Textele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

joi, 31 mai 2012

Am multe de zis. Am si mai multe de facut.

E ciudat cum se aduna regretul la final. Desi suntem avertizati, niciodata nu profitam cum trebuie de clipa prezenta.
O sa fiu saraca, saraca in timp, saraca in lacrimi, saraca in suspine, dar bogata in amintiri. 




Azi imi iau ramas bun de la primavara, care lasa loc de venire anotimpului de vara. 

Guess Who - Oriunde te duci



Am un singur cuvant. Daca as avea mai multe ar insemna ca imi bat joc de mine, de tine si de lumea in care traim. Am un singur cuvant - asta inseamna ca nu dau inapoi si respect ce am zis. Viata ofera sanse, alegeri...drumuri diferite pe care poti sa le urmezi sau sa le alegi. 
 Impins de la spate, stresat si dupa multe ore de gandit profund in miez de noapte te decizi...si alegi. Si se intampla sa te intrebi in miez de zi, ce s-ar fi intamplat daca alegeai altfel. Dar uite asa, fix asa, viata nu iti da raspuns. Ea doar te face sa te intrebi, de tras....tragi singur concluziile.
 Si sper, ca doar e gratis. Ce sper? Sper la mai bine. Sper la mult mai bine, sa imi fie bine si asta nu numai mie. Si prin cuvantul "bine" definesc multitudinea de lucruri bune pe care le poate avea un om in viata sa.


  Perioada critica? Nu am crezut niciodata in asta. Am crezut doar in agitatia creata de individul uman ce se agita in propria carcasa, care in final moare de propria mana. Si individul asta uman, transmite mai departe starea, din om in om, precum o boala. O pandemie in adevaratul sens al cuvantului. 
Ca el daca nu ii agita si pe altii, nu se simte bine. Si uite asa arunca cu negativism in stanga si in dreapta si infecteaza alte fiinte superioare. Agitatia asta, stresul mancator de nervi, te preseaza asa de tare uneori incat iti vine sa te pui intr-un colt si sa omori cu pistolul ratustele imaginare ce involuntar trec prin fata ta. Poc! Poc!




Dar trece. Chiar trece. Ca te ia iar, e partea a doua. Dar nu mai e asa de grav precum prima oara. Si trece iar. Si usor ii faci fata. Te obisnuiesti. Cine nu se obisnuieste? Traim intr-un loc in care presiunea, stresul, nervii, agitatia, etc (mare si lung ETC, ca factori negativi sunt de insirat slava Domnului!) ne mananca fiecare centimetru... sau stai, de fapt ne mananca cu totul. Dar suntem campioni, ca in final supravietuim. Ce-i drept, nu toti, dar s-a dovedit ca se poate face fata.


Etape si etape.
 M-am oprit in drum. La jumatate. Ma uit in urma si vad ce a fost. Privesc inainte si... nu vad. Doar presimt, doar visez...doar cred si sper. Nicio certitudine. O sa fie bine? O sa reusesc? Cred ca da, atata timp cat exista vointa, se reuseste.
 Dar pasesc cu credinta pe taramul nou ivit. Nu imi e frica de viata. Nu imi e frica de ce o sa urmeze. Viata isi urmeaza cursul ei normal, nu te intreaba daca vrei sa te opresti undeva, nu te intreaba daca iti este bine, nu te intreaba daca vrei sa te intorci, nu intreaba de tine. Trebuie doar sa stii cum sa iti croiesti singur drumul prin ea.


But the show must go on..
 See ya soon. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu