Textele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Acestea sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

duminică, 23 decembrie 2012

Doar o umbră


 Cât ghinion poate avea o persoană în viaţă? Cât noroc poate avea un om de-a lungul existenţei sale? Câtă iubire poate acapara un suflet ce tinde să colinde veşnic pe pământ?
 Fereşte-te de cel cu chip de înger, el e doar un mic diavol deghizat. Opreşte-te in faţa demonului, analizează tot ceea ce e la suprafaţă, dar şi la interior, apoi întoarce-te la înger şi fă-i cunoştiinţă cu el. 

 Nu o zic de dragul meu, dar nu o zic nici de dragul de a o zice, sau de dragul tău. O zic ca să umplu rândurile goale ce s-au aşternut in mintea creatorului. Creator ce încearcă să înţeleagă ceea ce creează, de ce creează şi pentru cine creează.
 
 Creator? Poate nu creator, poate doar un muritor. Un muritor cu chip de demon, dar cu privire de înger. Un creator muritor cu lume proprie ce încearcă să atragă şi pe alţii în ea. Dar în zadar. Lumea e sălbatică.Lumea fuge de necunoscut. Puţini sunt cei ce merg pană la capăt. Dar laşii de ei habar nu au că odată intraţi în lumea creatorului, sunt blestemaţi cu gândul.

De fapt, creatorul însuşi e bantuit de chipuri, amintiri şi vorbe ce nu îi dau pace. Timpul mental de odihnă şi-a pierdut de mult locul în programul obişnuit. Nici nu mai există. Totul este cu subînţeles. Un subtil subînţeles ce ajută amintirea aproape prezentă să îşi lase amprenta într-o pagină de viaţă.
 A existat? Nu a existat? A fost doar fugitiv. Frimituri dintr-o frântă fericire nu de mult încheiată. 

Când zilele vor veni, lasa-mă să-ţi ating chipul. Când fiecare anotimp se termină, lasă-mă să-ţi mai zic încă o data cele doua cuvinte magice. Când noaptea va da năvală peste noi, lasă-mă să te protejez de ceea ce îţi este frică.

 Ce mai e de zis? S-a ajuns de unde s-a plecat. O iluzie captivă câteva zile se poate spulbera într-o singură secundă. Fără explicaţii, fără regrete, fără conştiinţă, fără a se gândii cineva la consecinţe. Pur şi simplu, umbra se desparte de corp, fiecare luând-o pe drumuri separate.

  Uneori oricât ţi-ai dori, nu poţi atrage atenţia cui vrei. Chiar daca o ai pentru câteva clipe, ea se poate stinge uşor sub ochii tăi. Te lupţi, te zbaţi, speri, dar relativ nu e ceea ce pare. În mintea ta poate părea totul ok, dar defapt realitatea ambelor părţi este diferită.

  Realizezi că uneori ce e serios pentru unii, pentru alţii este doar o joacă. Se trece peste orice fară a mai asculta şi opinia celuilalt. Se merge pe principiul egoismului personal. Cineva, mi-a zis că defapt nu sunt numai cinci simţuri, un al 6-lea fiind BUNUL SIMŢ, care din păcate nu se întalneşte la mulţi.

 Ai rămas doar o umbră. O umbră ce nu a lăsat amprente. O umbră ce nu îşi mai aminteşte cărui corp aparţine. O umbră de care eu am sa uit.

 Şi iar...şi iar, totul spre mai bine,
 Timpul inima să îmi aline.
 Zâmbetul la locul lui să fie
 Şi asta să ţi se datoreze numai ţie. 

Toate cele bune!  :)

duminică, 25 noiembrie 2012

Efecte secundare

   Lucrurile se schimbă. Ai fost cândva efectul secundar al inimii mele, acum eşti doar efectul secundar al amintirilor mele.

Şi când credeai că ai scăpat... de fapt te dă mai rău peste cap
.


Vreau doar o clipă. O clipă în care capul meu să se lovească de umărul tău, iar ochii mei închişi să îşi plângă ce nu şi-au plâns pâna acum, iar mintea mea să se golească încetişor de ce a fost mai rău. Ia-ma de mană şi spune-mi că nimic nu este imposibil.

 Hai să mergem drept. Să nu mai ocolim atât drumul vieţii. La urma urmei, suntem liberi. Liberi să existăm, liberi să alegem, liberi să facem ceea ce ne dorim. EU, în calitate de TU, legată de tine cu gândul, îţi dau libertatea să nu depinzi de mine. Iţi impun independenţa persoanei, dar te oblig să fii fericit, cu mine...sau fară mine.
 
 Tu ai nevoie de iubire, eu am nevoie de răbdare, asa că hai sa renunţăm la partea plictisitoare, în care, ne aruncăm un minim de indiferenţă în faţa pentru a ne iubi mai mult în fiecare dimineaţa. Tu, eşti efectul întârziat al timpului.

 Uite cum stă treaba. Tu poţi avea o opinie diferita fată de a mea, dar asta nu însemnă că ai voie să critici. Ai libertatea de a-ţi exprima liber opinia, dar ai şi dreptul de a ţi se respecta ceea ce ai zis. Eu gândesc într-un fel, tu gândeşti în alt fel. Tot ce putem face este să ne îmbinăm viziunile asupra vieţii, şi să ascultăm, să simţim, să vedem şi în final sa obţinem ceea ce este mai bun. 
Nu te condamn, nu mă condamni.

