.



sâmbătă, 10 decembrie 2011

Poti sa pleci.

Atinge-ma ca sa iei foc.
  Priveste-ma ca sa orbesti.
  Saruta-ma ca sa te otravesti.



"Numai tu mi-ai dat lumea peste cap...in loc sa ne iubim, ne purtam ca doi anonimi."

Andra si Adi Cristescu - Colt de suflet






  Sunt treaza, dar lumea mea e pe jumatate adormita. Am inima obosita. Iubirea ta nu a fost corecta. Traiai intr-o lume unde nu iti pasa de nimic si nu ascultai pe nimeni. Nu ti-a pasat. Asa ca m-ai lasat sa ma scufund. Dar am gasit puterea sa ies la suprafata, cu pretul de a-mi pierde inima, si imi pare rau, dar nu pentru tine. Imi pare rau ca mi-am pierdut timpul cu cine nu trebuia.


Nu ai vrut sa vorbesti cand vroiam eu, acum e prea tarziu. Am vrut sa lupti pentru mine iar eu am vrut sa cred ca meriti sa te iert. Dar nici o sansa. Nu te mai ascult. A fost o mare diferenta intre ceea ce ai zis si ceea ce ai facut. Am avut un motiv sa te las sa tragi usa dupa tine. Te-am eliberat, nu mai esti legat de mine. Si cel mai important, nu mai sunt legata eu de tine. Poti pleca. Esti liber. Nu pleci tu, plec eu. Am ajuns la concluzia ca poate sa iti ia locul si altcineva, care nu o sa se joace cum o faci tu.
Asa ca next tati, ti-ai pierdut sansa.





  Eram altcineva, acum sunt tot eu, dar de fapt sunt alta. Si cele mai neinsemnate fapte iti schimba gandirea. Nu exista lacrima care sa nu loveasca pamantul, nu exista raza de soare care sa nu atinga apa. Nu exista iubire fara o inima, partea a doua cu fericirea vine atunci cand in joc se afla 2 inimi, dar trecem peste aspectul asta.
 In loc sa plangi, ai putea sa razi, sa privesti partea plina a paharului, sa tragi foloasele si sa mergi mai departe. Nu ai murit, dar sigur esti mai puternic.



Tu singur decizi cum vrei sa fii, tu singur iti decizi soarta. Nu lasa pe nimeni sa decida in locul tau. Faci ce crezi tu ca e corect, chiar daca o sa gresesti. Decat sa ai regretul ca nu ai facut ceva, mai bine o faci si vezi ce iese. Mereu poti invata din greseli. Decat o viata plina de regrete mai bine o viata plina de greseli din care ai ce invata.




  Draga cititotule, zambeste, e Decembrie... cea mai frumoasa luna din iarna. Iti doresc sincer tot binele din lume. :) >:D< :*

luni, 5 decembrie 2011

Mon chéri

E o diferenta intre ce vrei sa fii si ceea ce esti de fapt.
 Sparge gheata. Aprinde focul. Opreste ploaia.

       
 
 Si cand in final toti pleaca...ramai si te intrebi unde ai gresit. Dar cand pleci tu? Ei cu ce au gresit de au fost doar unii de pe lista ta? Dar tu cu ce ai gresit sa fii inca una de pe lista lor? In final actionezi dupa cum iti e natura...


  Mon chéri,

   E prea tarziu sa regretam greselile facute si mult prea tarziu sa negam cuvintele pe care le-am rostit. Am sa imi pastrez sufletul departe de furie si durere. Deschid ochii si ma intreb pentru ce lupt, nu imi dau seama dar constientizez ca o sa supravietuiesc. Deschid ochii din nou si sper uneori sa ma trezesc intr-o lume mai buna. Ca e a ta, ca e a mea, nu conteaza.
   Nici macar nu mai am unde sa fug ca sa ajung la tine, eu mi-am indeplinit partea, acum totul depinde de tine. Dar am sa ma tin totusi departe, sau nu o sa te las pe tine destul de aproape sa ma ranesti.
   Dar totusi stii ca mint, iti dai seama mereu. Si nu eziti sa mi-o spui.
   Si in final... in final ajung sa iti zic ce nu vreau sa mai rostesc. Dar stiu ca am sa o fac. Ma imbat cu niste cuvinte, ma imbat cu ale tale cuvinte, ce ma scot din impas mereu si ma trezesc la realitate. 
   Vesnicule "TU", o sa dispari vreodata din viata mea? O sa te alung oare vreodata din ea? 
   Si imi raspund singura la intrebare: Niciodata. De ce? Pentru ca nu te las eu, nu iti dau drumul. 

