Textele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

marți, 29 ianuarie 2013

Cum ar fi fost dacă "dacă" nu ar exista?

Dacă "dacă" nu ar fi existat, eu nu aş mai fi scris despre asta. 
Cât de bântuit te poţi lăsa de o simpla întrebare? O întrebare care poate da frâu liber imaginaţiei aducând în prezent remuşcările, regretele şi amintirile. Totul pleacă de la simplul fapt că ne place să alternăm sau să încercam să ne creăm varianta bună a poveştii care se prea poate ca în prezent să nu fie atât de bună pe cât am sperat.
 Şi totul pleacă aşa:
1. Cum ar fi fost dacă...?
2. Ce ar fi fost daca...?
3. Ce s-ar fi întamplat dacă...?

Întrebări ce se nasc simplu, dar au puterea sa ne ravăşeasca interiorul uman  asemenea unei ploi torenţiale. Puternic, dar rapid. Ele apar  atunci cand se iveşte oportunitatea de a alege. Şi ai ales. Şi decizia luată îţi croieşte drumul vieţii cu o altă destinaţie. 

Viaţa iţi oferă alternative. Dar tu, de unde ştii ca ai ales-o pe cea bună? 
Aşa este. Nu ai de unde. Ambele alternative pot fi bune, dar tu ai dreptul să alegi decât una. Şi uite aşa te bazezi pe instinct, pe dorinţa proprie şi căntareşti atent situţia zicându-ţi în sinea ta că dacă alegi partea asta, şi se poate întâmpla asta, asta şi asta. 
Dar în fond, doar prezici că se va întampla, siguranţa de 100% nu există. 
Ironia sorţii te poate face să crezi că alegi ceea ce trebuie, dar în fond alegerea facută să nu fie cea potrivită.

  Ceea ce contează cu adevărat este sa fi sigur pe tine. Să crezi în ceea ce faci şi să nu îti creezi o carapace plină de pesimism. Gandeşte-te doar că optimistul abordează mai uşor situaţiile critice vazând întotdeauna alternativa bună care a degenerat din cea rea, pe când pesimistul nu face altceva decât sa îşi exagereze negativismul crezând aparent cu tărie că el este realistul suprem, cel care vede realitatea aşa cum este de fapt.

Insă lucrurile nu stau chiar aşa. Totul pleacă de la gândirea pe care o ai. Iar aici este vorba de gândirea pozitivă vs. gândirea negativă. Însă nu am să dezvolt acest subiect, am să zic doar esenţa care este relevată în felul următor: cică, dar cică cică totul se leagă de legea atracţiei. Şi rezumatul meu pentru voi arată aşa:
1. Atragem ceea ce gândim.
2. Suntem ceea ce gândim.
3. Devenim ceea ce gândim.
 Oare...aşa să fie?

 Dar concentrarea unde o lasăm? Suntem, am fost şi vom fi nişte fiinţe care niciodată nu se vor concentra suficient asupra przentului. Stăm şi ne stresăm cu lucrurile din trecut ce ne-au făcut sa ne simţim prost şi ne proiectăm mult prea mult iluziile sau dorinţele în viitor. 

 Ca de ultime rânduri, pentru ca nu mai am inspiraţie sau idei ca să mai dezvolt, te întreb pe tine, cum ar fi daca ţi-ai începe fiecare dimineaţa cu un zâmbet? Incepe de acum să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi nu duce lipsa lucrului după care tânjeşti.

Dacă "dacă" nu ar fi existat, mintea umană ar fi fost prea simplistă. Nu mai gândeam atât de mult, iar imaginaţia "ar fi lucrat la singular". Limba română ar fi fost lipsită de însemnătate, iar tu nu ai mai fi citit despre asta. 

                                                                Toate cele bune!