 Încrederea este o problemă pe care dacă nu ştii cum să o abordezi, se pierde puţin câte puţin. Viaţa e plină de efecte secundare. Minţi, se pierde încrederea. Te doare, poţi plânge. Iubeşti, poţi suferii. Tot ceea ce facem are câte un efect secundar care conduce la multe altele. Uneori nu îţi poţi da seama de ceea ce este bine şi de ceea ce este ce e rău.


 Iar dacă e rău, tot răul spre bine. Iar dacă e bine, totul spre mai bine.
 Nu ai cum să îţi aştepţi salvarea atunci când nu ai de ce să fii salvat. Când toate sunt doar în gândul tău, orice mijloc care tu crezi că îţi va aduce un zambet la activ, se lasă aşteptat...şi asta doar pentru că tu deja zâmbeşti, dar nu realizezi. Vrei mai mult decât este posibil. Cred ca e timpul să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi să te gândeşti cum ar fi fost să nu ai nimic acum. Poţi aspira la mai bine, dar nu fii nemulţumit pentru că nu ştii când viaţa o sa îţi întoarcă spatele şi nu o sa mai raspundă bătăilor tale pe umărul ei.
 

  Aşa că, eu cred în miracole. Mi-a fost rău, mi-a fost bine, nu mai contează. Acum pot doar să am grijă. Vreau să cred ca îmi creez singură efectele secundare ale propriei vieţii. Să fie doar vina mea şi a nimănui altcuiva. Nu vreau sa înţeleg ceea ce nu se poate înţelege. Nu vreau să aud ceea ce nu se poate auzi. Nu vreau să văd ceea ce nu se poate vedea. Dar... vreau să simt pana şi ceea ce imposibilul simte.


[P.S: Kisser, xoxo.]

marți, 16 octombrie 2012

Diferiti de diferenta, dar aceiasi in esenta.



 Marlon Roudette - New Age



Intotdeauna a fost mai usor sa aruncam vina pe altcineva pentru greselile noastre.

Intotdeauna a fost mai usor sa ne victimizam decat sa avem curaj.

Intotdeauna a fost mai usor sa cunoasteam interiorul altei persoane, cand noi nu ne cunoasteam nici macar pe noi insine.

Intotdeauna a fost mai usor sa copiem decat sa cream ceva diferit.

Intotdeauna a fost mai usor sa trisam decat sa ne folosim propriile puteri sa obtinem ceva.
 
Intotdeauna a fost mai usor sa ranim decat sa tratam sau sa prevenim.

Intotdeauna a fost mai usor sa mintim decat sa spunem adevarul.

A fost mai usor sa inselam, sa regretam, sa plangem sau sa ne iesim din minti si sa vorbim vrute si nevrute.

A fost mai usor sa inchidem ochii si sa suportam decat sa vedem realitatea.




  Dar e greu. E greu sa iti ceri scuze pentru ca ai impresia ca iti calci pe orgoliu. E greu sa ierti pentru ca ai impresia ca daca ierti esti luat de prost. E greu sa ajuti pentru ca nu stii sa faci ceva din proprie initiativa pentru altcineva, insa pentru propria persoana esti in stare sa cazi uneori si in cele mai fierbinti cazane ale pacatului. Si uite asa egoismul isi iese din matca si rautatea incolteste putin cate putin.



 Indiferenta se intalneste acum la orice pas. Superioritatea si inferioritatea se bat cap in cap la orice ora din zi, iar constiinta te atentioneaza usor la inceput ca o sa te mustre din ce in ce mai tare.
 
  Pana si cei care se cred painea lui Dumnezeun au ganduri ascunse, usor rautacioase care, desi nu ranesc in aparenta, in esenta dor mai tare decat cele ale unui om cu arma data deja pe fata.

  Pana si inocentul la un moment dat isi va uita inocenta, imaturul se va maturiza, onestul va spune o minciuna, cinstitul va fura, fidelul va insela iar picatura de tradare va tinde sa se scurga de pe marginea paharului pana pe fundul acestuia. 


Complexitatea a ajuns sa lase in umbra personalitatea si sa creeze falsul. Traim dupa imitatie, originalul s-a pierdut de foarte mult timp. Gandirea a devenit limitata, iar vorbele nu mai au aceeasi valoare.
 
  Uitam de unde am plecat si trecem indiferenti peste ceea ce a fost. La urma urmei...esti ceea ce vrei si cum vrei. Nimeni nu iti impune nimic. Dar te-ai gandit vreodata ca ai nevoie de o schimbare? E mai usor sa inchizi ochii si treci mai departe fara sa schimbi ceva?



Pana data viitoare, toate cele bune!

duminică, 23 septembrie 2012

Anotimpuri diferite


    Honey, m-am reintors la tine. Asa cum am facut-o de nenumrate ori. Dar cand am sa vreau sa plec pentru totdeauna, o sa incerci sa ma opresti langa tine? O sa ma intorci din drum asa cum m-am reintors eu in viata ta, cand tu nici nu plecasei defapt din a mea? Nici acum nu mi-am dat seama daca prezenta ta imi face bine sau rau. Am zis ca iti zic "NU", dar pana la urma tot la "DA" s-a ajuns.