    
To be continued....

duminică, 27 noiembrie 2011

(nu) Sunt bine...

 Adele - Set Fire To The Rain

   Cum poti sa privesti adevarul cand ai fost orbit? Cum poti sa auzi ce iti zic cei din jur cand in mintea ta rasuna doar o singura voce? Cum poti sa zambesti cand nu ai putere? Si in final te intrebi cum poti sa mai zbori cand una din aripi ti-a fost franta? Just hope. Only hope.




  Imi aduc aminte de tine, tu erai visul meu cel frumos. Visul meu frumos ce o sa se termine prost. Ca asa sunt lucrurile bune si frumoase, tin putin...si se termina rau. Nu mai am puterea sa te tin pe loc, sa te tin aproape de mine. Iti dau drumul...
  Poti face ce vrei, nu te mai intoarce din drum. Eu raman pe loc. Am sa privesc, am sa aud, am sa simt...dar am sa tac. O sa doara, dar am sa zambesc. E ok, sunt bine...
  Nu mai adresez chemari catre tine. Am sa stau pe loc si am sa ma pierd printre randuri. Am sa ma opresc si am sa simt roua rece sub picioarele mele goale. Am sa imbratisez vantul si am sa ma joc  cu imaginatia.


 Imi voi ascunde inima, imi voi ingropa amintirile, imi voi estompa sentimentele. 


...dar degeaba, mereu o sa fi in spatele meu, mereu o sa ma bati pe umar si o sa ma reintorci la tine.
Explica-mi te rog ce joc jucam? Am pierdut notiunea timpului. Acum nu mai stiu cine ce joc joaca si al cui. Oare eu joc jocul tau? Sau tu esti cel care a intrat in jocul meu? In final...o sa fim doborati de propriile orgolii, macinati de propria incapatanare, dar invaluiti de un singur sentiment.




 Asculta-ma putin, hai sa dam crezare la ce zicem, sa lasam garda jos, macar cateva secunde si sa ne pierdem unul in bratele celuilalt.

Please don't tell me again that I'm in love...

"But there's a side to you that I never knew, never knew...
All the things you'd say, they were never true, never true...
And the games you'd play, you would always win, always win..."

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Te pastrez

"When words fail, music speaks." :) 

 Jamie Woon - Shoulda


Walked when I shoulda run
Ran when I shoulda walked
And don't I know it
And don't I know it...

Walked when I shoulda run
And I ran when I shoulda walked
And don't I know it
And don't I know it...

You get inside me
Even when you went beside me...
And I go into hiding
And I know I never leave it alone...

Another round of if only's
Of all the ways you could know me
How I take time going slowly
Of a time that I did on my own..

Still I walked when I shoulda run
And I ran when I shoulda walked
And don't I know it, don't I know it
And don't I know it...

Well, I walked when I shoulda run
And I ran when I shoulda walked
And don't I know it, don't I know it
And don't I know it

And your head's in the ocean
Too deep to know where you're going
Hoping time can be frozen
And you'll end up where you really belong...

But the days keep on rolling
We live in different moments
And the hurt is unfolding
Everyday that we do and we don't

Still I walked when I shoulda run
And I ran when I shoulda walked
And don't I know it, don't I know it
And don't I know it, don't I know it

Well, I walked when I shoulda run
And I ran when I shoulda walked
And don't I know it, don't I know it
And don't I, don't I, don't I know it
No-no-no, no-no-no

Sign for what's been
Sign for what never been
The line under what's been
The line for what never been

And the years are collected
I pray that we are regret less
You and I, the connected
You and I and the blood and the bone. 
 

Bun venit in viata mea! Nu te astepta sa iti pun covorul rosu cand intrii in ea.
De obicei eu il pun la plecare, ca sa nu simti pamantul dur sub picioare...

Intrii usor, iesi greu...
Viata mea a fost un  teren minat mereu.

Jos cortina. Sting lumina...
Inchid ochii...se joaca retina.
Pupila sedata
Iubire necontrolata.

Placere infinita
De doua inimi adapostita.

Mon amour, jur ca inima am sa ti-o fur...

Stai te rog cu mine, nu imi mai da drumul
M-am saturat sa ma tot uit singura cum din tigara cade scrumul...


Timpul sa treaca mai usor in doi
Sa nu mai fim pe dinauntru amandoi...atat de goi.

Eu cu tine, NOI acum... mergem inainte sau ne intoarcem din drum?
Ce esti tu? Esti zaharul din cafeaua mea, esti ambitia si alinarea mea.
Te-am vrut atunci, te vreau si acum, te vreau mereu.

