Textele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

sâmbătă, 28 februarie 2015

Așteptări





Oare cat poți aștepta ceva de la cineva care nu ți-a demonstrat nimic pană acum?

 Zi-mi ce aștept.
 Chiar te rog.
 Uită-te atent la mine și zi-mi ce aștept de foarte mult timp.
 Nu știi, așa e?

 Cândva am avut pretenții multe. Și toate erau legate de tine. Acum am doar așteptări care pălesc treptat, dar înfloresc când mă uit la mine. Și nu mai aștept nimic de la tine, ci doar de la mine. Cum pot să am așteptări sau pretenții când e vorba de tine când eu nu le aplicam deloc la mine?


 Nu vreau să exist. Vreau să trăiesc. Să simt tot ceea ce se poate simți. Iar dacă mă rănesc și tu nu vrei să ajuți la vindecare, cu siguranță altcineva o să fie dornic să dea  o mână de ajutor. Iar dacă o să ma ranești chiar tu, am să plec. Și stiu că dacă am să plec, am să o fac de tot. Dar nu vreau asta acum. Simt că incă mai am puterea să lupt și să sper că o să te pot ține lângă mine ca să îmi fie bine. Dar nu oblig. Și nu mai cer.


 Dar mai știu că dacă tu o să pleci...o să te întorci, iar eu am să te primesc. Am să te primesc doar ca să aflu de ce ai plecat. Să știu ce nu ți-am dat de fapt, pentru că dacă tu pleci acum, eu pot pleca după ce te întorci tu. Fară urme, remuscări și lacrimi ce vor fi de mult vărsate. Plec doar cu un bagaj de convingeri care pe viitor îmi vor aminti de ce e bine să fii independent și sigur pe tine.


 Mă schimb, dar nu pentru tine, pentru mine, ca să îmi fie mai bine. 


duminică, 25 ianuarie 2015

Iubire la feminin


 
Azi gândurile-mi sunt zgomotoase. Azi mi-am luat inspirația înapoi.

  Nu te-am vazut de ceva vreme, iubire. Ți-ai pus amprenta atât de adânc pe mine încât și dacă ar trece ani fară tine, tu tot ai fi prezent pretutindeni. Poate greșesc, dar simt că pierd teren. Am atât de multe să îți zic, dar știu că nu m-ai asculta. Sau dacă o faci, nu cred că ai schimba ceva. Iar să vorbesc în zadar nu vreau, dar nici să lupt singură.
  Vezi tu....inima mea nu o să asculte niciodată de mintea mea. Eu te iubesc cu inima. Dacă te-aș iubi cu mintea, nu ar mai exista un NOI. Și am decis cu inima să lupt, chiar dacă imi e greu. Am decis cu inima să nu renunț, chiar dacă seara mai există posibilitatea ca lacrimile mele să ude perna. Dar vezi tu, totul în viață are o limită. La un moment dat îți schimbi rutina, te plictisești și treci la ceva nou dacă vezi că nu ai rezultatele pe care ți le dorești. 

  Eu daruiesc, chiar și fară să primesc. Dar într-un final eu cu ce mai supraviețuiesc?
  Dar azi las negativismul în altă parte, am să îmi amintesc de el doar la proba contrarie. Azi am decis să îmi las toată paranoia de femeie la o parte, toate mofturile, toate gândurile nefondate și am să încep să gandesc puțin la masculin. Dar nu am să las la o parte egoismul feminin de care sufăr și nici nu promit că bipolaritatea care își pune amprenta în anumite momente va dispărea complet. E prea greu să renunț să te văd. E prea greu să fiu rea prea mult timp. E prea greu să renunț la NOI. Singurul lucru pe care îl refuz legat de tine, este să te pierd.

 Nu ai cum să mă condamni că te iubesc. Inima mea a decis singură asta, deși e tristă uneori. Dar atunci mintea vine în ajutor și începe să deruleze în ordine toate momentele în care m-ai pus pe picioare și mi-ai încălzit sufletul cum știai tu mai bine, om minunat de imperfect ce ești.
 Azi, am decis să te iau așa cum ești, cu bune, cu rele, cu tot ce ai de oferit. Eu doar am să merg la pas cu timpul și am să observ în tăcere ceea ce el decide legat de noi.