  Suntem doua continente diferite, dar batute de acelasi soare si vegheate de aceeasi luna, cu anotimpuri nesincronizate. Suntem nascuti in acelasi anotimp, dar anotimpurile ce alterneaza in inimile noastre sunt total opuse. Cand eu sunt vara, tu esti iarna. Cand tu esti vara, eu sunt iarna. Niciodata amandoi pe aceeasi lungime de unda, dar mereu avand grija unul de celalalt, compensand pana la urma partea lipsa a celuilalt pentru scurt timp.

  Timpul nu imi mai da dreptul sa mai trag de el si nu ma mai lasa sa caut raspunsurile de care am nevoie. Asa ca m-am decis sa plec. De fapt, eu nu plec. Nici nu ma reintorc. Raman pe loc si iti dau drumul. Eu raman cu anotimpul meu, iar pe tine te las sa te desfasori in al tau. Fara promisiuni, fara lacrimi, fara cuvinte. Doar in tacere. 


  Ce iti lipseste? Ce imi lipseste? Idealul.
  Mintile sunt setate in asa fel incat tindem sa atingem perfectiunea, sau ne dorim macar sa avem langa noi pe cineva perfect. Dar cum aceste lucruri nu exista, nu ne multumim cu ce avem si trecem in revista toate categoriile posibile. Acum e bun. Maine nu mai e bun. E plictisitor, deci "NEXT". Asa ca ce astept? Ce caut de fapt? In fond, avem habar ce e bine si ce nu?

  Ma reintorc la insomnia mea. La ultima saptamana alba, la ultima saptamana de respirat usor. Si uit de noi. Si timpul o sa uite anotimpul nostru, anotimpul meu, anotimpul tau.

 Cel ce e trecut prin viata, il va intelege mai usor pe copilul novice, ce incearca sa demonstreze ceva lumii prin fiinta lui. Sau cel putin sa se faca placut prin ceea ce transmite mai departe...

Azi, ti-am ridicat dreptul de a mai fii muza mea.

  

vineri, 31 august 2012

Ganduri intarziate







Aura Dione feat. Rock Mafia - Friends




Nu te intoarce de unde ai plecat. Nu o sa gasesti decat vechituri si mult praf. Nu te mai uita in urma ca si cand ai simtii ca ti-a scapat ceva. Acel ceva care crezi ca ti-a scapat, nu iti va scapa pana la sfarsitul vietii. Totul e ca un puzzle, doar ca nu il poti rezolva cand vrei tu. Viata iti ofera cate o piesa la timpul potrivit, iar tu ti-o asezi singur la locul ei in momentul potrivit. 


 

  Nu iti mai acoperii ochii atunci cand trebuie sa vezi ceva. Nu ii mai inchide atunci cand trebuie sa iei initiativa. A vedea ceea ce altii nu vad certifica faptul ca esti in toate capacitatile mentale sa judeci si sa faci parte din realitate. O sa vina vremea cand ochii tai vor sta vesnic inchisi, sub pamantul rece ce va tine umbra trupului tau, presandu-l pana la disparitia acestuia. Deschide bine ochii si priveste ceea ce te face cu adevarat fericit. 





 Trecutul e ca o ruina. Daca alegi sa traiesti in el, risti sa se prabuseasca peste tine. Nu te mai lasa sa traiesti prezentul si nici sa-ti construiesti viitorul. Viata se joaca cu tine. Dar tu, fiinta mica, nu ai de unde sa stii ce o sa se intample si unde vor conduce alegerile tale. Aici e ca la "Baba-oarba", mergi, dar nu vezi pe unde; alegi, dar nu stii pe cine. Complicat nu? Sau poate nu e deloc. Poate doar suntem niste marionete ale destinului. Niste papusi libere in jungla, pradate la orice pas de pericole si dusmani, cu o vedere limitata, dar cu un spatiu larg de desfasurare. 





Dar la ce bun toate astea daca nu ai ce vrei la momentul potrivit? La ce bun toate astea daca nu faci ce trebuie la momentul potrivit? Dar trecem peste. Asa cum o face de obicei. Trecem peste si acoperim totul cu amintiri.

 Nu te mai agita cand nu trebuie. Atunci cand te agiti mai rau, iti sapi si mai adanc groapa. Cazi din rau, in mai rau. Unde este calmul oamenilor de altadata? Unde este ospitalitatea si gandul bun oferit la orice pas? Nu mai exista decat nervi, stres si o doza de cafea venita la pachet cu o tigara.

 Finalul nu o sa fie cum vrei tu. Finalul o sa te surprinda mai ceva ca intreaga viata. Sau...nici nu o sa mai apuci sa intelegi ca este finalul. Poate doar o sa-l confunzi cu un nou inceput. Un nou inceput pentru ce viata? Care viata?




 Adevarul e ca...omului da-i un creier, ca de restul se ocupa singur.
 Inclusiv de aberat.
 Toate cele bune! :) 



marți, 31 iulie 2012

BAC. Admitere. Vacanta.