Nu imi spune unde suntem acum, hai sa ne prierdem printre sunete, cuvinte si fum.

Atat iti cer: "Hug me till you drug me, honey...kiss me till I'm in a coma." <3
I...miss you. Nu ca as vrea, dar asta simt...astea sunt simptomele. :) Vreau sa te pastrez, vreau sa nu dispari...vreau sa nu renunti. :) 

marți, 8 noiembrie 2011

Evadare

Si hai da-i inainte cu imaginatia si cu povestea....

Dan Balan-Freedom 

"This little girl is capable of murder 'cause you hurt her. "

Part 1: Ura
 E imposibil sa scapi baby, ai uitat ca lasi urme peste tot si iti pui increderea in cine nu trebuie? Pai daca tu ai incercat sa omori o parte din mine, eu de ce nu te-as ucide pe tine? 
 M-ai molipsit cu ceea ce ai avut tu mai rau, doar ca la mine s-au amplificat. Hai, ma poti judeca. Acum iti dau voie, doar de data asta. Dar stai, am uitat, tu nu detii un creier care sa te ajute sa judeci rational. Tu esti inhamat ca un BOU la o caruta, o caruta pe care eu o sa o conduc intr-o prapastie. 
 Trist si macabru nu? Priveste in spatele tau de doua ori. Daca nu ma vezi in spate, sigur am sa iti ofer o lovitura din fata. 
 Nu ai ce sa faci, nu ai cum sa scapi, daca nu ma ocup de tine acum, am sa ma ocup mai tarziu. E timp pentru toate. Nu ma grabesc. 
 Daca ramai unde esti o sa iti fie bine. Daca inaintezi si inca ma mai calci pe coada o sa arzi, o sa plangi, o sa suferi. Sau poate nu...
Dar daca da, o sa suferi nu din cauza mea. Suferi ca esti prost...ba da atat de prost incat...incat..ah ma abtin. 


Eu nu raman decat acolo unde trebuie. Eu nu ma joc decat atunci cand imi este permis. 
Eu nu ucid, doar otravesc. Eu nu mint, doar ocolesc adevarul. Eu nu fac parte din nicio categorie.   

Part 2: Joc
Gresesc ca vreau sa te am?
Ce crima comit daca incerc sa iti cunosc sufletul?
Ca tu poate nu ti-ai dat seama, dar de fiecare data cand eu trag o linie tu o depasesti. Si nu rezisti. Si te incapatanezi, dar cedezi. Cedez si eu, ca vreau. Cedezi si tu...ca vrei. Si asa cedam pasiunii.
Dar ce? Nu ai observat? Te-am si bagat in pacat.  Ti-am dat sah mat. Muti piesele dupa cum vreau eu. Dar asta nu ma face pe mine sa detin controlul absolut, sforile sunt la tine acum.
Daca eu o sa sufar, o sa suferi si tu.
Nu ti-ai dat seama, dar esti al meu. 
Nu o sa mai fi al meu atunci cand o sa decid eu... 

Puteam sa ma opresc. Dar nu m-am oprit. Puteam sa te opresc si pe tine. Dar nu te-am oprit. 

Part 3: Iubire 
Nu pot explica. Nu vreau sa mai explic. Nu vreau sa mai gandesc. 
Energie.
Impuls.
Nebunie.
Extaz.
Agonie.
Iubire?
Pastreaza sentimentele pe care ti le ofer eu. Ofera-mi te rog doar  ce am eu nevoie. Nu imi da nimic in plus, doar completeaza partile care lipsesc din mine, asa cum o sa fac si eu cu ale tale. "Make love not war."


The end...This story has no end...
To be continued...

duminică, 30 octombrie 2011

Momente

Si ce urca sus mai si coboara.
Ca tu crezi ca ai iesit triumfator,
Ca meriti aplauzele de final ale unui actor...
Nu crezi ca e cam obositor?
Sa te crezi mereu cel mai seducator?

Am momente si momente
Cand rimele curg naturalmente.
Nu e ca vreau eu neaparat
Dar mereu am avut ceva de zis si aratat. 
Muse - Undisclosed Desires


 De mult s-a transformat cuvantul NOI, in EU. Ce a fost demult persoana intai plural, acum a revenit la persoana I singular. Se zice ca pentru iubirea ta trebuie sa lupti, dar eu deja am obosit. Nu mai lupt, am renuntat de multa vreme. Au fost vremuri cand am zambit, si recunosc ca le duc lipsa. Dar cineva mi-a spus: "Trebuie sa stii sa tragi foloasele din orice, sa stii de ce anume sa te feresti pe viitor, sa fi mai atenta la detalii, sa cercetezi putin dar nu prea mult si sa stii sa te lasi dus de valul care trebuie si mai ales cand trebuie".


