Textele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Scrisori de toamnă


   Sunt eu. Nu am dispărut niciodată. Am rămas doar în urmă. În urmă cu tot ce a contat vreodată… şi îţi scriu doar despre ce nu pot să vorbesc. 



Bună străine....



Tu ce ai venit să îmi iei?

Tu ce ai venit să îmi laşi?



  Eu ştiu doar ce am de oferit. Ştiu doar că mă afund în necunoscut ca să pot primi tot ceea ce îmi doresc. Poate nu merit să primesc nimic, dar e greşit să speri şi să lupţi? Poate nici tu nu meriţi să îţi scriu aceste rânduri. Poate nici măcar nu am să îţi dau dreptul să citeşti ceea ce îţi dezvălui şi am să şterg orice urmă a destăinuirii mele tacute.

  Tot ce ai putut să îmi laşi în gând a fost simpla întrebare la care şi eu la rândul meu aştept raspuns de la tine. „Cine eşti?”

   Am să îmi permit să îţi distrug imaginaţia şi să îţi înlătur gândurile deja formate despre mine.  Cine sunt eu? Pot să fiu ce vrei tu, prietenă, iubită, amantă, parteneră...sau orice altceva. Cât timp îmi este bine, îţi pot face pe plac. 


Cine sunt?

 Sunt om în primul rând...sau cel puţin aşa îmi place să cred. Am fost numită ignorantă, figurantă, insensibilă, imorală...şi poate şi mai rău, iar asta doar pentru ca nu jucam dupa bunul plac al tuturor. Dar mă mai pot numi om dacă sunt aşa? Am rănit, am suferit, am zâmbit, am mers mai departe. Sunt rece, dar am o inimă. Altfel...cum aş putea sa traiesc?

 De ce trăiesc? Îmi poţi explica? De ce trăiesc când în fiecare zi mor câte puţin? Cele mai chinuitoare întrebări sunt cele care sunt menite să nu aibă niciodată răspuns. Cele mai apăsătoare lucruri sunt cele care se nu încadrează în sfera certitudinii şi siguranţei. 

 Am obosit.

 Am obosit să caut perfecţiunea în orice lucru fie el cât de mărunt. Tinereţea se îndepărtează de mine şi simt că mâna mea nu o să mai simtă căldura alteia.

 Nu te pot lăsa sa te agăţi de instabilitate, de lucrurile complicate. Nu am să te las să te legi la cap dacă nu te doare. Ambiţia ta nu face altceva decât să îmi dezvolte abilităţile ce stau mai mult în sfera personajului negativ.

 Doar dacă ma iei de mâna, o să ai parte de aventură. Dar înţelege că nu sunt stabilă, nu sunt pusă pe pace, nu sunt ceea ce ţie probabil îţi place. Am aparenţe înşelătoare, privire răpitoare, vorbe înţepătoare şi ganduri ucigătoare. Te pot băga în uitare. Un fel de anestezic ce se risipeşte odată cu venirea zorilor. 

  Rândurile mi se apropie de sfârşit. Nu ştiu ce aş mai putea să îţi cer sau să îţi zic.
  Tot ce aş vrea e ca tu să stai. De bună voie. Să îmi pot sorta măştile pe care sunt nevoită să le port în anumite momente. Să te ating şi să nu dispari.

                                                                       Semnat, A ta străină ce ascultă muzică în surdină.



 


Draga mea,


Eu nu am venit să iau, am venit să dau.

Eu am venit sa las ceea ce îşi doreşte fiecare.
            

  Eu nu am să te mai întreb nimic. Astea sunt rândurile mele şi am decis sa nu pun nici măcar un semn de întrebare. Am decis să îţi dărâm zidurile imaginare care te înconjoară şi să te scot din carapace, să te fac sa simţi viaţa în stilul meu.
  Te vreau mai mult decât te-am avut pâna acum. Şi am să fac tot ce pot sa obţin şi ultimul gram al atenţiei tale. Nu îmi mai pasă cine eşti acum sau ce ai fost în trecut. Îmi pasă doar de cine o sa fii lânga mine, pentru că ghici ce, eu nu vreau să ma agăţ de tine, vreau să mă leg de tine şi să nu îţi mai dau drumul decât atunci când o să îţi doreşti singură asta. 

  Vreau doar să te informez că tentativa ta de a mă face să cred despre tine că eşti o victimă a negativismului a eşuat. Ştiu ca e o capcană feminină, tipică pentru cele de tipul tău. Din pacate pentru tine, sunt un misogin, un misogin care iubeşte femeile şi nu poate să trăiasca fară ele. O totală contrazicere. Nu suntem diferiţi. Doua personaje negative dacă tu vrei să crezi asta.
  E fermecător cum poate încăpea în toată fiinţa ta atât dramatism sincer, deşi aparent rândurile tale sunt menite să mă facă să dau bir cu fugiţii, ele nu sunt decat un apel „disperat” catre o ultimă speranţă.

  Eu...sunt cel pe care nu o să îl uiţi cate zile o să mai ai. Sunt cel alături de care o să mori puţin câte puţin. Sunt cel care o să te încălzească în fiecare dimineţă. Sunt cel care o să îţi numere zilele fericite şi o să ţi le curme pe cele rele.
  Viaţa mea o sa fie mult mai fericită alături de tine decât alături de o „străină” care o face în permanenţă pe martira sub acoperire. Am să te învăt că perfecţiunea nu se caută, ci se creează.     Menirea mea nu e să te aburesc cu vorbe atent alese, ci să te fac sa simţi ceea ce trebuie, să înveţi că timpul e prea scurt pentru a te baricada în propriul castel. E mai uşor să traversezi poduri decât să te caţări pe ziduri.

  În ultimele rânduri îţi promit că o să fiu ultimul care o să îţi poarte săruturile şi îmbraţişările, iar trupul meu o să îţi poarte mirosul până în pămant.  Eşti aşa cum eşti, iar eu am decis sa ma îmbrac cu tine şi cu tot ce ai de oferit.





                                            Semnat, cel care nu o să îţi mai dea drumul până la sfârşitul zilelor tale.