 Lana Del Rey - Summertime Sadness 



  Azi ploua. Ploua si e atat de bine. In sfarsit ne mai paraseste putin caldura.
Oficial pot spune ca a venit si pentru mine vacanta. Am terminat cu tot, cu bac-ul, cu admiterea, cu facultatea. Se da startul la vacanta, la leneveala si la relaxarea mentala si corporala de care am dus lipsa pana acum, iar asta doar pana la 1 octombrie, cand, imi voi relua statutul de boboc, dar de aceasta data boboc de facultate.
 In ultimele luni am invatat multe lucruri.
De la BAC am invatat:
- cum e sa iti pierzi noptile invatand
- cum e sa auzi cantatul cocosului la ore fixe in noapte
- cum e sa dormi doar doua ore, sa te bati cu alarma si sa pleci catre BAC cantand pe strada "Eu vara nu dorm" si "Minim doi"
- cum e sa nu iesi din casa si sa recitesti, sa tot recitesti, si sa tot reci-recitesti NISTE LECTII PE CARE NU LE-AI INVATAT LA TIMP!
- cum e sa te cuprinda panica pe ultima suta de metrii, sa ti se blocheze mintea si sa traiesti cu senzatia ca ai invatat degeaba, ca tot nu stii nimic
- cum e sa iei LECITINA ( care de fapt nu ajuta la nimic, totul pleaca din subconstient)
- cum e sa te agiti degeaba, ca pana la urma daca ai invatat ceva, de trecut il treci.
Si multe altele am invatat de la BAC, dar ce ma bucura cel mai tare este ca am trecut cu bine peste el si ca mi-am luat adio pentru totdeauna de la el. 




  Dar panica nu s-a terminat doar la BAC. Venea admiterea. Nu stiu ce a fost in capul meu atunci cand m-am decis sa dau la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii - aka FJSC, renumita FJSC care, nu da sincer doi banii pe candidati. Cu riscul de a fi considerata "frustata" de cei care au fost admisi si s-au vazut cu un loc asigurat la facultate, am sa imi exprim opinia care nu este tocmai buna despre aceasta facultate, iar asta o fac doar ca viitorii candidati sa isi mai clateasca ochii cu diferite opinii inainte sa se decida ce si unde vor da. Am mers pe doua extreme, din una sigur Dumnezeu imi oferea ce trebuie. Asa ca m-am inscris la FJSC si mi-am mai depus dosarul si la Universitate, la Administratie si Afaceri, sectia Administratie publica. La FJSC prima optiune o pusesem pentru "Comunicare si relatii publice", apoi pentru "Publicitate" si in cele din urma pentru "Jurnalism", deoarece eu urmaream comunicarea si PR-ul, nicidecum sa devin o jurnalista. 

 
  Desi promovabilitatea la BAC fost si mai scazuta anul acesta, la facultati a fost bataia mai mare ca in ceilalti ani. Asa ca, la FJSC, eram eu si inca 1069 de candidati. Si ma rog, sar peste alte detalii neinteresante si trec direct la faptul ca organizarea examenului a lasat de dorit. Trebuia sa incepem examenul la ora 11, subiectele au intarziat vreo 2 ore, caldura era mare si lumea foarte nervoasa. Subiectele au fost accesibile, desi la subiectul II au cam dat-o in penibil, dar tot se putea face ceva si la ala. Si uite asa s-a dus si ziua examenului si am stat si am asteptat dupa rezultate de ne-a venit rau, ca nu s-au afisat la data care figura in metodologie. In tot acest timp, certurile profesor-candidat se derulau constant in grupul activ de pe Facebook si site-ul oficial al facultatii.     
   
  Profesorii, desi incercau sa ofere informatiile necesare si raspunsurile de care aveau nevoie candidatii, la un moment dat au cazut in sfera penibilului, recurgand la cuvinte dure si josnice. Pana si candidatii incepusera sa se denigreze intre ei si sa arunce cuvinte dure in stanga si in dreapta, iar eu stateam linistita si urmaream totul din umbra, amuzandu-ma teribil de cat de superiori se pot crede niste pustani admisi, care nu stiu pe langa cine sa se mai dea bine.
  
  Si, ca totul sa fie perfect, contestatiile au fost respinse. Din peste 200 si ceva de contestatii, printre care si a mea, nu s-a aprobat nici macar una. Dubios nu? De aici lumea interpreteaza ce vrea.
 Imi pare sincer rau pentru cei care si-au pierdut timpul, banii si ocazia cu aceasta facultate. Este o facultate renumita, dar trebuie sa ai nervi de otel, rabdare cat cuprinde si sa fii putin mai mult pupincurist ca sa iti fie bine. Profesorii nu stiu cat de mult isi dau interesul, dar din ce s-a intamplat pana acum am realizat ca nu e totul roz. Dar... parerile sunt impartite. Cu siguranta la capitolul neseriozitate ocupa locul I. Dar, nu a fost sa fie, destinul meu inseamna ca e legat de altceva.