Sunt momente si momente, momente fara regrete. Momente ce nu pot fi sterse. Momente recente, care aduc un plus de fericire peste umbra care te-a acaparat. Momente care te fac sa iesi din impas si sa iti aduci aminte cu drag de ele si mai ales de persoanele care ti le-au creat. Momente de dor, care dor. 

 *Sunt momentele alea calduroase din vara, cu nopti pierdute la telefon departe de casa. Momentul in care am vorbit prima oara. Parca ne stiam dintotdeauna. Ai picat intr-un moment cand aveam nevoie de un umar pe care sa plang. Si vorbeam si nu ne mai opream si adormeam la telefon. Si ma lasai sa adorm si ma sunai dupa scurt timp doar ca sa imi auzi vocea somnoroasa, si ma lasai apoi iar sa adorm la loc. Sunt momentele alea in care eu vroiam sa iti inchid telefonul deoarece nu mai puteam vorbi de nervi si suparare si tu nu ma lasai sa inchid santajandu-ma si spunandu-mi ca nu ma poti lasa in starea in care sunt, ca am nevoie sa vorbesc cu cineva. E momentul in care m-am decis ca nu te vreau dar tu nu ai vrut sa renunti. E momentul cand mi-ai spus sa te uit, desi in sinea ta nu vroiai asta si te asigurai in continuare ca nu o fac. E momentul serenadei R...*
 
Ca iar am momente si momente
Cand ma afund in sentimente.
Si ascult o melodie
Afundandu-ma in agonie.

Ramai unde esti!
De mine sa te feresti..
Ca esti pe teritoriul meu
Asa ca nu te mai crede zmeu.

Nu vreau sa o mai iau de la inceput
Ca destul din drumul meu m-am abatut...
[Si timpul a stat in loc atunci cand m-ai oprit si m-ai sarutat in mijlocul drumului. Eu fac din interzis-permis, asa ca degeaba mi-ai zis. Atunci cand mi se zice NU AI VOIE ASTA...parca imi place sa ma joc cu focul, si incapatanarea imi da de furca si asa se transforma un NU in DA. Sorry for this... Micuts :)). :*]

Si ma semnez mai complicat..

Sunt ispita, sunt pacat...sunt tot ce Dumnezeu nu te-a invatat, tot ce e mai complicat.
...dar si tot ce e mai dulce pe Pamant, cand vei stii sa pui pe inima mea un etern vesmant.

Ah gata pe azi...ca ce e prea mult strica. Ma duc sa ma cert cu insomnia mea. To be continued. Kisses...:)

duminică, 23 octombrie 2011

You can call her MisS BoSS

 Si poti sa ii spui asa doar pentru simplul fapt ca stie cum sa invarta lucrurile ca sa fie bine.
 Ascult`o bine p`asta amice...:) 

 Eli feat  Mark si George Hora - Nu o sa mai fie ce a fost

 
Ce mi-ai luat? Nimic nu mi-au luat, iti zic... eu ti l-am lasat. Doar un detaliu aruncat pe drum, un alt detaliu din viata mea. Un detaliu care mi-a mai format putin experienta.

  Stii in sinea ta ca ai fost o jucarie, ceva de cateva clipe. Se uita la tine, dar ma vedea pe mine. Iti vobea tie, era langa tine, dar inima lui batea pentru mine.

[Remember this?...]

"Stii...e momentul ala cand scrii un mesaj din inima...si il stergi de zeci de ori si nu ai curajul sa il trimiti..."

  E momentul ala nenorocit cand apare in peisaj, te bulverseaza si dupaia dispare iar... si astepti sa zica ceva, dar nu zice. Si tu il dai dracului pentru a doua oara, si de data asta definitiv.

 Si mai e momentul cand incepe o noua poveste. Povestea ta, cu personaje alese de tine.

Si te calc pe cap daca mai faci un pas...! De data asta nu ma las...esti ca si ars. :)


Nimic nu mai e la fel. Nimic nu o sa mai fie la fel. Eu nu inchid ochii de doua ori. Te ascult, incerc sa te inteleg...iert, dar mai presus de toate...nu uit. :)

Ma apasa, dar lasa....
Nu mai vreau sa ma mai simt captiva ca intr-o plasa.
Te las in urma si privesc inainte
Imi las amintirile sa curga in cuvinte...


Te-am pupat amical... :* Vezi-ti de al tau drum banal...

Multumesc ca existati si ca ma scoateti din impas si starile mele nasoale. V-am multumit verbal, dar va multumesc si aici...