   
  Eu, personal, ma bucur ca nu am ocupat un loc la aceasta facultate. Imi statea chiar bine pe lista celor eligibili. Eu sunt constienta ca daca ei nu imi apreciaza talentul, altii o vor face. Asta trebuie sa isi zica fiecare candidat care nu reuseste la o facultate, ei pierd, nu voi, nu noi. Pretentiile sunt prea ridicate, ei au impresia ca un elev de liceu, cum termina cu BAC-ul, o sa stie sa se adapteze la cerintele lor care sunt exagerate. Cred ca daca intram, imi muscam mainile pentru alegerea facuta. Si mai stiu ca sunt si altii care imi impartasesc parerea. Dar Dumnezeu a avut grija de mine, mi-a oferit chiar un loc la buget la cealalta facultate. Asa ca, dupa ploaie vine si soare cu siguranta. Asa ca mi-am retras dosarul frumusel, le-am oferit ocazia celor eligibil din urma mea sa urce cu inca o pozitie si am plecat frumusel sa imi depun diploma la Administratie si Afaceri.
 

  Voi, viitori candidati la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, o sa va sfatuiesc sa nu credeti ca daca faceti meditatii, gata, aveti un loc asigurat la aceasta facultate. Deloc chiar. Totul tine de inspiratia de moment, de atentie si de ochiul critic care corecteaza. Asa ca poti sa fi tu cel mai bun in BAC, ca admiterea e alta mancare de peste.  Daca intrati, va urez tot succesul din lume si bafta la invatat, ca la urma urmei daca vrei sa inveti, inveti oriunde, dorinta si vointa sa fie. Oricum, pana lumea nu vede cu ochii ei sau nu o pateste pe propria piele, nu va crede. Nici eu nu credeam inainte anumite zvonuri despre facultate, dar iata ca am patit-o si eu. Dar cum ziceam si mai sus, exista pareri si pareri. Sistemul nu se va schimba din cauza parerii mele.
 Asadar, din toamna o sa fiu bobocel, nu o sa mai urc  6 etaje sau sa astept jumatate de ora dupa un lift amarat, o sa urc doar un etaj si o sa trebuiasca sa invat pe branci ca sa ma mentin la buget. 



 Si ca incheiere, tin sa ii felicit pe toti cei care au luat BAC-ul si au intrat la facultate si sa le urez bafta celor care vor da BAC-ul in a doua sesiune. Postarile sper sa fie mai multe pe luna, pana acum m-am limitat la una singura deoarece timpul nu imi permitea. Si uite asa mi-am aratat si eu "frustarea", dar de fapt mi-am aratat opinia despre un esec din care am avut multe de invatat. Ne auzim curand.
  Revin la postura mea de "Vara nu dorm...". Vacanta abia incepe. Asa ca, hai cu distractia! 

  Toate cele bune! 


joi, 21 iunie 2012

Lipsa

"Lipsesc de aici, dar sunt acolo unde e inima ta. Lipsesc de langa tine, dar sunt prezenta mereu in mintea ta."


Mattafix - Angel on my shoulder



Scriu printre randuri taiate, printre amintiri uitate
Hoinaresc printre raze despicate, pe drumuri crapate, innodate si uitate
Departe...

Departe de casa, departe de tot
Citesc carti prafuite. Nu se aude nici un zgomot...
E ca un antidot...


Antidot pentru stres, dar privesc cu interes
Ceea ce mi se ofera, ceea ce e firesc...
Nici nu ma mai opresc din mers. 

O iau agale pe taramurile tale
Sa descopar limitele anormale...
Vreau sa rup barierele mentale. 


Imi opresc energie pentru ce va sa fie. 

Masor timpul cu clepsidra si o-ntorc neincetat
Cand sunt cu tine nu am nevoie de timp limitat,
Vreau sa cred ca e tot ce am sperat. 


Dar daca se termina, asa a fost sa fie...
Eu acolo, tu aici, eu aici, tu acolo. 
Ramanem cu amintirile de acum incolo...

Dar daca timpul se va intoarce,
Am sa sparg clepsidra si am sa strang nisipul...
Nu o sa ne mai stea in cale nici macar timpul.


Nu o sa mai lipsim,
Nici tu, nici eu...
Amandoi mereu. 


_____________________________________________________________________________________

Si am trecut si peste inspiratia asta. O astept pe urmatoarea. Am epuizat, dar nu in total, ceea ce aveam. Mereu e loc de mai bine, dar o lasam pe data viitoare.
Toate cele bune!
:)


joi, 31 mai 2012

Am multe de zis. Am si mai multe de facut.

E ciudat cum se aduna regretul la final. Desi suntem avertizati, niciodata nu profitam cum trebuie de clipa prezenta.
O sa fiu saraca, saraca in timp, saraca in lacrimi, saraca in suspine, dar bogata in amintiri. 




Azi imi iau ramas bun de la primavara, care lasa loc de venire anotimpului de vara. 

Guess Who - Oriunde te duci



Am un singur cuvant. Daca as avea mai multe ar insemna ca imi bat joc de mine, de tine si de lumea in care traim. Am un singur cuvant - asta inseamna ca nu dau inapoi si respect ce am zis. Viata ofera sanse, alegeri...drumuri diferite pe care poti sa le urmezi sau sa le alegi. 
 Impins de la spate, stresat si dupa multe ore de gandit profund in miez de noapte te decizi...si alegi. Si se intampla sa te intrebi in miez de zi, ce s-ar fi intamplat daca alegeai altfel. Dar uite asa, fix asa, viata nu iti da raspuns. Ea doar te face sa te intrebi, de tras....tragi singur concluziile.
 Si sper, ca doar e gratis. Ce sper? Sper la mai bine. Sper la mult mai bine, sa imi fie bine si asta nu numai mie. Si prin cuvantul "bine" definesc multitudinea de lucruri bune pe care le poate avea un om in viata sa.


  Perioada critica? Nu am crezut niciodata in asta. Am crezut doar in agitatia creata de individul uman ce se agita in propria carcasa, care in final moare de propria mana. Si individul asta uman, transmite mai departe starea, din om in om, precum o boala. O pandemie in adevaratul sens al cuvantului. 
Ca el daca nu ii agita si pe altii, nu se simte bine. Si uite asa arunca cu negativism in stanga si in dreapta si infecteaza alte fiinte superioare. Agitatia asta, stresul mancator de nervi, te preseaza asa de tare uneori incat iti vine sa te pui intr-un colt si sa omori cu pistolul ratustele imaginare ce involuntar trec prin fata ta. Poc! Poc!




Dar trece. Chiar trece. Ca te ia iar, e partea a doua. Dar nu mai e asa de grav precum prima oara. Si trece iar. Si usor ii faci fata. Te obisnuiesti. Cine nu se obisnuieste? Traim intr-un loc in care presiunea, stresul, nervii, agitatia, etc (mare si lung ETC, ca factori negativi sunt de insirat slava Domnului!) ne mananca fiecare centimetru... sau stai, de fapt ne mananca cu totul. Dar suntem campioni, ca in final supravietuim. Ce-i drept, nu toti, dar s-a dovedit ca se poate face fata.


Etape si etape.
 M-am oprit in drum. La jumatate. Ma uit in urma si vad ce a fost. Privesc inainte si... nu vad. Doar presimt, doar visez...doar cred si sper. Nicio certitudine. O sa fie bine? O sa reusesc? Cred ca da, atata timp cat exista vointa, se reuseste.
 Dar pasesc cu credinta pe taramul nou ivit. Nu imi e frica de viata. Nu imi e frica de ce o sa urmeze. Viata isi urmeaza cursul ei normal, nu te intreaba daca vrei sa te opresti undeva, nu te intreaba daca iti este bine, nu te intreaba daca vrei sa te intorci, nu intreaba de tine. Trebuie doar sa stii cum sa iti croiesti singur drumul prin ea.


But the show must go on..
 See ya soon. :)

luni, 30 aprilie 2012

Trecem peste


M-am agatat de zambetul tau si am primit si eu unul. M-am agatat de fericirea ta si am primit si eu din ea.
M-am agatat de inima ta si am primit si eu una. M-am agatat de viata ta, facand-o mai frumoasa pe a mea.

  


Blackmill - The Drift


 Stiu ca e greu sa imi amitesc ce am fost noi odinioara. Eu am fost o carte intredeschisa care doar isi aerisea paginile, iar cand cadea in mainile cuiva se lasa citita, dar rareori inteleasa. Tu ai fost doar dulcele cosmar ce m-a trezit la realitate.
 Un cosmar trezit in mine si continuat la tine. Cand iti alegi persoana gresita de care sa iti bati joc nu poti scapa asa usor. Roata se intoarce iar dezamagirile pot fii duble, mai ales cand tot continui sa ranesti si sa nu iti schimbi tactica.





  Nu m-ai secat inca de sentimente. Nu poti sa ma seci de ceva ce nutreste natural in mine. Tu incerci sa furi, eu insa dau fara sa mi se ceara. Am mai zis, si inca o zic, acum pot sa traiesc si fara tine. Ce trebuia sa iti ofer s-a terminat. Ce mi-ai oferit tu mie a fost uitat.
 Am fost prea mult timp pierduta in tine. Am sa uit ca ploaia erau lacrimile tale ce ma chemau inapoi. Am sa uit ca razele de soare ce ma incalzeau erau bratele tale ce ma cuprindeau. Am sa uit ca vantul era atingerea ta ce ma magaia usor. Am sa uit ca stelele erau ochii tai ce ma vegheau in miez de noapte. Am sa uit ca de fiecare data cand plangeam imi adunai lacrimile si imi spuneai ca ma iubesti. 



  Asa cum tu nu mi-ai fost predestinat, nici eu nu ti-am fost predestinata. Hai doar sa il consideram un joc ce ne-a intarit caracterul si ne-a antrenat atitudinea. Eu sunt impacata cu mine, la fel cum cred ca si tu esti. Hai sa lasam persoana urmatoare sa fie fericita cu noi si sa nu sufere din cauza trecutului nostru.
 Hai sa trecem peste imaturitate si sa lasam grijile deoparte. 
 Viata ta nu se opreste la mine, asa cum nici a mea nu se opreste la tine.



  Si ma trezesc in fiecare dimineata cu soarele in fata mea. Si zic ca este o noua zi ce imi deschide calea catre viitor. Un viitor cu multe incercari, fie ele bune sau rele ce imi construiesc viata ce se scurge o data cu fiecare bataie a ceasului. Un viitor ce mi-l construiesc singura, evitand greselile din trecut, dar bazandu-ma pe prezentul ce imi ofera posibilitatea sa ma desfasor, numarand clipele ce imi alcatuiesc viata. 


  In incheiere, ma adresez direct cititorilor lasand fantezia si creatie deoparte, adica ma adresez voua, tie in special care imi citesti aceste randuri colorate de pe fundalul  mohorât. Nu mai am timpul necesar sa scriu frecvent pe blog, limitandu-ma doar la o singura postare, si aia chinuita, la sfarsitul lunii. Dar cu ocazia asta, vreau sa iti urez tie, un inceput de mai cat mai calduros (dar nu prea, ca si asa caldura isi cam face de pe acum de cap) si plin de motive care sa te faca sa zambesti cu inima.


  Aminteste-ti sa pretuiesti fiecare zi pe care o ai, incercand sa vezi mereu partea plina a paharului. Straduieste-te sa faci alegerile corecte care iti aduc bucurie deplina, lupta pentru ceea ce iubesti si iti doresti si ai grija de tot ceea ce tine de tine. Bucura-te de ceea ce ai acum si mai ales de faptul ca existi si ti s-a oferit posibilitatea de a te afirma in lumea asta. 


  Citeste-mi ultimul rand cu zambetul pe buze, gandindu-te ca maine e o noua zi ce iti va aduce noi momente pe care le vei colectiona si iti vei aminti de ele in viitor, asa ca ultimele mele cuvinte iti vor ura toate cele bune, dorindu-mi sa ma citesti in continuare. :)

sâmbătă, 31 martie 2012

Si atat, nimic mai mult.


Michelle feat. Randy - Only you




  Nu mai tine de mine. Nu mai tine nici de tine. Tine doar de timp, caci el este mereu supraveghetorul nostru ce ne arunca ici colo, amintind mereu ca el nu bate de doua ori la aceeasi usa si nu se intoarce orice s-ar intampla.
  Mi s-a spus sa am grija la tot. La absolut toate capitolele vietii. Sa nu neglijez niciun aspect si sa nu inchid ochii atunci cand trebuie sa ii tin deschisi. Sa nu ratez nicio sansa si sa tin capul sus indiferent de situatie.


 
  Imi amintesc cand ai plecat prima data din viata mea. Credeam ca e definitiv, dar te-ai reintors de nenumarate ori, iar eu nici pana in clipa de fata nu am reusit sa inchid cu cheia usa pe care reusesti sa patrunzi de fiecare data.
   Dar stau si ma gandesc ca o sa vina clipa cand o sa gasesti pe usa un lacat, un lacat a carui cheie nu exista. Atunci incercarile tale vor fi in zadar, iar eu voi fii oarba, surda si insensibila in ceea ce te priveste.
  Eu doar o sa intorc foaia, te las pe tine scris in primele pagini, iar in restul doar voi desena pasaje rupte din viata mea.



   
Si totusi e sec. Sec si fara viata.
O perioada seaca, fara nimic palpitant si interesant.
Azi, doar am cersit inspiratie, pentru a indeplini o promisiune.
Si atat, nimic mai mult. 


sâmbătă, 4 februarie 2012

Am invatat sa pierd (frumos).


Lil Wayne Ft. Bruno Mars - Mirror



"Look at me when I'm talkin to you
You looking at me but I'm lookin through you..." 
[...]  
 "Oh, I see the truth in your lies
I see nobody by your side
But I'm with you when you re all alone
And you correct me when I'm lookin wrong
I see that guilt beneath the shame
I see your soul through your window pain
I see the scars that remain..."
 
 
As vrea ca eu sa fiu cea care te readuce la viata...
Ca tu mai apoi sa fii cel care tot ma invata.
Cel care ma invata sa trec prin viata, fara sa pun pauza de fiecare data cand gresesc
Si sa imi spuna ca din greseli sa invat e firesc. 




Sa ma invete sa nu plec capul atat de usor
Si sa ma faca de trecut sa nu imi mai fie dor.
Sa imi arate cum sa ma joc cu prezentul
Si sa imi dezvaluie cum alung sentimentul...




Sentimentul de frica,
Ce alene pica...
Sentimentul de dor,
Ce ma macina usor...
Sentimentul de ura,
Ce rapid se aduna...

Sa te pierd a insemnat sa ma lupt cu mine Insami.
Sa te pierd a insemnat sa imi vad lacrimile cazand pe pamantul dur.
Sa te pierd a insemnat o lectie pe care mi-o da viata.
Pierzandu-te am invatat din greseli.
Pierzandu-te am ales sa invat sa traiesc pe cont propriu.
Pierzandu-te am invatat ca timpul vindeca ranile.



 Nu e ca si cand nu m-am obisnuit. E ca si cand nu ma pot resemna. As da timpul inapoi sa te am din nou... ca mai apoi sa te pierd cu buna stiinta, sa nu mai fiu surprinsa si sa gust frumos din clipele in care m-am bucurat de tine, sa dau timpul inapoi ca sa ma retrag cu onoare si sa ofer locul meu de buna voie altcuiva. Sa fiu constienta ca rolul meu secundar in viata ta s-a terminat. Sa invat pe viitor sa castig si roluri principale in viata cuiva. Pana nu le gusti pe toate nu ai cum invata. 
Dar nu intelege gresit, asta nu insemna ca m-am dat batuta, pur si simplu am ales o alta cale...




 Durere, dezamagire, pierzanie...totul e temporar, dar zambetul de apoi care iti face inima sa tremure cand stii sa faci fata la ceva prin ce ai mai trecut, e totul...e ca si cand se ivesc noi orizonturi. E ca si cand esti obisnuit, stii sa faci fata si nu mai esti speriat.
 Vrei mai mult, dar nu o sa primesti. Speri la mai mult, dar de fapt speri la nimic. Nimicul ce se va transforma mai tarziu in TOT. Avandu-te langa mine m-am dat cu capul de pragul de sus, l-am vazut pe cel de jos, iar ochii mi s-au inlacrimat. Avandu-te langa mine, am cazut, dar m-am ridicat. Intr-un final ai vrut sa ma ajuti sa ma ridic, dar era prea tarziu. Am stiut sa fac fata situatiei, am inteles...am pierdut. Dar am castigat multe altele in schimb. Multumesc! :) 




Si in final...sa te pierd a insemnat sa te recastig din nou.
Am invatat sa ma dau din drumul pe care il blochez fara rost. Nu pot tine oamenii in loc pentru mine. Nu poti tine langa tine pe cei ce nu vor. Nu pot oprii cursul lucrurilor. Totul se schimba... 




    Prima greseala pe care omul de rand o face atunci cand pierde este aceea de a atribuii imediat stampila de "esec", "rateu" sau "incapabilitate" in pierzania sa. Desii termenul are mai multe sensuri, vorbim aici intai de lectiile pe care ti le da viata. De posibilitatea de a invata ceva atunci cand pierzi altceva, fie el bun material, fie o competitie, fie un joc... ori o prietenie, sau uneori chiar o persoana.
In viata nu e totul usor, dar uneori cand iti deschizi urechile bine, auzi din gurile oamenilor optimisti ce te inconjoara pretutindeni, desi exprimata dupa vocabularul propriu, fraza: "Cand pierzi ceva, castigi altceva."
  Si da, intr-un fel e adevarat. E imposibil sa pierzi ceva si sa nu te alegi cu altceva in schimb, doar analizand putin mai atent descoperi ca te poti alege cu experienta, invataturi si chiar se pot ivi noi oportunitati. Nu poti castiga mereu, nu poti gusta mereu din victorie. Viata e cu dus si intors. Uneori sa te resemnezi e mai simplu, dar sa te resemnezi cu rost. 


Cand pierzi, poti invata sa castigi. Asa ca invata sa pierzi, invata sa pierzi atunci cand trebuie...invata sa pierzi frumos.


duminică, 15 ianuarie 2012

Life


The XX - Intro 




Daca viata nu ma lasa sa invat, am sa invat eu viata cum sta treaba.
Viata e doar un joc...un joc pe care trebuie sa stii sa il joci.

 Nu e ca si cand nu ai exista, nu e ca si cand nu ai insemna ceva pentru mine. E ca si cand imi pasa de tine, e ca si cand tin la tine, dar nu suficient pentru a atinge anumite nivele.

Implori cu gandul sa auzi ceea ce vrei. Plangi cu sufletul sa iti descarci durerea. Zambesti cu intreaga fiinta sa opresti in tine tot ce e mai rau. Auzi cu inima orice cuvant rostit si purtat de vant. 



Ma reintorc la copilarie. Ma reintorc la amintirile nevinovate si inocente ce imi agita mintea. Ele ma fac sa realizez ca totul se poate complica secunda dupa secunda. Totul se schimba in timp. 




  Dar STOP! Ce atatea ganduri negre? Exista o zi din viata, sau mai multe...cand te trezesti dimineata si iti zici: "Azi o iau de la capat" sau "E un nou inceput pentru mine.". Da, asa e...fiecare zi poate reprezenta un nou inceput indiferent de trecutul nostru. Numai noi putem decide cum ne organizam viata. Trebuie doar sa ne deschidem mintea, sa privim larg si sa auzim mai bine ce se "barfeste" prin jurul nostru.


Perspectivele se pot schimba in cateva secunde, insa balanta trebuie sa fie mereu echilibrata.
 Asa e viata, dintr-o parte ti se ia, dar din alta ti se da. Nu stii niciodata ce se poate intampla cu adevarat. Tu poti avea niste asteptari, dar in final asteptarile sa fie cu totul si cu totul altele fata de ce ti-ai dorit.
 Ca sa te descoperi pe tine trebuie sa ai rabdare, nu se intampla totul intr-o zi...nici macar intr-o viata de om nu se intampla asta. Mereu aflii lucruri noi. Trebuie sa descoperi, sa cunosti si sa asimilezi ceea ce crezi tu ca iti este necesar si de folos cu adevarat. De invatat, inveti ce vrei si cum vrei, de perceput percepi asa cum vrei, numai sa fie in maniera corecta si sa intelegi ceea ce a vrut sa se zica cu adevarat.
 Esenta? Fiecare lucru are o esenta. Trebuie doar sa stim cum sa o extragem. Restul sunt doar detalii.
 Cand nu stii, trebuie sa intrebi, nu sa stai nelamurit. Nelamurirea iti poate inchide orizonturile si iti poate schimba alegerile in viata, iar la un moment dat iti ridica semne si mai mari de intrebare.
 Asa ca fa cat mai multe si regreta mai putin. :)


[Cateodata astepti ceva ce nu o sa se intample. Dar tu astepti si speri...pentru ca asta esti tu, privesti mai departe decat trebuie uneori.]